DOSARUL Colectiv: ISU cere peste 29.000 de lei pentru intervenţia din seara incendiului de la căpitanii care au controlat clubul
Postat la: 07.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
ISU Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în procesul căpitanilor Antonina Radu şi Petrică George Matei, acuzaţi că au făcut controale în Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, cu peste 29.000 de lei pentru intervenţia în urma incendiului din 30 octombrie.
Căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, de la ISU Bucureşti-Ilfov, arestaţi preventiv, au fost trimişi în judecată de DNA, în 4 decembrie, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI. Anchetatorii au arătat, în rechizitoriu, că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului din clubul Colectiv.
"Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparţinând SC Colectiv Club SRL, dar şi prin efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condiţiile permiterii funcţionării societăţii în lipsa autorizaţiei pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecinţa fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data menţionată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie", se menţionează în rechizitoriu.
De asemenea, în cauză s-au constituit parte civilă şi părinţii uneia dintre victimele incendiului de la Colectiv, decedată pe 1 noiembrie, "apreciindu-se că una din urmările imediate produse prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost lezarea dreptului la viaţă, fără a se menţiona cuantumul acestor pretenţii civile".
"Prin aceleaşi fapte inculpaţii cpt. Radu Antonina şi cpt. Matei George Petrică au adus atingere drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi au manifestat dispreţ faţă de garantarea dreptului constituţional la viaţă şi integritate fizică şi psihică aşa cum este reglementat în cuprinsul art. 22 alin. 1 din Constituţia României", se menţionează în rechizitoriu. Conform documentului citat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, clubul Colectiv ar fi realizat un folos necuvenit în valoare de 62.298 lei, "reprezentând profitul net pe care societatea comercială l-a realizat în perioada ce interesează cauza".
Pentru recuperarea prejudiciului de de 92.978 lei ( 29.680 lei reprezentând pagubă cauzată ISU Bucureşti- Ilfov, instituţie subordonată I.G.S.U. şi 62.298 de lei cuantumul folosului necuvenit obţinut de SC Colectiv Club SRL ca urmare a ilicitului săvârşit de inculpaţi ), respectiv a sumei ce urmează a fi precizată de către părţile civile, procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător asupra a două apartamente din Capitală aparţinând Antoninei Radu, respectiv lui Petrică George Matei. Cei doi căpitani ISU au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Conform anchetatorilor, în perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, Antonina Radu şi George Petrică Matei, în calitate de ofiţeri inspectori în cadrul ISU Bucureşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că SC Colectiv Club S.R.L. Bucureşti desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.
Astfel, cei doi angajaţi ai ISU ar fi permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, "aducându-se astfel atingere drepturilor şi intereselor legitime ale mai multor persoane fizice şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă."
Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu şi Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti, ca funcţionând fără aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea avizului PSI.
"Totodată în perioada septembrie 2014 - octombrie 2015, căpitan Radu Antonina şi în perioada septembrie 2014 - 27 septembrie 2015, căpitan Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri - cadre militare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, cu bună ştiinţă, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv în control la S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti, la punctul de lucru din mun. Bucureşti, strada Tăbăcarilor, nr. 7, Sector 4, au întocmit în numele acestei societăţi comerciale şi pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecţia împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziţie privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva incendiilor, fişe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă, au instruit angajaţii societăţii în cauză pe linia securităţii la incendiu", se arată în rechizitoriu.
Pe 10 noiembrie, Tribunalul Militar a decis arestarea lui George Matei şi plasarea în arest la domiciliu a Antoninei Radu, instanţa motivând în cazul acesteia că are în îngrijire o fiică de opt ani şi un frate de 42 de ani fără niciun venit, cu handicap psihiatric accentuat. Pe 14 noiembrie a fost însă arestată şi Antonina Radu, prin decizia definitivă a Curţii Militare de Apel. În urma incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv, 60 de persoane au decedat şi alte aproximativ 150 au fost rănite şi internate în spitale din Capitală, ulterior unele dintre acestea fiind transferate la clinici din străinătate sau externate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 4.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 9.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu