Fosta directoare a Penitenciarului Târgușor, condamnată la închisoare după ce fusese achitată
Postat la: 25.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Fosta directoare a Penitenciarului de Femei Târgșor, Mihaela Pușcaș, achitată în primă fază într-un dosar de înșelăciune și fals care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, a fost condamnată definitiv, luni, la închisoare cu suspendare.
Potrivit datelor furnizate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), magistrați au admis apelul declarat de procurorii DNA Ploiești împotriva sentinței pronunțată în octombrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești prin care Mihaela Pușcaș era achitată de sub învinuirea comiterii, în concurs de infracțiuni, a faptelor penale de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, înșelăciune și fals intelectual, scrie Agerpres.
Astfel, ÎCCJ a condamnat-o definitiv pe fosta directoare a Penitenciarului Târgșor la trei ani de închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilind un termen de încercare de cinci ani. De asemenea, magistrații Curții Supreme au respins cererea formulată de procurori privind confiscarea de la inculpată a sumei de 426.281,06 lei.
Fosta directoare a Penitenciarului de Femei Târgșor, Mihaela Pușcaș, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în martie 2013, ea fiind acuzată de înșelăciune, fals intelectual și folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, inculpata, în calitate de director al penitenciarului, dar și de manager al unui proiect finanțat din POSDRU - "Persoane private de libertate, în slujba protecției mediului înconjurător pentru creșterea competitivității și a atractivității teritoriilor" - a atașat la o cerere de rambursare un document inexact și mai multe documente false pentru a justifica prefinanțarea primită și a obține plăți intermediare.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că o parte din achizițiile de bunuri, servicii sau execuții de lucrări au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legislației naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, deși directoarea penitenciarului a declarat în cuprinsul cererii că au fost respectate procedurile. Pentru a demonstra aceasta, Mihaela Pușcaș a aprobat o serie de documente întocmite în fals și le-a atașat la cererea de rambursare. Această faptă a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 352.321 de lei, sumă care reprezintă o pagubă adusă bugetului Comunităților Europene, precum și fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 73.959 de lei, se arată într-un comunicat emis de DNA la acel moment.
La data de 17 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de fond, s-a pronunțat în acest dosar și a achitat-o pe Mihaela Pușcaș de sub învinuirea comiterii, în concurs de infracțiuni, a faptelor penale de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, înșelăciune și fals intelectual "deoarece acestea nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni".
De asemenea, magistrații i-au aplicat inculpatei sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei și au constatat că partea vătămată Ministerul Muncii - AMPOSDRU preluată de Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
Guvernul federal din Germania a fost forțat să recunoască faptul că așa-numiții "adepți ai teoriei conspirației" au avut dreptate în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei Covid.
-
Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
Ideea unui „summit pentru viitor" a apărut, oficial, la aniversarea a 75 de ani de la constituirea ONU; împlinirea acestei vârste rotunde a picat (coincidență) fix în 2020, Anno uno al pandemiei.
-
Ucraina și noua carne de tun: "Ne confruntăm cu un val de dezertări în rândul tinerilor recruți!"
Forțele armate ucrainene s-au plâns de valul de dezertări în rândul tinerilor recrutați, transmite postul de radio Europe1, citând un ofițer ucrainean.
-
Se confirmă teoria conform căreia persoanele vaccinate în pandemie sunt cei care au împrăștiat Covid peste tot
Cel mai recent studiu, realizat de medicii infecționiști de la Clinica Cleveland, Ohio, SUA, a demonstrat că numărul de doze de vaccin Covid este direct proporțional cu riscul de a contracta virusul. Lucrarea științifică reconfirmă studii anterioare, care au arătat că cei mai susceptibili de a se infecta cu SARS-Cov-2 sunt, de fapt, cei vaccinați, ceea ce pune într-o perspectivă diferită narativul oficial.
-
Poarta către Lumea de Dincolo a început să se deschidă. Lumea stiintifică e în panică preconizând urmări catastrofale
Megasurparea Batagay, supranumită „Poarta către Lumea de Dincolo", situată în Siberia, reprezintă una dintre cele mai dramatice manifestări ale schimbărilor climatice din regiune. Această formațiune geologică, care s-a dezvoltat inițial ca urmare a activităților umane și a fenomenelor naturale, continuă să crească într-un ritm alarmant.
-
O teorie a lui Einstein legată de găurile negre a fost demonstrată de oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni "de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie.
-
Ce-l asteaptă pe Klaus Iohannis. UE se pregătește pentru un război apocaliptic: apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară!
Comisia Europeană a anunţat joi rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini 54 de proiecte europene comune restante de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
-
Robert Fico nu a fost primul: Lista liderilor europeni care au fost ținta unor atentate
Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat şi rănit grav, miercuri, devenind cel mai recent lider european care a fost ţinta unei tentative de asasinat. Presa slovacă a declarat că atacatorul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, iar guvernul susţine că ar fi vorba de o motivaţie politică.
-
România Digitală: Cum vor fi raportate sesizările privind conținutul malițios Deepfake distribuite pe Tiktok, Facebook sau Google
Oricine va putea să încarce pe pagina de internet a Ministerului Digitalizării sesizări cu privire la conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit pe internet în scopuri malițioase, iar mai departe analizarea și transmiterea datelor de la populație direct către administratorii marilor platforme se va face în maxim o oră, potrivit unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 5.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 6.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 7.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 8.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
- 9.Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
- 10.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu