Persoane dintr-un elicopter moldovean, luate ostatice de talibani în urma unei aterizări de urgenţă în Afganistan
Postat la: 25.11.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un elicopter al unei companii moldoveneşti, la bordul căruia se aflau inclusiv trei moldoveni, a efectuat o aterizare de urgenţă în Afganistan, iar persoane de la bord au fost luate ostatice.
Potrivit portalului Unimedia, unul dintre cei trei moldoveni de la bordul elicopterului a murit. Autoritatea Aeronautică Civilă, citată de Unimedia, a confirmat marţi seara că elicopterul de tip Mi-17-IV, aparţinând companiei moldovene Valan, a aterizat forţat în timp ce efectua o cursă Mazari-Sharif (OAMS) - Camp Shaheen - Maymene la aproximativ 25 de kilometri nord de Maymene. La bordul elicopterului se aflau trei membri ai echipajului şi 18 pasageri, a anunţat Autoritatea, citată de portal, precizând că nu deţine alte informaţii.
UPDATE: Un elicopeter de model Mi-8 MTV1 care aparține unei companii moldovenești a fost capturat marţi în Afganistan de către militanții Statului Islamic. Acesta a fost capturat după o aterizare forțată. Echipajul elicopterului era format din trei piloți, toti cetățeni moldoveni și alți 18 pasageri militari din Afganistan. 3 persoane au murit.
Potrivit evzmd.md, incidentul a avut loc în provincia Faryab, care se află sub controlul Statului Islamic. Trei persoane au murit. Printre acestea, un moldovean. „Trei persoane au fost ucise și alte 16 sunt capturate de talibani", a declarat Rahmatullah Turkistani, un membru al consiliului provincial din Faryab.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Moldova, Ana Taban: "Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a dat instrucțiuni Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU să obțină, în regim de urgență, de la Misiunea ONU de menținere a păcii în Afganistan, informații oficiale cu privire la cei trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat în această țară. Despre acțiunile întreprinse opinia publică va fi informată ulterior".
Insurgenții talibani au capturat soldații afgani după ce elicopterul s-a prăbușit pe teritoriul aflat sub controlul militanților. Informația a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Aganistan, Dawlat Waziri, refuzând să ofere mai multe detalii. Totodată, un ofițer de armată, care și-a păstrat anonimatul, a declarat că aeronava civilă a fost contractată pentru a transporta personalul armatei.
El a spus că, după ce a aterizat, insurgenții talibani au intervenit la locul incidentului cu focuri de armă, după care au recurs la luarea ostaticilor. Ulterior, ei au dat foc elicopterului, a adăugat sursa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
-
Telegraph: AstraZeneca admite într-un proces că vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze în cazuri "foarte rare"
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), a scris publicația britanică The Telegraph, care citează documente depuse în instanță în cadrul unui proces din Marea Britanie
-
Guvernul a ridicat datoria statului la un nou nivel record: 52% din PIB
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei.
-
Scenariul în care omenirea e subjugată de roboți nu e exclus: cele mai puternice țări propun o alianță în domeniul nuclear
Un înalt oficial american a cerut joi Chinei şi Rusiei să se alăture declaraţiilor Statelor Unite şi ale altor ţări că numai oamenii, şi niciodată inteligenţa artificială, vor lua decizii cu privire la desfăşurarea armelor nucleare, informează Reuters.
-
Motivul ireal pentru care o femeie a răpit o fetiță de 11 ani
O chinezoaică a fost condamnată recent la închisoare pentru că a răpit o fetiță de 11 ani, pe care intenționa să o crească pentru a deveni soția perfectă pentru fiul ei de 27 de ani.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu