Protest la SRTv: 150 de angajaţi s-au adunat în curtea TVR, îngrijoraţi de reducerea salariilor
Postat la: 29.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Aproximativ 150 de angajaţi ai TVR s-au adunat, miercuri, în curtea instituţiei, în semn de protest faţă de deciziile de marţi ale CA al instituţiei, care prevăd reducerea timpului de lucru şi, implicit, a salariilor angajaţilor şi începerea discuţiilor în vederea concedierilor colective.
Acţiunea a fost una spontană, angajaţii adunându-se în curtea Societăţii Române de Televiziune (SRTv), miercuri, în jurul orei 11.45, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din TVR. Salariaţii Televiziunii Române sunt îngrijoraţi de hotărârile luate marţi de Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, care prevăd reducerea timpului de lucru al angajaţilor instituţiei de la 5 la 4 zile pe săptămână şi, în consecinţă, reducerea salariilor acestora cu aproximativ 20%, dar şi începerea discuţiilor cu sindicatele în vederea concedierilor colective.
Măsura privind reducerea timpului de lucru al angajaţilor TVR şi a salariilor acestora ar urma să fie implementată de la 1 august, însă, potrivit mai multor surse, acest lucru nu este posibil, având în vedere că nu pot fi parcurse toate procedurile necesare în acest sens. În cazul restructurării de personal, nu a fost stabilit câte persoane ar urma să fie concediate. Pe de altă parte, şi în timpul desfăşurării şedinţei de marţi a Consiliului de Administraţie al TVR, aproximativ 150 de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat în curtea instituţiei.
Angajaţii sunt îngrijoraţi şi de situaţia financiară în care se află SRTv, căreia, pe 20 iulie, i-au fost blocate conturile de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat. Salariaţii sunt, totodată, îngrijoraţi de faptul că negocierile purtate cu administraţia Televiziunii Române pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă au eşuat. Negocierile au fost purtate în contextul în care, pe 1 iulie, a expirat vechiul contract colectiv de muncă în TVR.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
Guvernul federal din Germania a fost forțat să recunoască faptul că așa-numiții "adepți ai teoriei conspirației" au avut dreptate în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei Covid.
-
Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
Ideea unui „summit pentru viitor" a apărut, oficial, la aniversarea a 75 de ani de la constituirea ONU; împlinirea acestei vârste rotunde a picat (coincidență) fix în 2020, Anno uno al pandemiei.
-
Ucraina și noua carne de tun: "Ne confruntăm cu un val de dezertări în rândul tinerilor recruți!"
Forțele armate ucrainene s-au plâns de valul de dezertări în rândul tinerilor recrutați, transmite postul de radio Europe1, citând un ofițer ucrainean.
-
Se confirmă teoria conform căreia persoanele vaccinate în pandemie sunt cei care au împrăștiat Covid peste tot
Cel mai recent studiu, realizat de medicii infecționiști de la Clinica Cleveland, Ohio, SUA, a demonstrat că numărul de doze de vaccin Covid este direct proporțional cu riscul de a contracta virusul. Lucrarea științifică reconfirmă studii anterioare, care au arătat că cei mai susceptibili de a se infecta cu SARS-Cov-2 sunt, de fapt, cei vaccinați, ceea ce pune într-o perspectivă diferită narativul oficial.
-
Poarta către Lumea de Dincolo a început să se deschidă. Lumea stiintifică e în panică preconizând urmări catastrofale
Megasurparea Batagay, supranumită „Poarta către Lumea de Dincolo", situată în Siberia, reprezintă una dintre cele mai dramatice manifestări ale schimbărilor climatice din regiune. Această formațiune geologică, care s-a dezvoltat inițial ca urmare a activităților umane și a fenomenelor naturale, continuă să crească într-un ritm alarmant.
-
O teorie a lui Einstein legată de găurile negre a fost demonstrată de oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni "de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie.
-
Ce-l asteaptă pe Klaus Iohannis. UE se pregătește pentru un război apocaliptic: apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară!
Comisia Europeană a anunţat joi rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini 54 de proiecte europene comune restante de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
-
Robert Fico nu a fost primul: Lista liderilor europeni care au fost ținta unor atentate
Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat şi rănit grav, miercuri, devenind cel mai recent lider european care a fost ţinta unei tentative de asasinat. Presa slovacă a declarat că atacatorul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, iar guvernul susţine că ar fi vorba de o motivaţie politică.
-
România Digitală: Cum vor fi raportate sesizările privind conținutul malițios Deepfake distribuite pe Tiktok, Facebook sau Google
Oricine va putea să încarce pe pagina de internet a Ministerului Digitalizării sesizări cu privire la conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit pe internet în scopuri malițioase, iar mai departe analizarea și transmiterea datelor de la populație direct către administratorii marilor platforme se va face în maxim o oră, potrivit unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 5.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 6.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 7.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 8.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 9.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
- 10.Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu