Sorin Roșca Stănescu, la DNA în cazul creditelor ilegale. Declaraţie: „Acest sistem este controlat în continuare de Băsescu"
Postat la: 14.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Sorin Roșca Stănescu a ajuns, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) unde este audiat în cazul creditelor ilegale obținute de la Banca Română de Dezvoltare (BRD). În această anchetă, declanșată de DIICOT și preluată de DNA, a mai fost audiat omul de afaceri Remus Truică și dă explicațiii și Adrian Sârbu.
Sorin Roșca Stănescu și Adrian Sârbu sunt suspectați că au obținut credite în valoare de câteva milioane de euro, deși nu ar fi îndeplinit condițiile legale. Înainte de a intra la DNA, Sorin Roșca Stănescu a declarat că tot ce i se întâmplă este din cauza fostului președinte. „Acest sistem este mâna lui Traian Băsescu, este controlat în continuare de Traian Băsescu", a spus Roșca Stănescu. Fostul senator PNL susține că a primit nenumărate avertismente ca să se potolească și să nu mai scrie. „Am primit nenumărate avertismente să nu mai scriu, să mă potolesc și să nu mai scriu și să nu mai spun în legătură cu ce spun cu sistemul. Nu voi renunța să o fac", a a adăugat SRS.
„Mă aflu aici, în acest loc, şi nu în altă parte nu fiindcă m-aş simţi vinovat de vreo încălcare a vreunei legi, ci pentru că m-am luptat cu sistemul, care nu înseamnă neapărat o sumă de instituţii, dar aşa am făcut întotdeauna şi aşa o să fac. Sunt inocent, am vrut să renunţ la avocat, sa mi se dea din oficiu, dar familia şi prietenii au insistat sa ii pastrez", a spus acesta. Fostul liberal s-a arătat extrem de nemulțumit de faptul se vrea eliminarea legii care reduce pedepsele în cazul deținuților care scriu cărți.„Două dintre cele trei cărți pe care le-am scris sunt materiela după care predau la Academia diplomatică", susține SRS.
Procurorii susțin că există suspiciunea că la sfârşitul anului 2007 la nivelul conducerii executive a BRD - GROUP SOCIETE GENERALE a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât şi cele emise de Banca Naţională a României, unor persoane fizice şi/sau societăţi comerciale, activitatea infracţională concretizându-se în obţinerea unor importante sume de bani din săvârşirea subsecventă a unor infracţiuni de înşelăciune, fiind cauzat un prejudiciu de 43.500.000 de euro în dauna BRD - GROUP SOCIETE GENERALE.
Membrii grupului infracţional organizat au acţionat în mod concertat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, aceea de a obţine importante beneficii financiare, potrivit contribuţiei infracţionale pe palierele execuţionale din cadrul grupării. În cadrul grupării infracţionale organizate, fiecare membru a desfăşurat activităţi specifice interesului, poziţiei, pregătirii şi profesiei sale, în vederea fraudării sistemului bancar, cu desfăşurare pe termen lung", menţionează DIICOT, citat de Mediafax.
Potrivit DIICOT, doi dintre liderii grupării infracţionale, folosindu-se de funcţiile deţinute în cadrul BRD - GROUP SOCIETE GENERALE, "au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane subordonate şi aflate în raporturi de muncă cu banca, care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a unui număr de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau îndeplinite condiţiile minime impuse de normele de creditare şi că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreaţi de bancă".
Potrivit acestora, cel de-al treilea lider al grupului infracţional, Remus Truică, a fost şi principalul beneficiar al activităţii infracţionale, din cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD - GROUP SOCIETE GENERALE, 15 fiind acordate unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul său direct, obţinând astfel suma de 35.000.000 euro. Procurorii mai spun că în ceea mai mare parte sumele de bani au fost externalizate prin includerea în circuite financiare prin conturi deschise la Monaco, în Elveţia, Austria şi Cipru, "conturi controlate direct de către Remus Truică şi Cristian Aparaschivei şi apoi folosite de aceştia pentru achiziţionarea unor bunuri de lux, ambarcaţiuni şi imobile".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Se confirmă teoria conform căreia persoanele vaccinate în pandemie sunt cei care au împrăștiat Covid peste tot
Cel mai recent studiu, realizat de medicii infecționiști de la Clinica Cleveland, Ohio, SUA, a demonstrat că numărul de doze de vaccin Covid este direct proporțional cu riscul de a contracta virusul. Lucrarea științifică reconfirmă studii anterioare, care au arătat că cei mai susceptibili de a se infecta cu SARS-Cov-2 sunt, de fapt, cei vaccinați, ceea ce pune într-o perspectivă diferită narativul oficial.
-
Poarta către Lumea de Dincolo a început să se deschidă. Lumea stiintifică e în panică preconizând urmări catastrofale
Megasurparea Batagay, supranumită „Poarta către Lumea de Dincolo", situată în Siberia, reprezintă una dintre cele mai dramatice manifestări ale schimbărilor climatice din regiune. Această formațiune geologică, care s-a dezvoltat inițial ca urmare a activităților umane și a fenomenelor naturale, continuă să crească într-un ritm alarmant.
-
O teorie a lui Einstein legată de găurile negre a fost demonstrată de oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni "de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie.
-
Ce-l asteaptă pe Klaus Iohannis. UE se pregătește pentru un război apocaliptic: apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară!
Comisia Europeană a anunţat joi rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini 54 de proiecte europene comune restante de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
-
Robert Fico nu a fost primul: Lista liderilor europeni care au fost ținta unor atentate
Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat şi rănit grav, miercuri, devenind cel mai recent lider european care a fost ţinta unei tentative de asasinat. Presa slovacă a declarat că atacatorul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, iar guvernul susţine că ar fi vorba de o motivaţie politică.
-
România Digitală: Cum vor fi raportate sesizările privind conținutul malițios Deepfake distribuite pe Tiktok, Facebook sau Google
Oricine va putea să încarce pe pagina de internet a Ministerului Digitalizării sesizări cu privire la conținutul audio/video manipulat digital (deepfake) distribuit pe internet în scopuri malițioase, iar mai departe analizarea și transmiterea datelor de la populație direct către administratorii marilor platforme se va face în maxim o oră, potrivit unui ordin publicat joi seara în Monitorul Oficial.
-
Cozmin Gușă în fine lămurește schimbarea de macaz a lui George Simion: "L-am simțit că nu e în stare și că are o frână destul de mare!"
Cozmin Gușă i-a acordat un interviu jurnalistului Ion Spânu. Cei doi au vorbit despre scopurile și demersurile candidatului independent la prezidențiale Cozmin Gușă. In acelasi timp, George Simion a vorbit aseară pentru prima dată despre Ucraina și despre războiul cu Rusia, un răspuns mult întârziat, dar necesar din partea liderului suveranismului din România.
-
Un mister vechi de peste 2000 de ani din Serialul "Domina": Sfârșitul primului imparat roman de la poalele Vezuviului n-a fost ca-n film VIDEO
Arheologii au descoperit ruinele unei vile romane lângă Vezuviu, situate sub rămășițele unei alte vile construite deasupra sa mulți ani mai târziu. Se sugerează că aceasta ar putea fi locul în care Augustus, primul împărat roman, și-a dat ultima suflare.
-
Un politician homosexual din Germania linge toaletele publice și se unge cu fecale pe față
VIDEO
Mai multe videoclipuri care au devenit virale pe rețelele de socializare îl arată pe politicianul german Martin Neumaier în timp ce linge toaletele publice.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 5.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 6.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 7.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 8.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
- 9.Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
- 10.Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu