TOPUL cărţilor uitate frecvent în avioane
Postat la: 11.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Biblia şi cărţile din seriile "Urzeala tronurilor", de George R. R Martin, şi "Cincizeci de umbre ale lui Grey", de E.L. James, se numără printre volumele uitate frecvent în avioane de călătorii grăbiţi, potrivit dailymail.co.uk.
În jur de 500 de cărţi şi 1.400 de eBook readere sunt lăsate la bordul avioanelor British Airways în fiecare an. Totodată, jurnale, planificări de nuntă şi chiar şi cecuri se numără printre obiectele găsite de însoţitorii de bord ai acestei companii aeriene şi care au fost uitate în avioane de pasageri. În ceea ce priveşte genurile literare, cărţile cel mai des uitate în avione sunt cele din categoria "chick lit". Însă cartea cel mai des uitată în avioane este biblia, aceasta reprezentând 6% dintre volumele lăsate în urmă de călătorii grăbiţi.
Potrivit unui sondaj recent, cărţile sunt cele mai populare obiecte care au legătură cu lectura pe care pasagerii le iau la ei în timpul zborului. În fapt, trei din cinci persoane intervievate au spus că au luat cu ele o carte în timpul călătoriei cu avionul. În schimb, doar una din cinci persoane a spus că preferă să citească o carte în format eBook în timp ce călătoreşte cu avionul. Totodată, femeile sunt mai degrabă cele care deţin un e-reader, decât bărbaţii.
Ca parte a acestei cercetări, British Airways a întocmit şi o listă cu genurile uitate frecvent de călători în avioane, în ultimele trei luni. În timp ce romanele deţin 22% din acest top al celor mai uitate cărţi din avioane, clasamentul cuprinde şi thrillere, cărţi de călătorie şi volume de non-ficţiune. Totodată, printre cele mai populare biografii uitate de călători în avioane se numără cele semnate de Hillary Clinton, Lewis Hamilton şi Roger Federer. În cadrul acestui sondaj au fost chestionate 1.000 de persoane.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
Guvernul federal din Germania a fost forțat să recunoască faptul că așa-numiții "adepți ai teoriei conspirației" au avut dreptate în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei Covid.
-
Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
Ideea unui „summit pentru viitor" a apărut, oficial, la aniversarea a 75 de ani de la constituirea ONU; împlinirea acestei vârste rotunde a picat (coincidență) fix în 2020, Anno uno al pandemiei.
-
Ucraina și noua carne de tun: "Ne confruntăm cu un val de dezertări în rândul tinerilor recruți!"
Forțele armate ucrainene s-au plâns de valul de dezertări în rândul tinerilor recrutați, transmite postul de radio Europe1, citând un ofițer ucrainean.
-
Se confirmă teoria conform căreia persoanele vaccinate în pandemie sunt cei care au împrăștiat Covid peste tot
Cel mai recent studiu, realizat de medicii infecționiști de la Clinica Cleveland, Ohio, SUA, a demonstrat că numărul de doze de vaccin Covid este direct proporțional cu riscul de a contracta virusul. Lucrarea științifică reconfirmă studii anterioare, care au arătat că cei mai susceptibili de a se infecta cu SARS-Cov-2 sunt, de fapt, cei vaccinați, ceea ce pune într-o perspectivă diferită narativul oficial.
-
Poarta către Lumea de Dincolo a început să se deschidă. Lumea stiintifică e în panică preconizând urmări catastrofale
Megasurparea Batagay, supranumită „Poarta către Lumea de Dincolo", situată în Siberia, reprezintă una dintre cele mai dramatice manifestări ale schimbărilor climatice din regiune. Această formațiune geologică, care s-a dezvoltat inițial ca urmare a activităților umane și a fenomenelor naturale, continuă să crească într-un ritm alarmant.
-
O teorie a lui Einstein legată de găurile negre a fost demonstrată de oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă au demonstrat una dintre teoriile lui Albert Einstein, dovedind nu doar existenţa unei regiuni "de plonjare" din jurul unei găuri negre în care materia se prăbuşeşte, ci şi a faptului că această zonă exercită unele dintre cele mai puternice forţe gravitaţionale identificate până în prezent în galaxie.
-
Rareș Bogdan: "Candidatura lui Cozmin Gușă la prezidențiale, pericol mortal pentru Ciolacu, Geoană și Simion!"
Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan susține că intrarea lui Cozmin Gușă în lupta pentru alegerile prezidențiale reprezintă o lovitură dată lui George Simion, liderul partidului AUR. Rareș Bogdan consideră că Gușă reprezintă un pericol mortal pentru Simion, pentru că-i fură votanții.
-
Ce-l asteaptă pe Klaus Iohannis. UE se pregătește pentru un război apocaliptic: apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară!
Comisia Europeană a anunţat joi rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini 54 de proiecte europene comune restante de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
-
Robert Fico nu a fost primul: Lista liderilor europeni care au fost ținta unor atentate
Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat şi rănit grav, miercuri, devenind cel mai recent lider european care a fost ţinta unei tentative de asasinat. Presa slovacă a declarat că atacatorul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, iar guvernul susţine că ar fi vorba de o motivaţie politică.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 5.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 6.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 7.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 8.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 9.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 10.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu