Experiența altuia

• Tweet

La începutul mandatului prezidenţial al domnului Emil Constantinescu, am aflat și am scris despre un ciudat schimb de cuvinte, pe care liderul politic român l-a avut cu Vaclav Havel, scriitor de talie mondială, dizident anti-comunist și ales președinte al Cehoslovaciei. Acesta l-a sfătuit pe Constantinescu, în cursul vizitei pe care acesta a efectuat-o la Praga, să nu facă așa cum a făcut el.

Legat de structurile securității. Devenite şi acolo servicii. Din păcate, liderul român nu l-a ascultat. Iar la capătul mandatului, a făcut o afirmație dureroasă.
„M-au învins serviciile!", a constatat, cu amărăciune, Emil Constantinescu. Iar această declaraţie publică este consemnată în întreaga presă care apărea la sfârșitul mandatului său. Exact acesta a fost subiectul dialogului inițiat de președintele Vaclav Havel. Acesta i-a explicat că dacă puterea politică nu va domina puterea serviciilor, atunci puterea serviciilor va domina puterea politică și se va substitui instituțiilor statului. Pe președintele Emil Constantinescu l-a surprins, extraordinar de mult, faptul că, în ziarul „Ziua", pe care îl conduceam atunci, a apărut, ad litteram, conținutul dialogului său cu Vaclav Havel. Dar nu a negat niciodată că așa au stat lucrurile. Dimpotrivă. Mai târziu, a confirmat, întru totul și într-un mod cât se poate de explicit, că primise acest avertisment de care, din păcate, nu a ținut seamă.

Și așa este și normal să se întâmple. Pentru că și în ceea ce privește instituțiile statului, există aceleași mecanism ca și cele din fizică, conform cărora, un spațiu gol tinde să fie umplut. Dacă puterea politică se caracterizează printr-un deficit al exercițiului atribuțiilor, atunci o altă putere - în exemplul nostru, cea a serviciilor, dar poate fi la fel de bine și puterea judecătorească sau, de ce nu, puterea legislativă - se substituie Executivului. Și tinde să acapareze întreg frontul. Acest fenomen are loc chiar și în absența unei conspirații. Ori a unei intenții de tip malefic. Dar, în sine, fenomenul, dacă el se produce, este negativ și are o tendință distructivă, nu numai în privința celui responsabil, ci și în ceea ce privește întreg ansamblul de instituții democratice.

În România zilelor noastre, Klaus Iohannis a moștenit un stat afectat de acest fenomen. Din simplul motiv că, finalul preşedinţiei lui Traian Băsescu s-a caracterizat prin lipsa cronică de credibilitate a acestuia și, ca atare, printr-o falsă autoritate pe care el o exercita asupra instituțiilor fundamentale ale statului. Acest vid a permis serviciilor secrete și, în primul rând, SRI să ocupe, sub diferite pretexte și, în primul rând, sub pretextul amenințării externe, la care este expusă România, un teritoriu care, de fapt, nu-i aparține de drept, în ceea ce privește justiția și politica internă.

Scriu aceste rânduri gândindu-mă la afirmațiile făcute sâmbătă de Eduard Hellvig, noul director al SRI. O fi știind și el ceea ce știu eu și știu mulți alții? O fi observat și el același fenomen? Sunt convins că răspunsul este afirmativ. Mai știu că dacă așa stau lucrurile, probabil că el nu ar fi putut să facă, din motive de diplomație instituțională, alte afirmații decât cele pe care le-a făcut. Important însă este ca el și Klaus Iohannis să înțeleagă foarte bine mecanismul prin care un serviciu secret tinde să ocupe, dacă nu este bine sterilizat, un spațiu politic din jur, care nu-i aparţine și consecințele acestui fenomen. Și, evident, să acționeze pentru a nu lăsa ca fenomenul să devină malign.

SR Stanescu