Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












De ce contestă DNA judecătoarea din dosarul Rarinca. STENOGRAME

Postat la: 30.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Procurorii anticorupție au contestat decizia Curții de Apel București de achitare a Marianei Rarinca, femeia acuzată de Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, de șantaj. CAB urmează să judece contestaţia în anulare pe data de 24 iunie.

DNA invocă în cererea sa faptul cp judecătoarea Risantea Găgescu, cea care a judecat cazul este în incompatibilitate și că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului ar fi putut fi afectată.

În acest sens, procurorii anticorupţie aduc mai multe argumente, unul dintre acestea fiind, potrivit unor surse judiciare, schimbul de replici, din data de 16 mai 2013, cu ocazia şedinţei publice a plenului CSM, între şefa ÎCCJ, membru de drept al Consiliului, şi judecătorul acestei cauze - Risantea Găgescu, care a candidat pentru funcţia de judecător la Secţia penală a Instanţei Supreme, ataşând transcrierea şi înregistrarea audio-video a interviului.

"Stanciu Livia: ... Da, asta vă întrebam: ce înţelegeţi prin eroare judiciară dvs? Ca să înţeleg şi eu...
Găgescu Risantea: Mă scuzaţi, nu m-am referit la calea extraordinară de atac. Să văd că probele din dosar conduc spre achitare. Poate m-am exprimat eu greşit.
Stanciu Livia: Sau invers.
Găgescu Risantea: Sau invers - condamnările. Deci este singura... dar foarte rar, cred că sunt situaţiile foarte rare. Numai atunci aş face opinie separată...", arată stiripesurse.ro.

DNA consideră că judecătoarea respectivă s-a antepronunţat şi că avea deja formată convingerea cu privire la soluţia pe care intenţiona să o dispună în cauză.

Mariana Rarinca, femeia acuzată de DNA că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a fost achitată săptămâna trecută de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE