ZC
ZC

ZC

De ce deplânge Ovidiu Raeţchi condamnarea lui Bercea Mondial

Postat la: 23.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

În condiţiile în care voturile romilor sunt deosebit de importante în economia luptei electorale pentru Primăria Sectorului 5, candidatul PNL Ovidiu Raeţchi încearcă să se apropie de liderii zonali ai acestei etnii.

Potrivit surselor ZIUAnews, Raeţchi nu a reuşit nimic notabil, deşi a tot trimis emisari în cartierele Ferentari şi Rahova. Impasul de a perfecta o negociere clară e cauzat şi de faptul că, tradiţional, votanţii romi susţin, de regulă, candidatul PSD.

Bercea Mondial, patron în cartierul Rahova

Conform surselor citate, Raeţchi miza, acum câteva luni, pe un eventual sprijin electoral din partea clanului Bercea, dar condamnarea infractorului recidivist Sandu Anghel (zis „Bercea Mondial") i-a spulberat planurile. O apropiere de liderii grupării s-ar fi putut opera prin intermediul fostului turnător securist Dan Voiculescu - cel care i-a pus sub lumina reflectoarelor pe şefii clanului Bercea, făcându-le un lobby intens cu largul concurs al Antenei 3 -, fiind de notorietate că Raeţchi se află în relaţii călduroase cu mogulul puşcăriaş. Facem menţiunea că, în ultimii şase ani, clanul Bercea a făcut mai multe achiziţii imobiliare în cartierul Rahova. Actualmente, familia lui Sandu Anghel deţine nu mai puţin de patru clădiri şi un magazin în zona Sebastian.

Alex Miclovan

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Culise: De ce deplânge Ovidiu Raeţchi condamnarea lui Bercea Mondial

Postat la: 23.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

În condiţiile în care voturile romilor sunt deosebit de importante în economia luptei electorale pentru Primăria Sectorului 5, candidatul PNL Ovidiu Raeţchi încearcă să se apropie de liderii zonali ai acestei etnii.

Potrivit surselor ZIUAnews, Raeţchi nu a reuşit nimic notabil, deşi a tot trimis emisari în cartierele Ferentari şi Rahova. Impasul de a perfecta o negociere clară e cauzat şi de faptul că, tradiţional, votanţii romi susţin, de regulă, candidatul PSD.

Bercea Mondial, patron în cartierul Rahova

Conform surselor citate, Raeţchi miza, acum câteva luni, pe un eventual sprijin electoral din partea clanului Bercea, dar condamnarea infractorului recidivist Sandu Anghel (zis „Bercea Mondial") i-a spulberat planurile. O apropiere de liderii grupării s-ar fi putut opera prin intermediul fostului turnător securist Dan Voiculescu - cel care i-a pus sub lumina reflectoarelor pe şefii clanului Bercea, făcându-le un lobby intens cu largul concurs al Antenei 3 -, fiind de notorietate că Raeţchi se află în relaţii călduroase cu mogulul puşcăriaş. Facem menţiunea că, în ultimii şase ani, clanul Bercea a făcut mai multe achiziţii imobiliare în cartierul Rahova. Actualmente, familia lui Sandu Anghel deţine nu mai puţin de patru clădiri şi un magazin în zona Sebastian.

Alex Miclovan

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE