Disponibilizări masive la Complexului Energetic Oltenia: Trei mii de angajaţi vor rămâne fără slujbă în 2016
Postat la: 18.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Trei mii de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia ar urma să fie disponibilizaţi în 2016, au anunţat, după negocieri cu administraţia CEO, sindicaliştii, concedierile fiind confirmate de conducere, care nu a precizat si dimensiunea lor
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a participat joi, la o întâlnire cu sindicatele, în cadrul căreia au fost stabilite câteva măsuri de eficientizare a companiei. Printre acestea se numără un program de restructurare şi o perioadă de cinci zile de şomaj tehnic, în zona Rovinari şi la Cariera Husnicioara, începând cu data de 22 februarie. Liderul de sindicat din zona Rovinari, Gheorghe Peptan, a declarat, la final, că la negocieri s-a stabilit ca aproximativ 3.000 de persoane să fie disponibilizate în 2016.
"Începând cu luna martie va începe programul de restructurare. În primă fază, pleacă cine doreşte, cu plăţi compensatorii. Colegii au solicitat cinci salarii. Nu cred că se îngrămădeşte nimeni să plece. Anul acesta trebuie să se ajungă la 3.000 de salariaţi disponibilizaţi. Se vorbeşte şi de partea economică, pentru că sunt vreo 300 de economişti", a precizat Gheorghe Peptan, liderul de sindicat din zona Rovinari. Managerul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, a refuzat să declare care este numărul exact al persoanelor disponibilizate.
"Este vorba de desfiinţarea multor posturi de conducere, de un act managerial mult mai simplu. Discutăm de reduceri de posturi în toate zonele. De la costuri cu prestatorii, costuri cu energia, costuri cu prestaţiile din partea tuturor. Discutăm şi de reduceri de personal, dar numărul va fi stabilit în funcţie de toate elementele şi îl vom prezenta partenerilor de discuţie. (...) Nu pot să spun că este vorba despre 3.000 de oameni. Discutăm de perioada 2016-2020, aceşti oameni ar pleca în condiţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă, mă refer la salarii compensatorii şi la venit de completare. De săptămâna viitoare vom demara şi un plan de plecări voluntare. Sunt salariaţi care sunt în concedii medicale, în străinătate, care sunt în concediu fără plată", a declarat Laurenţiu Ciobotărică.
Managerul CEO a mai precizat că se va modifica şi programul de lucru la Cariera Rovinari şi la Husnicioara. "Va fi o perioadă de şomaj tehnic pentru cinci zile, prin rotaţie, pentru diferite zone, tocmai pentru a ajunge la o situaţie normală. Producem când avem nevoie. Ne oprim când nu avem nevoie. În momentul de faţă, vânzările sunt foarte mici", a mai declarat Ciobotărică.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu