Ce avere a lăsat moștenire cel mai bogat român, fost premier al României de două ori: "24 de moșii, 17 munți, 6 palate în București, 7 vii și terenuri valoroase"

Postat la: 21.04.2025 |

În dimineața zilei de 23 martie 1913, Bucureștiul a fost cuprins de doliu odată cu moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, președintele Senatului, fost prim-ministru și apropiat al regelui Carol I. Deși avea 81 de ani, starea sa de sănătate era atent supravegheată de medicii casei regale, Ion Mamulea și Nicolae Constantin Paulescu.

O formă severă de pneumonie i-a fost însă fatală, provocându-i insuficiență respiratorie. Ultimele clipe și le-a petrecut în palatul său de pe Calea Victoriei, astăzi Muzeul Național George Enescuș Funeraliile au avut loc pe 26 martie și au atras mii de oameni. Calea Victoriei a fost complet blocată de mulțime, iar intervenția forțelor de ordine a fost necesară.

Sicriul a fost așezat pe un catafalc în sala de recepție a palatului. Apropiații, fruntașii politici și membri ai elitei, printre care Petre Carp, Titu Maiorescu, I.I. Brătianu, Ion Lahovari și Barbu Delavrancea, au fost prezenți. Regele Carol I și-a exprimat personal condoleanțele. „La orele 7 jum. M. S. Regele sa dus la locuința defunctului. Suveranul sa îndreptat imediat spre Camera mortuară și vădit emoțional a îngenuncheat în fața rămășițelor pământești ale celui care în atâtea rânduri i-a fost sfetnic. În urmă, M. S. Regele și-a exprimat condoleanțele Sale d-nei Ecat. Cantacuzino și membrilor Familiei", scria ziarul Minerva.

Cortegiul funerar s-a format în fața Palatului Cantacuzino și a pornit către Cimitirul Bellu. „În onoruri militare s-a format apoi cortegiul, în frunte un cordon de jandarmi; delegații de țărani de pe moșiile lui Cantacuzino cu coroane; patru care cu coroane; trăsurile cu preoți, ofițeri cari purtau pernele cu decorații; corul, corul mortuar, urmate de un mare număr de persoane, trăsuri și armata. Au fost 7 perne cu decorații (...) Coroanele erau ținute de d. T. Maiorescu, C. Dissescu, Al. Marghiloman, Take Ionescu și I. Lahovari", relata ziarul Dimineața.

Ziarul Universul a dezvăluit în aprilie 1913 detalii despre testamentul lui Cantacuzino. Acesta a avut opt copii, dintre care doi au murit de mici. Moștenitorii direcți au fost soția sa, Ecaterina, și copiii Mihail, Nicolae, Șerban, Grigore și fiica Alexandrina. Testamentul, citit la Tribunalul Ilfov, „este foarte lung şi citirea lui a durat trei ore. E aproape un volum, în care defunctul dispune, în mod foarte minuţios, intrând în cele mai mici amănunte, de întreaga şi imensa lui avere, repartizînd-o în mod egal între moştenitori", scria Adevărul.

Potrivit Universul, Nababul era proprietar "pe 24 de moșii, 17 munți, 6 palate în București, 7 vii și terenuri valoroase, inclusiv în Constanța". Deținea efecte publice, acțiuni la Societatea de Arte Grafice Minerva și creanțe în valoare de sute de mii de lei. Soția Ecaterina a primit mobilierul, obiectele de artă, vinurile și animalele de pe moșii, precum și uzufructul pe moșii și proprietăți importante. Fiii au primit moșii, case și munți, dar în majoritatea cazurilor în „nudă proprietate", acestea urmând să le revină în întregime după moartea mamei lor. În testament se menționează clar: „Cel ce va face obiecție va pierde dreptul la legatul său ipso facto".

Gheorghe Grigore Cantacuzino a lăsat și indicații stricte privind terenurile petrolifere: „Dat fiind că sa dovedit că în districtul Prahova în subsolul moșiilor: Mărgineni, Valea Lungă, Filipești de Pădure și Drăgăneasa-Racotă se găsește petrol, sfătuește ca proprietatea acestor părți rezervatare a subsolului să rămână în indiviziune cel puțin pe termen de 20 ani (...) și să fie exploatate de mostenitori".

Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut și sub porecla „Nababul" datorită averii sale impresionante și stilului de viață opulent, a fost una dintre cele mai influente figuri politice ale României de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. A fost lider marcant al Partidului Conservator și a deținut funcția de prim-ministru al României de două ori: între 23 aprilie 1899 - 19 iulie 1900, și 4 ianuarie 1906 - 24 martie 1907.

Cantacuzino provenea dintr-o veche familie boierească, cu origini bizantine, și a avut o carieră politică impresionantă, ocupând și funcțiile de ministru de interne și primar al Bucureștiului. Numele său este legat de unele dintre cele mai frumoase clădiri din capitală, printre care Palatul Cantacuzino (actualul Muzeu „George Enescu").

Porecla de „Nababul" i-a fost atribuită nu doar pentru averea sa uriașă, ci și pentru modul în care își etala bogăția - locuințe fastuoase, trăsuri luxoase, recepții grandioase. Deși a fost o figură controversată, este considerat un simbol al epocii sale, marcând prin prezența sa o perioadă de mari transformări politice și sociale în România.