Senatul a respins impozitarea veniturilor firmelor de recuperare a creanțelor bancare
Postat la: 20.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Speculanții și profitorii concentrați în aproape 200 de firme de recuperare de creanțe, ce activează la limita legii pe teritoriul României, au fost iertați de către senatori de impozitarea cu 85% a veniturilor ticăloase obținute din executări silite. Proiectul de lege, împotriva căruia Consiliul Investitorilor Străini a desfășurat un lobby deșănțat, urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, care este for decizional.
Firmele de recuperare au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 194 milioane de lei și un profit de 21,1 milioane de lei, fără a plăti vreun impozit la stat și scoțând banii din țară. Astfel, populația datornică a fost terorizată de către recuperatori și executori judecătorești, care i-au executat silit cu propriile locuințe, aruncându-i fără milă în stradă, fiindcă n-au mai avut de unde plăti.
Senatorii îmbuibați au votat împotriva românilor
În ciuda faptului că inițiatorii proiectului, prin care s-ar fi descurajat jupuirea la sânge a 30% din populație, au solicit impozitarea cu 85% a veniturilor obținute din cesiunea de creanțe bancare, majoritatea îmbuibată a senatorilor a considerat că românii pe care-i reprezintă nu trebuie să fie protejați. În schimb, recuperatorii și executorii judecătorești trebuie să obțină în continuare profituri exorbitante pe spatele acestora, fără să plătească vreun impozit la stat ori să le controleze cineva activitate. Interesant este faptul că, dacă Consiliul Legislativ, Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului au avizat favorabil proiectul, cea pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a dat aviz negativ, în detrimentul oamenilor ajunși în situații deplorabile din cauza crizei economice, băncile și profitorii având numai de câștigat.
Deputații, ultima speranță
Legea are un singur articol, care sună așa: „Se impozitează cu 85% orice venit încasat prin executarea silită a cesiunilor de creanțe bancare". Este de remarcat faptul că, în plan comunitar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că impozitarea cu 85% a drepturilor litigioase este legală, după ce mai mulți recuperatori s-au plâns că statele le cer prea mult din profitul obținut. Numai că, la noi, senatorii au protejat profiturile speculanților, de unde rezultă și sfintele șpăgi, puțin păsându-le de soarta românilor care i-au votat. Singura șansă ca această anomalie socială să fie stopată în cele din urmă constă în votul Camerei Deputaților, care este for decizional.
Cum se desfășoară mașinațiunea
La ora actuală, cesiunea de creanțe în țara noastră are loc după cum urmează:
1. Banca declară - să zicem - un credit de 10.000 de lei neperformant și-l vinde unei firme de recuperare din străinătate, care nici măcar nu desfășoară vreo activitate în România, la un preț de 8 - 15% (800 - 1.500 de lei). De obicei, firma respectivă are aceiași acționari cu banca ori se află în înțelegere cu aceștia. În acest mod, creanța este deturnată din circuitul financiar românesc, banii recuperați fiind scoși din țară, fără a se plăti vreun impozit la stat.
2. Recuperatorul, la rândul lui, angajează un așa-zis administrator (SRL) din România sau o casă de avocatură, contra unui comision, care încearcă să recupereze toți banii de la datornic, executându-l silit cu locuința și aruncându-l în stradă, cu ajutorul executorului judecătoresc. Astfel, se înregistrează un profit cuprins între 85 și 92%, în timp ce executorul înhață și el, de regulă între 15 - 20% din valoarea creanței, care se adaugă la aceasta, nenorocindu-l definitiv pe debitor. Ba mai mult, amărâtul trebuie să plătească și taxă pe valoarea adăugată pe profitul executorului judecătoresc, deși nu achiziționează vreun bun și nici nu desfășoară vreo activitate comercială, așa cum prevede Codul fiscal.
3. Ticălos este faptul că banca nu încearcă să negocieze cu datornicul pentru a recupera, să zicem, 50% din creanță, preferând s-o vândă cu 8 - 15% speculanților, la prima vedere înregistrând pierderi, după cum am arătat. În realitate, evaziunea fiscală și spălarea de bani sunt noțiunile la ordinea de zi ale acestor mașinațiuni, pe care senatorii s-au prefăcut că nu le-au observat.
Speculanții și executorii judecătorești trebuie impozitați la sânge
În cazul în care Camera Deputaților va adopta impozitul de 85%, profitul anual al speculanților din această piață se va reduce de la 21,1 milioane de lei la 3,165 milioane de lei, statul încasând la bugetul consolidat 17,935 milioane de lei. Este drept că datornicul tot va fi obligat să plătească, însă recuperatorii nu vor mai înregistra profituri colosale, 85% devenind venit la buget. În opinia noastră, același impozit ar trebui să fie plătit și de către executorii judecătorești, concomitent cu obligația ca aceștia să plătească taxă pe valoarea adăugată, iar nu debitorul și-așa împovărat peste măsură de datorii.
Dan Coste
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Pfizer "regretă profund" că a promovat ilegal vaccinul Covid și a încălcat 5 coduri de reglementare!
Gigantul farmaceutic Pfizer și-a cerut scuze pentru că și-a folosit angajații pentru a promova ilegal vaccinul experimental și neomologat COVID-19 pe rețelele de socializare în timpul pandemiei, înainte ca produsul să fie autorizat.
-
Momentul în care un meteorit s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru în Europa
Un meteorit a făcut lumină în toiul nopții în Spania și Portugalia. Mii de oameni au surprins momentul în care meteoritul s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
-
Experiment criogenic reușit: S-a găsit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat și reînvierea neuronilor
Oamenii de știință au găsit în sfârșit o modalitate de a dezgheța țesutul cerebral uman congelat fără a-l deteriora. Într-o evoluție revoluționară, oamenii de știință au descoperit o nouă tehnică care permite înghețarea și decongelarea țesutului cerebral uman, păstrându-și în același timp funcția normală.
-
Dispari in 12 secunde! Doi frați geniali au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede cu o schemă uluitoare
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - sunt acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde.
-
Ministerul "Adevarului" ia ființă în Guvernul României: Se vor șterge din online informațiile incomode sub pretextul că sunt false în cel mult 24 de ore
Videoclipurile, anunțurile sau știrile false vor putea fi depistate cu ajutorul Inteligentei Artificiale, sau raportate autorităților de cetatenii vigilenti și șterse în cel mult 24 de ore de pe rețelele de socializare, sau din indexarea motoarelor de cautare.
-
Deontologii de la UE cenzurează masiv presa rusă: După Russia Today și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media importante
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende activităţile de difuzare în Uniunea Europeană a patru noi canale mass-media considerate că răspândesc şi sprijină propaganda Rusiei şi susţin războiul de agresiune al acesteia împotriva Ucrainei: Vocea Europei, RIA Novosti, Izvestia şi Rossiyskaya Gazeta.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Planul Soros respectă și îmbunătățește Planul Kalergi: cele 6 puncte principale dupa care se va modela viitorul Europei după Europarlamentare
- 2.Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului Iulian Soceanu pana și terenul de sub statia de autobuz!
- 3.Israelul isi face planurile pentru Gaza depopulata de palestinieni - O megaregiune futuristă între Eurasia și Africa pe placul Forumului de la Davos
- 4.Șocul inevitabil ce lovește lumea: Celebrul Nouriel Roubini avertizează că vine Mama tuturor crizelor!
- 5.Ce a discutat preotul Mega cu Putin. Regizorul s-a mai întâlnit cu fostul președinte Medvedev și cu filantropul Konstantin Malofeev
- 6.Dosarul secret al lui Iohannis si ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie
- 7.Syria TV: Un sef din serviciile de informații românești a vizitat Siria și s-a întâlnit cu Bashar al-Assad
- 8.Tucker Carlson interviu cu Kris Newby: Boala Lyme provine din laboratoarele biologice americane VIDEO
- 9.Omul numărul doi al Rusiei crede că Siberia va fi unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ și de aceea „elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea
- 10.Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu