Familiile belgiene s-au săturat de ucrainienii pe care i-au primit în case!

Postat la: 22.05.2022 |

De la începutul războiului din Ucraina, Belgia a primit cu brațele deschise un total de 40.000 de refugiați care acum se află majoritatea în grija diverselor familii. Elanul de solidaritate devine însă din ce în ce mai fragil din cauza lipsei de ajutor din partea statului și a timpului îndelungat de coabitare, transmite corespondentul Radio France la Bruxelles.

Dar lăsând la o parte argumentul „ni s-ar fi putut întâmpla și nouă" , belgienii au plecat de la ideea că acești oameni se află aici doar pentru maxim o lună sau două. Și toți au contat pe o implicare materială robustă a statului. Nici una , nici cealaltă nu s-au adeverit. Adăugăm aici diferența culturală est-vest și faptul că unii refugiați nu au înțeles prea bine ce li se întâmplă în țara de adopție si iată cum s-a ajuns adesea la conflicte între familiile belgiene si „invitații lor" , cum sunt ei numiți oficial. In fine, cum ucrainenii au drept de lucru în UE odată ce au dobândit statutul de protecție temporară, familiile gazdă îi ajută sau vor să-i ajute să găsească un loc de muncă, anunta RFI.

Din cei 40.000 de refugiați, doar 1300 s-au înscris oficial pe piața de muncă în Flandra și circa 300 la Bruxelles. Niciunul nu a reușit până acum să se angajeze undeva din cei înscriși în capitală, iar în Flandra doar 2% au găsit de lucru. Explicația acestei stări de fapt este că pe de-o parte diplomele nu sunt recunoscute și pe de alta unele meserii (ca cea de anticar sau antrenor sportiv de mare performanță) nu sunt ușor de încadrat. Maxim Biermé, specialist în dosarul imigrației ucrainene în Belgia ne explică si faptul că cea mai importantă barieră este cea a limbilor străine, refugiații nu vorbesc deloc franceza și foarte puțini vorbesc engleza.

Supărarea familiilor gazdă depășește acum limitele unei simple neînțelegeri și devine publică și dezbătută pe platourile televiziunilor belgiene francofone. In Flandra situația pare să fie ținută sub control de autorități care au organizat „primiri colective". In Valonia și la Bruxelles, însă, autoritățile nu au reușit să pună pe picioare structuri prin care refugiații să capete autonomie. Cei care au primit statut de protecție temporară dispun de un ajutor între 700 și 1900 de euro lunar, în funcție de caz. Din aceste sume, familiile gazdă ar primi 20% pentru cheltuielile cotidiene, dar ele spun că acești bani sunt insuficienți, mai ales că unii ucraineni nu cheltuie nimic zi de zi și se comportă „ca la hotel".

Oliver Thoman a creat în primele zile ale războiului o rețea de solidaritate cu Ucraina în Belgia și a primit în propria lui casă un cuplu de refugiați cu doi copii. De la început mi-a povestit că a crezut că situația va fi temporară, dar cum soțul este bolnav iar soția are o diplomă de librar nerecunoscută în Belgia, totul se complică. Contactat acum, Oliver a confirmat că nu există niciun ajutor oficial pentru familiile gazdă, ci doar posibilitatea unui aranjament cu refugiații pentru ca o parte din alocația de la stat să fie folosită pentru întreținerea lor zilnică.

Problema este că majoritatea familiilor care au primit ucraineni nu au făcut aceasta prin căile oficiale ale statului, care s-a mișcat greu la început, ci prin grupuri de solidaritate create ad-hoc pe rețelele sociale. Prin urmare adesea autoritățile nu sunt la curent despre toate necesitățile acestor familii și va mai dura până când toate dosarele vor fi puse la zi. In fine, diferența culturală își spune cuvântul și poate fi analizată din multe unghiuri. La începutul invaziei Ucrainei, când primii sosiți abia se instalau în Belgia, o familie gazdă a postat un îndreptar pentru a primi ucraineni într-un grup de solidaritate pe Facebook.

„Ucrainenii nu sunt ca noi, se spunea în acea postare care împărțea diferențele între vestici și estici în trei capitole : comunicarea, preferințele culinare și raportul cu banii. Pe scurt, „dacă îl întrebi pe refugiat dimineața la micul dejun ce mai face(„comment ça va?), el îți va spune cu adevărat ce face, nu va da un simplu răspuns de conveniență - se explica. „Deci dacă nu doriți să știți cu adevărat ce face, nu întrebați „ce mai faci?" ci spuneți-i un simplu „bună ziua". Iar dacă invers, el va întreabă ce mai faceți, nu va aștepta, cum facem noi, un simplu răspuns de conveniență, ci va dori să audă cu ce va ocupați sau ce vă preocupă."

Aspectul culinar era și el subliniat „fiindcă ucraineanul, când ii intră cineva în casă, îl servește cu ce are mai bun - asta e curtoazia estică. Se va aștepta deci să fie primit aici la fel." In fine, la capitol bani se atrăgea atenția că ceea ce trece aici drept cumpătare, în Ucraina e considerat zgârcenie și deci „atenție când le dați bani, s-ar putea să-i cheltuie pe toți într-o singură zi". Oricât de hilar ar fi acest text, el exprimă totuși un adevăr - acela al diferențelor de percepție şi de educație. Iar într-o țară ca Belgia, atât de diferită între nord și sud privind organizarea și eficiența a administrației publice, era de asteptat ca nemulțumiri şi chiar conflicte să apară foarte repede, mai scrie RFI.