Donald Trump a notificat-o printr-o scrisoare pe Maia Sandu c-o "arde" la băutură!
Postat la: 11.07.2025 |
Politica taxelor vamale a Administrației Trump nu ocolește nici țările mici de pe continentul european, așa că Republica Modova a fost înștiințată oficial că SUA vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană. Anunțul a venit chiar de la Donald Trump prin intermediul unei scrisori adresate direct președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Guvernul de la Chişinău confirmă că a fost notificat oficial şi precizează că această cotă este mai redusă decât propunerea iniţială a părţii americane, de 31%, avansată în urmă cu trei luni, relatează NewsMaker. Şi Donald Trump precizează în scrisoarea adresată Maiei Sandu că tariful de 25% este „mai mic decât nivelul necesar pentru a corecta dezechilibrul comercial cu Republica Moldova". Totodată, liderul de la Casa Albă dă asigurări că, în cazul în care investitorii moldoveni vor produce direct pe teritoriul american, aceste tarife nu vor fi aplicate, iar aprobările vor fi acordate „rapid şi eficient".
În schimb, avertizează Trump, dacă autorităţile de la Chişinău vor decide să majoreze propriile taxe, valoarea acestora va fi adăugată peste cele 25 de procente impuse deja de Washington. „Stimată doamnă preşedintă, este o mare onoare pentru mine să vă trimit această scrisoare, care demonstrează puterea şi angajamentul relaţiilor noastre comerciale, precum şi faptul că Statele Unite ale Americii au acceptat să continue colaborarea cu Moldova, în ciuda deficitului comercial semnificativ cu minunata dumneavoastră ţară.
Cu toate acestea, am decis să colaborăm în continuare cu dumneavoastră, dar în condiţiile unui comerţ mai echilibrat şi mai echitabil. Prin urmare, vă invităm să participaţi la economia Statelor Unite, cea mai mare piaţă din lume, de departe. Am discutat ani de zile despre relaţiile noastre comerciale cu Moldova şi am ajuns la concluzia că trebuie să renunţăm la aceste deficite comerciale pe termen lung şi foarte persistente, generate de politicile tarifare şi netarifare şi de barierele comerciale ale Moldovei.
Din păcate, relaţia noastră a fost departe de a fi reciprocă. Începând cu 1 august 2025, vom aplica Moldovei un tarif de numai 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate în Statele Unite, separat de toate tarifele sectoriale. (...) Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial pe care îl avem cu ţara dumneavoastră.
După cum ştiţi, nu se va aplica niciun tarif dacă Moldova sau companiile din ţara dumneavoastră decid să construiască sau să fabrice produse în Statele Unite şi, de fapt, vom face tot posibilul pentru a obţine aprobările rapid, profesional şi procedural - cu alte cuvinte, în câteva săptămâni. Dacă, din orice motiv, decideţi să majoraţi tarifele, atunci, indiferent de procentul cu care decideţi să le majoraţi, acesta va fi adăugat la cele 25% pe care le percepem noi.
Vă rugăm să înţelegeţi că aceste tarife sunt necesare pentru a corecta politicile tarifare şi netarifare şi barierele comerciale aplicate de Moldova de-a lungul multor ani, care au provocat aceste deficite comerciale nesustenabile faţă de Statele Unite. Acest deficit reprezintă o ameninţare majoră pentru economia noastră şi, într-adevăr, pentru securitatea noastră naţională!" - spune Trump în scrisoarea trimisă Maiei Sandu.
Pe lângă Republica Moldova, noile tarife anunţate de Washington vizează alte cinci state: Algeria, Brunei, Irak, Libia şi Filipine. Tarifele variază între 20% şi 30%, în funcţie de ţară. Potrivit administraţiei americane, măsura are scopul de a corecta dezechilibrele comerciale şi de a proteja securitatea economică a Statelor Unite.
Datele statistice arată că Republica Moldova importă cu circa 50% mai multe bunuri şi servicii din SUA decât exportă. Astfel, anul trecut Republica Moldova a exportat în SUA bunuri în valoare de 90,23 milioane de dolari (2,5% din total), în creştere cu circa 46% faţă de 2023, Statele Unite ajungând al zecelea partener comercial la export, arată Mold-street. În acelaşi timp, Republica Moldova a importat anul trecut din SUA bunuri în valoare de 135,25 milioane de dolari, cu 10% mai mult decât in 2023. Astfel, se atestă un deficit comercial de circa 45 milioane de dolari în defavoarea Moldovei.
Principalul produs de export al Republicii Moldova este alcoolul şi, în special, vinurile dulci. Astfel, anul trecut exporturile de alcool în SUA au constituit 52 de milioane de dolari, reprezentând circa 58% din bunurile exportate. SUA s-au aflat anul trecut pe locul 14 (cu 2,5%) în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, potrivit ministrului economiei, Doina Nistor. „În acelaşi timp, în ultimele luni, exporturile noastre către SUA au scăzut cu 40%", menţionează ministrul într-o postare pe Facebook.
„Vom continua dialogul cu autorităţile americane, dar şi discuţiile cu producătorii locali, astfel încât să identificăm cele mai viabile opţiuni pentru menţinerea competitivităţii pe piaţa externă", promite ministrul. „În paralel, explorăm pieţe alternative de export, în special în Uniunea Europeană, unde sunt direcţionate deja 3 din 4 produse moldoveneşti", adaugă ministrul de la Chişinău.. „Guvernul Republicii Moldova rămâne angajat în apărarea intereselor economice naţionale şi în menţinerea unor relaţii comerciale stabile cu SUA, bazate pe parteneriat, respect reciproc şi soluţii echilibrate", transmite ministrul economiei de la Chişinău.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu