Se coace o nouă variantă pentru funcția de City Manager al Constanței: Sorin Chiriță
Postat la: 28.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
După ce, pe rând, variantele Alin Vintilă și Viorel Farcaș au picat, pentru funcția de City Manager al Constanței, sursele noastre din Primăria Constanța ne-au transmis că Ani Merlă face pressing la primarul Vergil Chițac pentru a-l aduce în această funcție pe Sorin Chiriță.
Născut în Constanța, Sorin Chiriță este expert în atragerea de fonduri europene, cu o experiență în domeniu de peste 25 de ani. A făcut parte din echipa Gabrielei Firea, fiind inițial consilier în atragerea de fonduri europene, iar apoi chiar city manager al Capitalei. Pentru Constanta.INFO, Sorin Chiriță a spus că funcția respectivă îl interesează mai puțin, fiind mai degrabă dornic de o discuție serioasă legată de viitorul orașului în care a crescut.
"Pe mine nu mă interesează funcția de City Manager. Nu despre asta e vorba. Am din ce trăi, așa că aș accepta să ajut Constanța și gratuit. Aș prefera să ajut în construirea unui plan concret, pe termen lung, pentru a scoate acest oraș din mizerie. Mi-aș dori o discuție serioasă în acest sens, cred că pot ajuta, aș vrea să văd un plan pe cel puțin cinci ani, pentru Constanța. Funcții, am tot refuzat. L-am refuzat pe Nicușor Dan care și-a dorit să fiu City Manager, am refuzat-o pe Viorica Dăncilă care m-a dorit ministru al Energiei, nu despre funcții e vorba. Eu vreau să-mi pun toate cunoștințele la dispoziție, pentru o strategie concretă, serioasă, care să dezvolte Constanța. O asemenea discuție, da, aș accepta", ne-a declarat Sorin Chiriță.
DIN ACEEASI CATEGORIE...

ULTIMA ORA
-
Bogdan Aurescu dă afară angajații Ambasadei Rusiei la Bucuresti după ce Valeri Kuzmin a declarat că România "rămâne o uşă întredeschisă pentru relaţii"
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost informat cu privire la decizia autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă.
-
Arnold Schwarzenegger susține că "nu există viață după moarte" și că creștinii sunt "niște mincinoși nenorociți"!
Raiul și iadul sunt simple fantezii fără nicio distincție, potrivit lui Arnold Schwarzenegger, care a fost intervievat de Danny DeVito pentru revista Interview pe tema "Ce ne așteaptă în viitor".
-
Automatul de "sănătate publică" din New York care oferea gratuit accesorii pentru droguri și Narcan a fost golit în 24 de ore
La mai puțin de 24 de ore de la instalarea sa, primul automat de sănătate publică din New York, care oferă gratuit pipe de crack, prezervative și Narcan - un medicament utilizat pentru a inversa supradozajul de narcotice - a fost golit, lăsând oficialii orașului hotărâți să asigure o aprovizionare constantă cu aparatură de droguri curate pentru locuitorii care au nevoie.
-
Scandalul momentului: Instagramul lui Zuckerberg a facilitat o rețea masivă si secretă de pedofilie!
O investigație cuprinzătoare realizată de Wall Street Journal și de Stanford Internet Observatory arată că Instagram, deținut de Meta, a găzduit o rețea organizată și masivă de pedofili.
-
Societatea Germană de Nutriție vrea ca fiecare persoană să consume zilnic doar 10 grame de carne pentru a rezolva problema "încălzirii globale"!
Societatea Germană de Nutriție (DGE) recomandă acum ca germanii să-și reducă consumul de carne la 10 grame pe zi - echivalentul unui cârnat pe lună - pentru a aborda, se pare, "încălzirea globală".
-
Directivele lui Soros în Marea Resetare: Să cenzurăm internetul, să plusăm încălzirea globală, să folosim Inteligența Artificială și să punem capăt democrației!
George Soros a publicat recent un editorial în care scrie despre noul val reprezentat de Inteligența Artificială (IA), despre „schimbările climatice" cât și despre războiul din Ucraina.
-
ANDI e primul robot care respiră, transpiră și tremură. Manechinul termic se adapteaza instantaneu la mediul in care se afla
Oamenii de știință spun că au construit primul robot care "respiră, transpiră și tremură", conceput pentru a face față și a se adapta la diferite temperaturi, relatează Independent.
-
Românii sunt sclavii ideali, de aia nici nu se revoltă în stradă: 86% din angajați spun că li se încalcă drepturile!
Doar 1 din 2 participanți la cel mai recent sondaj derulat pe piata muncii din România susține că își cunoaște drepturile de angajat, în timp ce 86% dintre ei declară că au simțit, cel puțin o dată, pe parcursul carierei, că aceste drepturi le-au fost încălcate de angajatori.
-
Misteriosul Proiect "Tarim": Chinezii forează o gaură de 11 kilometri adâncime în deșert chipurile sa studieze rocile cretacice!
China a început să sape cea mai adâncă gaură de foraj, în încercarea de a studia zonele planetei aflate la mare adâncime sub suprafață.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cristian Terheş, în centrul unui scandal în Parlamentul European. Trei eurodeputate cer să fie sancţionat
- 2.Anunțul a fost făcut de Joe Biden: SUA pregătesc împrumuturi de 4 miliarde de dolari pentru reactoarele modulare mici din România.
- 3.Klaus Iohannis, mesaj pentru primul președinte homosexual din Letonia: "De abia aștept să lucrăm împreună"
- 4.Kissinger explică singura modalitate de a evita un război mondial: SUA și China trebuie să învețe să coabiteze. Au la dispoziție mai puțin de zece ani
- 5.Ciucă ar dori reintroducerea serviciului militar obligatoriu: Industria de apărare devine industrie de război iar armatele de profesionişti revin la cele de masă
- 6.Suntem vanduti definitiv: România nu mai poate schimba PNRR, termenul-limită a expirat!
- 7.e 23 mai, CEDO va condamna România pentru nelegalizarea parteneriatului între persoane de același sex. Lobby-ul LGBT exulta deja
- 8.Ticăloșia Schengen: România acordă OMV Petrom accesul pentru încă 15 ani la hidrocarburile onshore
- 9.Răzvan Dumitrescu: Situația e nașpa! Greu de iesit din ceea ce urmeaza...
- 10.Statul român vrea să renunțe la propriul drept de veto în UE în cele mai critice domenii: securitate și politică externă!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu