Directorii companiilor de stat și-au securizat contractele de muncă: "Indicatorii de performanță sunt îndepliniți doar dacă se trezesc și se uită pe geam"
Postat la: 04.07.2025 |
Ministrul Economiei, Radu Miruță, susține că va modifica indicatorii de performanță pentru directorii companiilor de stat, indicatori care, în prezent, ar fi extrem de slabi. Acesta susține că directorii și-au „betonat" contractele cu o lună, două înaintea instalării noului Guvern, pentru a îngreuna demiterea lor din funcții.
„Au avut grijă să-și betoneze aceste contracte cu o lună, două înainte de schimbarea Guvernului cu niște indicatori de performanță care sunt îndepliniți doar dacă se trezesc și se uită pe geam. Adică nu poți să iei pe aceste criterii pentru că de fapt nu e niciun criteriu, gen să stai opt ore la serviciu, să nu întârzii, chestiuni care nu au legătură cu performanța", a spus Radu Miruță.
Este vorba de criterii de performanță pentru directori care au salarii de peste 50.000 de lei pe lună. „Este o agresiune la adresa oamenilor care plătesc taxe, ceea ce se întâmplă cu voia statului, cu semnătura miniștrilor în aceste companii ale statului român", a adăugat ministrul Economiei. El a spus că a propus Adunării Generale a Acționarilor (AGA) schimbarea acestor criterii de performanță și reevaluarea directorilor la un anumit interval de timp pe baza noilor indicatori ca să „vedem cine rămâne și cine pleacă".
„Nu doar că am luat la puricat, am trecut prin toate companiile. Sunt două categorii: unii care și-au betonat contractele și aici durează mai mult pentru că trebuie schimbate criteriile de performanță pentru ca ulterior, dacă nu le îndeplinesc, să le fie schimbate veniturile, însă sunt companii unde nu s-a făcut această selecție (au conducere interimară n.red). Sunt niște resurse ale României, care fortificate ar trebui resimțite în buzunarul românilor. E o bogăție a țării de care se bucură doar directorii acestor companii. Și dacă ar face o treabă bună", a mai spus ministrul.
„Există două-trei firme care întotdeauna se califică să facă aceste selecții, care se prefac că fac o selecție de pe piață, însă ce să vedeți că rezultatul este întotdeauna cineva foarte apropiat politic, ca și cum acolo ar fi toți specialiștii României. Este o rețea extraordinar de bine coordonată. Niște consilieri sunt puși să voteze că șeful e bun de a fi acolo prin intermediul unor firme care iau bani. Consilieri din spectrul politic că ai USR nu sunt sigur", a adăugat ministrul.
Radu Miruță susține că angajații din mediul privat nu sunt motivați să își depună CV-ul pentru aceste funcții pentru că sunt de părere că „oricum selecția e de ochii lumii, că e aranjată." „Eu voi fi garanția că selecțiile viitoare vor fi unele serioase", a promis ministrul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Criza ANSVSA nu mai poate fi ascunsă în spatele fermierilor. Vorbim despre credibilitatea României la Bruxelles, dar cine răspunde pentru pierderea ei?
În momentul in care Romania ajunge sa primeasca de la Bruxelles mesajul ca sistemul sanitar-veterinar romanesc nu ...
-
„Partidul penalilor și condamnaților" - PSD, atac la adresa USR după condamnarea lui Clotilde Armand: Își încalcă propria rezoluție
PSD acuza USR de „duplicitate" și „criza morala profunda" dupa condamnarea in prima instanța a lui Clotilde ...
-
Deficitul bugetar, reducere de 28 de miliarde de lei față de 2025. Ministerul de Finanțe anunță datele pentru primele șapte luni
Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei fața de 2025 și coboara la 2,34% din PIB, anunța Ministerul Finanțelor intr ...
-
Cazul Pahonțu - Replică din CNSAS după ce Nicușor Dan s-a declarat sceptic privind dosarele Revoluției și Mineriadei: "Adevărul are termen de prescripție?"
Vicepreședintele Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitații, Madalin Hodor, reacționeaza dup ...
-
Alexandru Nazare comentează semnalul de alarmă tras de Moody's: Tansmite foarte clar două mesaje
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a comentat avertismentul Moody's, care spune ca blocajul privind noua lege a sal ...
-
PNRR ajunge la final, Gheorghe Piperea face un bilanț devastator: miliarde pierdute și un avertisment pentru ce urmează în UE. „Slavă Domnului că scăpăm de asemenea belea"
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lanseaza un atac extrem de dur legat de PNRR chiar inainte de expirarea programul ...
-
Neomarxistul Ciucu vrea să taie ajutoarele pentru gravide, nou-născuți și persoane cu dizabilități. Vrea să scumpească apa în Capitală deși conductele sunt praf
Consilierii generali ai Capitalei se intrunesc in ședința vineri, 28 august, iar printre proiectele pe care urmeaza sa l ...
-
Angajații din guvern au făcut topul scandalurilor de "corupție și impostură" din Guvernul Bolojan: „A venit timpul să plecați acasă!"
Guvernul Bolojan și-a pus „in cap" și antreprenorii, și angajații din privat, și pe cei de la stat. Cea mai recent ...
-
Dominic Fritz nu plănuiește să demisioneze din funcția de primar, după adoptarea controversatei legi care îl elimină din funcție: "Am fost ales de oamenii din Timișoara"
Liderul USR Dominic Fritz a avut prima reacție dupa votarea legii integritații cu amendamentul PSD care il elimina din f ...
-
Șeful SPP Lucian Pahonțu evită de 18 ani să spună dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. Cum a fentat legea CNSAS: „Ai epoci în care îți smulgi cu forcepsul fiecare hârtiuță"
Cel mai longeviv șef de serviciu secret din Romania, Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Paza și Protecție (SPP) din 200 ...
-
Lovitură pentru Ilie Bolojan. ICCJ a respins definitiv cele 11 HG ale Executivului
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins definitiv cele 11 hotarari ale Guvernului, dupa ce inițial Cu ...
-
Un politolog numește cea mai bună variantă de premier. „Cred că eternitatea e mult mai interesantă pentru el decât efemeritatea"
Politologul Cristian Pirvulescu vede ca singura soluție pentru ieșirea din criza guvernamentala este un guvern susținut ...
-
Mandatul lui Fritz a dus la ruptura totală între USR și Nicușor Dan
Amendamentul PSD prin care primarul Timișoarei Dominic Fritz iși va pierde mandatul cu doi ani inainte de termen a provo ...
-
Mii de consilieri locali și județeni din toate partidele care sunt angajați la stat intră astăzi în incompatibilitate ca urmare a unei modificări legislative făcute de Parlament
Consilierii locali și cei județeni nu mai pot fi angajați și la stat. Incompatibilitatea a fost stabilita de legea nr. 1 ...
-
Călin Georgescu lansează cel mai dur atac al său împotriva președintelui Nicușor Dan: "Un cadavru politic"
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu lanseaza un atac dur impotriva președintelui Nicușor Dan. Rea ...
-
Primarul Buzăului, „atacat" în plină stradă de pistoale cu apă. Constantin Toma: „Am plecat ud leoarcă"
Primarul municipiului Buzau, Constantin Toma, a fost inconjurat și stropit cu pistoale cu apa de zeci de copii, chiar in ...
-
COMUNICAT: Ioana Ramona Bruynseels acuză Guvernul că taie bursele copiilor săraci în vacanță: „Tăiați numărul de parlamentari, nu bursele copiilor!”
Deputata AUR Ioana Ramona Bruynseels critica dur decizia Guvernului interimar de a elimina, in perioada vacanței, plata ...
-
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea îi dă dreptate lui Dominic Fritz: "Amendamentul e neconstituțional. I-aș spune cum să scape de sancțiune, da' nu vreau"
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea ii da dreptate lui Dominic Fritz, in contextul scandalului generat de cea mai rec ...
-
România interimară cu un război la graniță: 3 ani fără director plin la SRI, 3 luni fără premier cu puteri depline
În vara acestui an s-au implinit 3 ani de cand Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director al Serviciului ...
-
"Turul 2 înapoi" de la USR: Buzoianu compară decizia CCR care îl lasă pe Fritz fără mandat cu anularea alegerilor prezidențiale
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), compara situația creata de decizia Curții Constituționale in cazul lui Dominic ...
-
Opinie în Jerusalem Post: Cât valorează memoria Holocaustului? Mai puțin decât o viză americană pentru George Simion?
Adrian Zuckerman, Ronald Gidwitz, Mark Gitenstein, James S. Gilmore III și Sabin Gherman scriu un articol de opinie, in ...
-
Adrian Năstase dezvăluie băieții deștepți din energie: Prosumatorii sunt investitori. Statul îi tratează ca pe consumatori
Adrian Nastase analizeaza criza din energie și spune ca statul roman refuza sa trateze prosumatorii ca pe niște investit ...
-
Miză uriașă la CCR: judecătorii decid soarta Legii integrității, contestată de Nicușor Dan și USR-PNL
Curtea Constituționala a Romaniei este așteptata sa decida luni asupra contestațiilor formulate impotriva noii Legi a in ...
-
Întâlnire secretă a lui Bolojan cu șefa CCR înainte ca să judece legile cu miză de miliarde din PNRR: "Nu au ce să se vadă de taină prin birouri!"
Președinta Curții Constituționale, Elena Simina Tanasescu, s-a intalnit vineri, 14 august, cu premierul demis Ilie Boloj ...
-
Cel mai urât dintre pământeni: Ilie Bolojan a fost huiduit în timpul discursului susținut de Ziua Marinei
Premierul demis Ilie Bolojan a fost huiduit sambata, 15 august, in timpul discursului pe care l-a susținut la Constanța, ...
-
Piedone ăl mic: "Poa' să fie și a lu' mama!" - Descinderi în sectorul 5 ca în perioada de glorie a tatălui său. Găini și rațe ținute în spatele unui bloc
Vlad Popescu Piedone, cunoscut și ca "Piedone al mic", a descins in Sectorul 5 al Capitalei, al carui primar este, și a ...
-
Tomac a explicat motivele reale pentru care a renunțat să se mai prezinte în fața Parlamentului ca premier desemnat: "Aveam în față condiții absolut ridicole puse"
Europarlamentarul Eugen Tomac a oferit vineri seara, 14 august, explicații detaliate privind decizia sa de a renunța la ...
-
România va renunța la leu: "Decizia este deja luată" - Isărescu spune ce blochează trecerea la euro
Romania este obligata sa adopte moneda euro, insa nu este pregatita in acest moment sa faca pasul, avertizeaza guvernato ...
-
Mario De Mezzo, declarații după inculparea în dosarul cimitirului: „S-a tăiat coșciugul cu drujba în fața unei familii îndurerate"
Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, anunța ca a fost inculpat intr-un dosar privind concesiunea unui cimitir. De Mezzo ma ...
-
Nicușor Dan, presat să numească premierul printr-o plângere prealabilă la Cotroceni și o sesizare la Curtea de Apel
Partidul Romania Puternica a sesizat Curtea de Apel București pentru obligarea președintelui Nicușor Dan de a nominaliza ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu