100 de ani de la Primul Război Mondial. In prag de Al Treilea
Postat la: 01.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Guvernul a aprobat miercuri derularea Programului Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, planificat să se deruleze în perioada 2015-2019. Aprobarea survine intr-un moment dificil pe scena internationala, cand lumea se pregateste de un Al Treilea Razboi Mondial, asa cum anunta analistii geo-strategi.
Acest Program este în concordanță cu manifestările organizate de alte state europene cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial. În cadrul Programului Național se vor desfășura activități coordonate și unitare menite să omagieze eroii care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului.
În perioada octombrie 2015 - decembrie 2019, vor fi organizate mai multe activități cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial între care:
· Crearea unui site dedicat Primului Război Mondial, ce va putea fi accesat la adresa www.marelerazboi.ro;
· Patru conferințe internaționale 1915-2015 Centenarul Primului Război Mondial: „Între lecția trecutului și provocările viitorului";
· Masă rotundă și expoziție documentară cu tema „O altă Românie? Din evoluția dezbaterilor și negocierilor de pace cu privire la granițele statului român".
· Masă rotundă „Pacea de la București (24 aprilie/7 mai 1918) și reintrarea României în război (28 octombrie/ 10 noiembrie 1918)", cu participare internațională;
· Organizarea unei mese rotunde „România și intrarea Italiei în război", cu participarea unor specialiști din Italia, Franța, Marea Britanie, Austria, Serbia și Ungaria;
· Conferința „România neutrală";
· Expoziția documentară „<<Sub cenușa Imperiului>>. Români în armata austro-ungară";
· Expoziția de amploare „100 de ani de la intrarea României în Marele Război", ce va avea loc în holul mare al Muzeului Național de Istorie a României;
· Cercetarea și publicarea unor documente diplomatice românești;
· Tipărirea în 2000 de exemplare a unui manual de curs opțional „România în Primul Război Mondial", pe baza unei programe inițiate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice;
· „100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia - 1 Decembrie 1918", alăturare la activitățile Comitetului „România 100";
· Realizarea monografiei „Armata Română în Primul Război Mondial";
· Expoziție „Viața pe front", ce va conține documente din patrimoniul Arhivelor Naționale;
· Sesiune de referate și comunicări ale elevilor cu tema „Intrarea României în Marele Război", activitate desfășurată la Brașov;
· Expoziție documentară și de hărți militare, precum și conferința "Campaniile militare din 1917";
· Concurs școlar cu tema „Mărăști, Mărășești, Oituz", desfășurat la Focșani;
· Concurs de referate și comunicări științifice ale cadrelor didactice și elevilor cu tema „Realizarea României Mari", activitate desfășurată la Alba Iulia;
· Expoziție fotodocumentară „Campania militară din Ungaria din 1919 în documente";
· Proiectul „Verdun", care propune organizarea unor sesiuni științifice dedicate „Bătăliei de la Verdun", precum și crearea unui site specializat pentru inserarea mărturiilor românești despre bătălia de la Verdun;
· Organizarea zilelor filmului românesc despre război în România și mini-festivaluri de film românesc în străinătate;
· Săptămâna filmului românesc despre Marele Război, la Cinemateca Română, precum și o expoziție de fotografie organizată în foaierul Sălii Eforie;
· Restaurarea Parcelei de onoare a eroilor români din Primul Război Mondial din localitatea Worms, Germania, proiect desfășurat în baza acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania, semnat la Bonn la 25 iunie 1996;
· Comemorarea luptelor de la Oituz, jud. Bacău, proiect ce cuprinde: restaurarea Cimitirului Eroilor din Primul Război Mondial din localitatea Poiana Sărată, simpozion cu tematică istorică, dar și o expoziție cu armatele naționale;
· Conferința „Eroii Satelor - povești de război", însoțită de o expoziție de fotografie și desfășurată la sediul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti".
· Expoziție „Țăranul - participant la Primul Război Mondial";
· Comemorarea luptelor de la Mărăști și Mărășești, jud. Vrancea;
· Restaurarea Parcelei eroilor români din Primul Război Mondial din cadrul Complexului Memorial din Lambinowice, Polonia, necropolă unde sunt înhumați peste 2.600 de eroi români decedați în prizonierat.
Derularea acestui program se face cu implicarea Ministerului Apărării Naționale, prin structurile: Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Serviciul Istoric al Armatei, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I". De asemenea, mai participă: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne prin Arhivele Naționale ale României, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii prin: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti", Muzeul Național de Istorie a României și Arhiva Națională de Filme. Datele despre activitățile cuprinse în program vor fi centralizate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Otrava din legume si cereale: Glifosat detectat pentru prima dată în materialul seminal uman la concentrații de 4 ori mai mari decât în sânge!
Cercetătorii francezi au detectat pentru prima dată erbicidul glifosat în sperma umană, în concentrații de patru ori mai mari decât în sânge. Glifosatul, ingredientul activ din produsul Roundup al companiei Bayer, a fost asociat cu o mare varietate de efecte negative asupra sănătății, inclusiv cancer și toxicitate pentru reproducere.
-
Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
Ați auzit probabil termenii "oraș inteligent" sau, mai recent, "oraș în 15 minute", dar înțelegeți cu adevărat ce cer aceste concepte? Știți care sunt organizațiile responsabile pentru promovarea acestor idei? Și, mai important, sunteți pregătit să supraviețuiți și să prosperați în fața acestor planuri de distrugere a libertății?
-
Un expert de top în climă afirmă că se va răci din ce in ce mai mult "Încălzirea globală va fi istorie până în 2030!"
Meteorologul, profesorul David Dilley, spune că se va face mult mai frig și că nivelul de CO2 ar putea chiar să scadă la niveluri periculos de neproductive. Expertul în climă a discutat despre perspectiva sa asupra încălzirii globale și despre importanța înțelegerii ciclurilor climatice naturale ale Pământului.
-
Sute de cetățeni au salvat un canadian care urma sa fie eutanasiat forțat pentru că "era prea sărac"! VIDEO
Sute de cetățeni au intervenit și au oprit încercările regimului Trudeau de a eutanasia un canadian considerat "prea sărac" de către stat și introdus în programul MAID (asistență medicală pe moarte) din Canada.
-
Pfizer "regretă profund" că a promovat ilegal vaccinul Covid și a încălcat 5 coduri de reglementare!
Gigantul farmaceutic Pfizer și-a cerut scuze pentru că și-a folosit angajații pentru a promova ilegal vaccinul experimental și neomologat COVID-19 pe rețelele de socializare în timpul pandemiei, înainte ca produsul să fie autorizat.
-
Momentul în care un meteorit s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru în Europa
Un meteorit a făcut lumină în toiul nopții în Spania și Portugalia. Mii de oameni au surprins momentul în care meteoritul s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 4.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 5.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 6.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu