Cercetatorul Jurma: Coronavirusul e ca un "supercomputer" biologic creat de noi. Măsurile împotriva lui sunt ca un "antibiotic" social
Postat la: 03.03.2021 |
Vaccinul, împreună cu alte măsuri de limitare (exact cum se întâmplă în Israel și în Marea Britanie), dacă ar fi aplicate simultan peste tot în lume, ar putea într-adevăr eradica pandemia de Covid-19 până la sfârșitul anului, spune medicul și cercetătorul Octavian Jurma.
Agențiile de presă internaționale anunță tot mai des apariția unor noi tulpini ale coronavirusului, unele mai periculoase, altele mult mai contagioase. În tot acest timp, vacanța de vară se apropie, iar guvernele lumii par tot mai puțin dispuse să înăsprească restricțiile. Vaccinarea este o soluție, dar este ea suficientă? Noua tulpină californiană a intrat în atenție eclipsând varianta britanică, braziliană sau africană. Pare un joc fără sfârșit. Pare sau chiar este? Ce șanse avem să eradicăm în curând pandemia, pentru că de virusul SARS-Cov-2 e clar că nu vom scăpa?
"Discutăm despre un conflict între două specii. Aceste virusuri sunt arme populaționale, arme sociale, arme de război. Avem două tipuri de virusuri - de tip Ebola (de proximitate, care omoară atât de repede încât nu apucă să se răspândească) și acești viruși 'balistici' (au apărut în China și lovesc în America și peste tot) și care au alt profil - infecția durează mult mai mult și ea e suficient de subtilă încât să nu declanșeze măsuri imediate. Ați văzut, în Ghana, Ebola omoară 80% dintr-un sat, așa că se iau imediat măsuri dure. Dar când îți moare 1% dintr-un sat, se spune 'Ah, e un fel de gripă'. Avem de a face cu un virus foarte diferit și de virusul gripal, care la rândul său se manifestă rapid simptomatic. De data asta, indiferent de cât suntem noi de responsabili, nu reușim să ne izolăm în timp util în situația unei infecții cu Covid, pentru că în cele 5 zile avem timp să-l transmitem fără să știm că suntem infectați.", spune dr. Jurma.
"Virusul este ca un computer. Când cumpărăm un telefon mobil, ne uităm câte nuclee are. De ce? Dacă are un singur nucleu, are o capacitate de calcul mai mică, dacă are 8 nuclee are o capacitate mare de calcul, iar dacă are 16... Fiecare dintre noi, odată ce suntem infectați, devenim un procesator de variante. Știm că virusul SARS-CoV-2 suferă în medie 2 mutații pe lună. Dacă sunt 1-2-10 oameni infectați, majoritatea acestor mutații vor fi inofensive. Pentru ca o mutație periculoasă să se poată răspândi trebuie să apară într-o zonă în care nu există măsuri de limitare semnificativă a răspândirii virusului. Aceasta este o teorie pe care acum o putem verifica în practică. Nu avem nicio tulpină periculoasă nouă în țările care și-au controlat foarte bine pandemia, pentru că neavând multe infecții nu putem avea nici multe variante. Există asemenea tulpini noi, dar ele nu au niciun motiv să devină dominante.", adauga medicul.
"Motivul pentru care tulpina britanică devine dominantă este că infectează mai eficient decât vechea tulpină. E vorba despre așa-numiții algoritmi genetici, ele concurează între ele. E ca și în societatea umană: Ca să crească cineva, trebuie să scadă vechea putere. La fel, în California noua tulpină apare în 90% din cazuri. Și virusul de acolo este mai bine adaptat să facă față la măsurile noastre. Singura cale prin care putem opri apariția acestor variante este să limităm numărul de infecții. Evident, el nu se poate limita în spitale, acolo ajung oamenii după ce numărul de infecții crește foarte mult. De aceea, măsurile preventive (care au lipsit în Europa și America sub pretextul protejării economiei) au permis multiplicarea virusului la nivelul milioanelor de cazuri. Revenind la metafora cu telefonul, imaginați-vă că telefonul acela care avea 8 nuclee acum are milioane de nuclee.", este de parere Jurma.
"Fără să vrem am format un supercomputer biologic, al cărui scop este simplu: să se răspândească în continuare și să se adapteze la provocările pe care le întâlnește. O parte dintre acestea sunt chiar măsurile de restricție pe care noi le luăm. Știm asta de la antibiotice - se numește rezistența la antibiotice. Dacă nu iei un antibiotic așa cum trebuie (îl iei doar pe jumătate sau greșit), nu faci altceva decât să selectezi tulpinile rezistente la antibiotic, la bacterii. La fel funcționează și măsurile noastre în cazul Covid-19 - ca un fel de antibiotic social. Atâta vreme cât noi permitem acestor infecții să scape de sub control, ele se vor înmulți. Știm foarte bine că orice pandemie începe cu un singur caz. E o chestiune de timp să ajungem la milioane, creșterea e exponențială. Ceea ce urmează este că, indiferent ce măsuri luăm, noi în același moment punem o presiune selectivă pe virus să se adapteze la măsurile noastre. De aceea, singurele țări care au înțeles în zona noastră cum se revine la control sunt, din punctul meu de vedere, Israel si Marea Britanie: carantină + teste + vaccinare. Această abordare tridimensională este capabilă să ne aducă înapoi, la control. Odată ce limităm numărul de infecții, automat scade numărul de tulpini, de variante produse.", spune cercetatorul.
"E important să înțelegem că nu vom învinge pandemia singuri, nici măcar la nivel național, decât dacă ne izolăm complet. Orice țară se poate insulariza, nu trebuie să fie înconjurată de ape. Mă refer la izolarea față de ceilalți. Conform teoriei celor 6 grade de separație, noi suntem la 6 pași distanță față de oricine. Oamenii de știință încep să își dea seama că ceea ce știm noi despre epidemie e ca și cum ai încerca să aplici ceea ce știi despre furtunile din Bărăgan ca să încerci să înțelegi un uragan tropical. E atât de diferită pandemia de epidemie încât trebuie să rescriem manualele de epidemiologie. Cea mai bună veste este vaccinul. Cumva, ni s-a dat o șansă. Vaccinul, împreună cu alte măsuri de limitare (exact cum se întâmplă în Israel și în Marea Britanie), dacă ar fi aplicate simultan peste tot în lume, ar putea într-adevăr eradica pandemia până la sfârșitul anului. Măsurile parțiale adoptate în Europa au permis virusului să se adapteze. Există riscul să selectăm tulpini rezistente la vaccin. Trebuie să privim asta ca un război total. ", concluzioneaza medicul Octavian Jurma.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
-
Experții avertizează asupra unui fenomen care apare o dată la 250 de ani: Ar arunca milioane de oameni în întuneric
Un nou studiu realizat de catre cercetatorii de la Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite, a avertizat c ...
-
O femeie a șocat America: A supraviețuit la 2 injecții letale și deschide o mare dezbatere în SUA
Christa Pike, condamnata la moarte in SUA, a supraviețuit dupa ce autoritațile din Tennessee i-au administrat doua injec ...
-
Schimbări radicale împotriva înșelătoriilor din magazine: Produsele 'eco', 'bio' sau 'verzi' nu mai pot fi promovate prin afirmații generale și imposibil de verificat
Avertisment dur pentru comercianți: produsele prezentate drept „eco", „verzi" sau „prietenoase cu medi ...
-
Regulă nouă la bancomatele din România: Cum vei putea retrage banii după noua decizie din Parlament
O modificare majora privind funcționarea bancomatelor din Romania a primit unda verde. Potrivit noului proiect de lege a ...
-
A picat mitul celor 90 km/h la oră: Care este, de fapt, viteza reală la care mașina consumă cel mai puțin combustibil
Mulți șoferi au impresia ca viteza de 90 km/h este pragul universal pentru un consum minim de combustibil, indiferent de ...
-
Transport România-Germania: cum alegi o firmă de transport pentru o călătorie fără griji
Planificarea unei calatorii intre Romania și Germania presupune mai mult decat alegerea unei date de plecare. Fie ca vre ...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu