Incendiul de la Maternitatea Giuleşti. Ministerul Sănătăţii executat silit cu 4 milioane euro
Postat la: 03.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ministerul Sănătăţii a primit o somaţie de executare silită pentru întreaga sumă de peste 4 milioane de euro care trebuie plătită ca daune în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, din 2010, în urma căruia şi-au pierdut viaţa şase bebeluşi.
Executarea silită ar urma să aibă loc marţi, la ora 10.00, a declarat, vineri seară, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore. Ea a precizat că ministerului îi revenea să plătească a 12-a parte din suma de aproximativ 4 milioane de euro, pe care instanţa a stabilit-o cu titlul de despăgubiri pentru familiile bebeluşilor care au murit sau au fost răniţi în incendiu. Executorii somează însă ministerul să plătească întreaga sumă, pe baza unei alte decizii, pe care instituţia o va contesta.
"Vrem să plătim partea care ne revine şi nu ne opunem ca oamenii să îşi primească drepturile. Dar este imposibil să plătim noi întreaga sumă", a spus Oana Grigore. Curtea de Apel Bucureşti a dat, pe 2 aprilie, sentinţa definitivă în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
Judecătorii i-au obligat, în solidar pe inculpaţii Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu", Florentina Cîrstea, Gigel Oprea şi Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giuleşti în solidar cu părţile responsabile Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti - prin primarul general, la plata mai multor sume de bani, totalizând 4.231.500 de euro.
Asistenta Florentina Cîrstea, care era de serviciu, dar nu se afla în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi când a izbucnit incendiul, a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare cu executare. Fostul manager al maternităţii Bogdan Marinescu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea la un an de închisoare cu suspendare.
Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti. Trei bebeluşi au murit în incendiu, iar alţi trei, în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Cinci bebeluşi, între care două perechi de gemeni, au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Otrava din legume si cereale: Glifosat detectat pentru prima dată în materialul seminal uman la concentrații de 4 ori mai mari decât în sânge!
Cercetătorii francezi au detectat pentru prima dată erbicidul glifosat în sperma umană, în concentrații de patru ori mai mari decât în sânge. Glifosatul, ingredientul activ din produsul Roundup al companiei Bayer, a fost asociat cu o mare varietate de efecte negative asupra sănătății, inclusiv cancer și toxicitate pentru reproducere.
-
Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
Ați auzit probabil termenii "oraș inteligent" sau, mai recent, "oraș în 15 minute", dar înțelegeți cu adevărat ce cer aceste concepte? Știți care sunt organizațiile responsabile pentru promovarea acestor idei? Și, mai important, sunteți pregătit să supraviețuiți și să prosperați în fața acestor planuri de distrugere a libertății?
-
Un expert de top în climă afirmă că se va răci din ce in ce mai mult "Încălzirea globală va fi istorie până în 2030!"
Meteorologul, profesorul David Dilley, spune că se va face mult mai frig și că nivelul de CO2 ar putea chiar să scadă la niveluri periculos de neproductive. Expertul în climă a discutat despre perspectiva sa asupra încălzirii globale și despre importanța înțelegerii ciclurilor climatice naturale ale Pământului.
-
Sute de cetățeni au salvat un canadian care urma sa fie eutanasiat forțat pentru că "era prea sărac"! VIDEO
Sute de cetățeni au intervenit și au oprit încercările regimului Trudeau de a eutanasia un canadian considerat "prea sărac" de către stat și introdus în programul MAID (asistență medicală pe moarte) din Canada.
-
Pfizer "regretă profund" că a promovat ilegal vaccinul Covid și a încălcat 5 coduri de reglementare!
Gigantul farmaceutic Pfizer și-a cerut scuze pentru că și-a folosit angajații pentru a promova ilegal vaccinul experimental și neomologat COVID-19 pe rețelele de socializare în timpul pandemiei, înainte ca produsul să fie autorizat.
-
Momentul în care un meteorit s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru în Europa
Un meteorit a făcut lumină în toiul nopții în Spania și Portugalia. Mii de oameni au surprins momentul în care meteoritul s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.
-
Primăria interlopă a Capitalei: Nicușor Dan îi bagă-n conturi un milion de euro lui Manu Bombardieru ginerele lui Sile Cămătaru
Totul începe cu primarul USR al sectorului 2, Radu Mihaiu, care a expropriat un teren de peste 10.000 de mp pentru a construi Parcul Moroeni. Locul era în momentul respectiv în proprietatea lui Manu Bombardieru, finul lui Sile Cămătaru. Despăgubirea încasată de acesta de la statul român va fi de aproximativ 2 milioane de euro.
-
Băsescu dezvăluie schimbarile radicale din noua lume: pandemiile, crizele si războaiele - "Totul a pornit de la COVID!"
Traian Băsescu a explicat cum a ajuns ca valul de violență să acapareze întreaga planetă, pornind cu cele două războaie, cel din Ucraica și cel din Orientul Mijlociu, și până la împușcarea premierului Slovaciei, Robert Fico.
-
Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM). Finalul sistemului Bretton Woods.
Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv dându-și jos cravatele și discutând precum doi prieteni vechi până în orele târzii ale nopții, și ne indică în plus faptul că cei doi au dorit să arate lumii în mod explicit că ignoră avertizările publice ale Occidentului Colectiv
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 4.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 5.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 6.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu