Klaus Iohannis a respins legea impozitului specific pentru turism și alimentație publică
Postat la: 21.07.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, ieri, spre reexamninare impozitul din turism, precizând că în forma transmisă la promulgare, vor exista deficienţe în colectarea banilor la bugetul statului. Redăm, în continuare, cererea de reexaminare trimisă Parlamentului:
Legea privind impozitul specific unor activități prevede introducerea, începând cu data de 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentație publică. În forma transmisă la promulgare, legea stabilește regulile generale de aplicare, declarare și plată a impozitului menționat, modalitățile de calcul al acestuia, normele pentru perioada de inactivitate, încetarea activității, regimul pierderilor fiscale și termenele de declarare a mențiunilor. Astfel, operatorii economici ce desfășoară activitățile descrise mai sus vor plăti, indiferent de mărimea cifrei de afaceri și de nivelul profitului, un impozit specific, calculat pe numărul de locuri de cazare sau mărimea spațiului alocat activității.
Justificată de necesitatea creșterii încasărilor la bugetul de stat, de promovarea unei etici în afaceri, precum și de importanța domeniului turismului și alimentației publice, Legea privind impozitul specific unor activități, prin efectele pe care le poate produce asupra activității unor operatori economici din domeniu, nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia. Astfel, ca efect al legii, valoarea impozitului stabilit conform noilor reglementări va fi mai mare decât cea plătită conform prevederilor Codului Fiscal pentru anumiți agenți economici, în timp ce alți agenți economici vor plăti mai puțin decât în prezent pentru aceeași activitate desfășurată, ignorându-se capacitatea de plată a contribuabilului la sfârșitul exercițiului financiar.
Operatorii economici ce vor plăti un impozit specific mai mare decât cel determinat conform prevederilor Codului fiscal în vigoare vor fi nevoiți să găsească resurse financiare pentru a achita impozitul, ceea ce va conduce fie la creșterea gradului de îndatorare și, implicit la reducerea investițiilor, fie la adoptarea unor practici de evaziune fiscală sau chiar la închiderea activității.
Pe de altă parte însă, prin faptul că pentru anumiți agenți economici introducerea impozitului specific va determina, în concret, o obligație bugetară mai mică decât cea care ar fi stabilită în temeiul Codului fiscal, se poate interpreta că aceștia beneficiază de un avantaj selectiv în raport de ceilalți, care se află în aceeași situație. Or, întrucât reglementarea privind impozitul specific reprezintă o derogare de la prevederile Titlului II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv o derogare de la sistemul de referință reprezentat de impozitul pe profit sau pe venit și este susceptibilă de a conferi un avantaj în cazul anumitor agenți economici, avantaj ce poate fi interpretat ca reprezentând un ajutor de stat, supunem atenției Parlamentului și oportunitatea consultării Comisiei Europene. Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind impozitul specific unor activități.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu