Ministerul Muncii: Sâmbătă, zi lucrătoare. Ce spune iniţiatorul proiectului de lege
Postat la: 03.09.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Un proiect de lege depus de PNL prevede ca sâmbătă să devină zi lucrătoare, a anunţat, marţi, şeful Serviciului de Comunicare al Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu.
„Viitorul fost ministru PNL al Muncii vrea sa facă sâmbăta zi lucrătoare! Hai ura!", a scris şeful Serviciului de Comunicare al Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu, pe Facebook. Proiectul însă ar lăsa la latitudinea angajatului să aleagă dacă munceşte sâmbătă plătit sau la schimb cu o altă zi liberă din săptămână, susţine iniţiatorul.
În urma anunţului făcut de Cristian Vasilcoiu, deputatul PNL Dan Vîlceanu a transmis următoarele: „Circulă o informaţie, interpretată stupid de nişte pesedişti, asupra căreia vreau să fac nişte precizări: Nu am depus nici un proiect în care sâmbătă devine zi lucrătoare. Proiectul de lege pe care l-am propus nu schimbă cu nimic programul de lucru de 40 de ore, ci se referă strict la orele suplimentare care sunt şi rămân opţionale. Proiectul pe care l-am depus nu impune obligaţii nici pentru angajaţi, nici pentru angajatori, ci doar permite celor două părţi să îşi facă programul aşa cum doresc. Astfel, angajatorii îşi rezolvă problema deficitului de personal în perioade aglomerate, iar angajatul primeşte mai mulţi bani dacă doreşte lucreze într-o zi de repaus. Repet, orele suplimentare sunt opţionale, angajatul alege dacă lucrează sau nu, angajatorul nu-l poate obliga, iar proiectul meu nu schimbă acest lucru. Oferă doar posibilitatea plăţii în bani şi nu cu timp liber în cazul în care orele suplimentare sunt prestate într-o zi de repaus săptămânal", a scris, Dan Vîlceanu, pe Facebook.
Deputatul PNL a mai spus că acest proiect a fost realizat deoarece, în ultima perioadă, tot mai mulţi angajatori s-au plâns că duc lipsă de forţă de muncă. „Proiectul este pe circuitul parlamentar şi eu sper că toţi colegii vor citi cum trebuie şi vor înţelege că acesta este şi un răspuns la solicitările din piaţă şi vine pe un deficit uriaş al forţei de muncă. Recent, Guvernul a suplimentat cu 10.000 de persoane contingentul de lucrători pe piaţa forţei de muncă din România. În plus, angajatorii se plâng că au zeci de mii de locuri de muncă neocupate. Viziunea mea asupra politicii în domeniul muncii în România este de simplificare şi flexibilizare a pieţei muncii.", a mai spus Dan Vîlceanu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Telefon recondiționat sau model nou? 7 motive care îți pot schimba perspectiva
Cand iți cauți un telefon nou, primul impuls este, de multe ori, sa alegi cel mai recent model aparut. Reclamele, lansar ...
-
Anthropic a publicat recent un raport de cercetare care i-a blocat pe cercetătorii AI
Anthropic este compania din spatele lui Claude, unul dintre cei mai avansați asistenți AI. Fondata de foști cercetatori ...
-
Iluzia blitzkrieg-ului și realitatea unui război de uzură în Golf. Cum întreaga lume intră în colaps financiar din pricina Alianței "Trumpyahu"
Suntem deja in a doua saptamana a unui conflict care a spulberat orice urma de raționalitate politica la Washington și T ...
-
O primărie din România instalează semafoare cu radar: se schimbă pe culoarea roșu la orice încălcare a limitei de viteză
Autoritațile din Brașov pregatesc noi masuri pentru creșterea siguranței rutiere și pentru fluidizarea traficului. Comis ...
-
Cum ajunge Vladimir Putin marele câștigător al războiului din Iran: Rusia își reface economia prăbușită de război
Cresterea pretului petrolului, pe fondul escaladarii conflictului din Orientul Mijlociu, va ajuta Rusia sa-si refaca fin ...
-
Ghid complet pentru alegerea mobilierului ideal pentru grădina ta
Amenajarea gradinii poate transforma intreaga experiența de relaxare in aer liber intr-un adevarat refugiu personal. Ale ...
-
Soluții pentru grădini cu teren accidentat: de ce motocoasa de umăr este mai eficientă decât mașina de tuns iarba
Îngrijirea unei curți care prezinta denivelari, pante abrupte sau zone cu acces dificil necesita o abordare diferi ...
-
Beneficiile utilizării mașinilor de tuns iarba cu viteze multiple
Alegerea unei mașini de tuns iarba cu viteze multiple iți poate simplifica semnificativ aceasta sarcina, oferindu-ți fle ...
-
Marea păcăleală a mașinilor plug-in hybrid. Consumă de trei ori mai mult decât scrie în acte
Mașinile plug-in hybrid consuma, in condiții reale de trafic, de aproape trei ori mai mult combustibil decat arata teste ...
-
Televiziunea de stat iraniană confirmă că noul lider suprem a fost rănit. Ce înseamnă „janbaz", termenul prin care este descris Mojtaba Khamenei
În timp ce televiziunea de stat iraniana relateaza despre ascensiunea lui Mojtaba Khamenei la funcția de lider sup ...
-
Explozie în faţa unei sinagogi din Belgia, în contextul amenințărilor Iranului împotriva Europei
O explozie a avut loc in noaptea de duminica spre luni in fata unei sinagogi din Liège, in estul Belgiei, dintr-u ...
-
Lavinia Șandru vine la Saga Chocolate cu Academia Da Vinci: trei zile de ateliere pentru copii și familii
Lavinia Șandru vine la Saga Chocolate cu Academia Da Vinci: trei zile de ateliere pentru copii și familii Lavinia Șandru ...
-
CIGARS & COGNAC WITH TESSERON - O seară dedicată măiestriei
Va invitam la un tasting exclusiv Cigars & Cognac, avand in prim-plan Tesseron XO Perfection & XO Ovation, asoci ...
-
Pax Judaica - Noua Dezordine Mondială: Ce ne asteaptă în viitorul apropiat în Războiul din Orientul mijlociu și cum se va extinde conflictul în întreaga lume VIDEO
Educat la Yale, Jiang Xuequin, un profesor chinez de liceu al carui canal de YouTube a avut o ascensiune meteorica, lasa ...
-
Inteligența artificială a devenit o unealtă a hackerilor pentru identificarea conturilor anonime de social media
Inteligența artificiala a devenit o unealta ușor de folosit pentru hackerii rau intenționați sa identifice conturi anoni ...
-
Povestea unuia dintre cele mai mari mistere din aviația civilă. Anunțul autorităților, la 12 ani de când un avion a dispărut fără explicații cu peste 200 de pasageri la bord
Malaezia a anunțat ca noile cautari lansate la sfarșitul lunii decembrie pentru gasirea aeronavei care efectua zborul MH ...
-
Creșterea nivelului de dioxid de carbon din aer modifică sângele uman: Nu spunem că oamenii se vor îmbolnăvi brusc
Cresterea concentratiei de dioxid de carbon (CO2) din atmosfera ar putea avea efecte subtile asupra organismului uman. D ...
-
Mișcări la scara cosmică în războiul Iran vs. SUA-Israel: iranienii folosesc sistemul chinez de sateliți BeiDou-3 și dau peste cap planurile Occidentului
Razboiul din Orientul Mijlociu capata valențe geopolitice majore! Trecerea rapida a Iranului de la GPS la navigația prin ...
-
Renașterea SAVAK: Serviciul secret al șahului Iranului ar putea fi folosit în exil pentru atentate teroriste sub steag fals care să determine Europa sa intre in război
Serviciul secret iranian cunoscut sub numele de SAVAK (Sazeman-e Ettela'at va Amniyat-e Keshvar - Organizația pentru Inf ...
-
Pregătirea pentru un audit financiar profesional: la ce să te aștepți și cum să te pregătești
Pregatirea pentru un audit financiar profesional poate parea o provocare majora, insa este un pas esențial, obligatoriu ...
-
Cum funcționează funcțiile bonus în sloturile online și ce impact au asupra câștigurilor
Simbolul wild este unul dintre cele mai intalnite funcții in sloturile moderne. Rolul sau este simplu: inlocuiește orice ...
-
Șefa spiritismului de la Casa Albă face incantații satanice. Vrăjitoarea îi ține spatele lui Donald Trump pe relația cu Stăpânitorul acestei Lumi cu care vorbește în limbi VIDEO
„Pastorița” Paula White-Cain, cunoscuta oficial drept Consilier Senior in cadrul noului White House Faith Of ...
-
Înviat din morți: Seful Garzilor Revolutiei din Iran, agent Mossad sub acoperire, e viu si nevatamat în Israel
Despre Esmail Qaani - comandantul Forțelor Al Quds de pe langa Garzile Revoluției - s-a dat stire zilele trecute ca iran ...
-
Iranul a lovit unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă ale Americii, considerat o „umbrelă" de apărare în regiune
Iranul a lovit unul dintre cele mai avansate sisteme de aparare antiracheta ale Americii. Este vorba despre o baza de ra ...
-
Americanii provoacă revoltă în Cuba ca să pună mâna pe putere. Urmează reacția rușilor care susțin actualul regim de la Havana
În mai multe zone din Havana, Cuba, sunt relatari ca exista proteste impotriva regimului, a intreruperilor continu ...
-
Vine și Apocalipsa climatică: Planeta se încălzește mai rapid ca niciodată și nu se știe dacă omenirea e de vină sau e vorba despre un ciclu natural
Degradarea climatica se produce intr-un ritm tot mai accelerat și rata incalzirii aproape ca s-a dublat, dupa ce au fost ...
-
Analiză "The Guardian": De ce loviturile aeriene ale SUA și Israelului nu garantează prăbușirea Teheranului
Cand Statele Unite și Israelul au lansat lovituri coordonate impotriva Iranului pe 28 februarie, campania a fost structu ...
-
Oamenii de știință au descoperit un „mega-laser" îndreptat spre Pământ din cealaltă parte a universului
Astronomii au descoperit un „mega-laser" cosmic extrem de puternic, care pare indreptat spre Pamant dintr-o regiun ...
-
Elon Musk vorbește deschis despre frica din viața oamenilor: „Nimic nu te va face mai fericit decât un lucru"
Chiar daca in „Indexul Bloomberg" al miliardarilor din intreaga lume, Elon Musk a pierdut numai puțin de 395 de mi ...
-
Toata industria AI ar putea fi blocată ca urmare a problemelor din Strâmtoarea Ormuz. Cum riscă SUA să își saboteze propriul lanț de aprovizionare cu cipuri
Dincolo de problemele aduse in spațiul public legate de poluarea produsa de centrele de date, infrastructura pe care se ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu