O armată de directori de la CFR trimişi în judecată de DNA pentru spalare de bani, mită şi cumpărare de influenţă
Postat la: 07.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:
CĂLIN MITICĂ, om de afaceri care controlează acționariatul S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca și S.C. TRANSFEROVIAR S.A. Cluj Napoca, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată;
- spălare de bani, în formă continuată;
- instigare la abuz în serviciu, în formă continuată;
- complicitate la dare de mită, în formă continuată;
- complicitate la spălare de bani, în formă continuată şi
- complicitate la cumpărare de influenţă.
BĂRBĂCUŢI DUMITRU, director general al S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE SA Cluj Napoca, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată;
- spălare de bani, în formă continuată şi
- instigare la abuz în serviciu, în formă continuată.
GAVRIŞ TEODOR ALEXANDRU, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. CFR Călători S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată (două infracţiuni) şi
- complicitate la spălare de bani, în formă continuată.
ŞTEFAN ADRIAN, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată;
- spălare de bani, în formă continuată şi
- cumpărare de influenţă.
SECELEANU LAURENŢIU, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate SRCF Galați (C.R.E.I.R. Galați), din cadrul C.N.C.F. CFR S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată şi
- complicitate la spălare de bani, în formă continuată.
şi în stare de libertate, a inculpaţilor
S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată;
- spălare de bani, în formă continuată şi
- instigare la abuz în serviciu, în formă continuată.
PANAITE MARIAN, inspector în cadrul Autorității Feroviare Române AFER, la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
ARNĂUTU MIRCEA CRISTIAN, director al Oficiului Notificat Feroviar Român O.N.F.R., din cadrul Autorității Feroviare Române A.F.E.R., la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
DAE GELU, director general al Autorității Feroviare Române A.F.E.R., la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
ANDREI ŞTEFAN FLORIN, administrator al unei societăţi comerciale, la data faptelor şi SECELEANU LILIANA LUŢA, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la luare de mită, în formă continuată;
- complicitate la dare de mită, în formă continuată şi
- complicitate la spălare de bani, în formă continuată.
TRANDAFIRESCU SORIN ALEXANDRU, director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanţare nerambursabilă, din cadrul C.N.C.F. CFR S.A., la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 28 ianuarie 2013 - 16 iunie 2014, inculpatul Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranşe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, şef Serviciu Automotoare şi ulterior, director de tracţiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obţină contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră", în valoare maximă de 220.990.260 lei şi Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata Albastră" (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.).
Remiterea sumelor de bani a fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. a unor facturi fictive, emise de S.C. TEVPAG PLAN S.R.L. Bucureşti (societate comercială controlată de Gavriş Teodor Alexandru), în baza unor acte de recepţie fictive şi prin organizarea unui circuit de decontare bancară cu un titlu fictiv. La actele materiale săvârşite de inculpatul Călin Mitică în perioada 25 aprilie 2014 - 16 iunie 2014, inculpatul Bărbăcuţi Dumitru, director general al S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE SA Cluj Napoca, a participat în calitate de coautor.
Inculpaţii Călin Mitică şi Bărbăcuţi Dumitru au urmărit astfel să obţină sprijinul inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, în ceea ce priveşte reviziile R7 şi R8, atât în vederea atribuirii acestor servicii către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A., cât şi pentru derularea raporturilor contractuale (ulterior eventualei atribuiri) în condiţii favorabile intereselor economice ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A.
În luna septembrie 2014, inculpaţii Călin Mitică şi Bărbăcuţi Dumitru, i-au determinat pe inculpaţii Arnăutu Mircea Cristian, director al Organismului Notificat Feroviar Român O.N.F.R. din cadrul A.F.E.R. şi Panaite Marian, inspector în cadrul A.F.E.R., să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A.
În concret, inculpaţii Arnăutu Mircea Cristian şi Panaite Marian au semnat acte oficiale prin care au omologat în condiţii abuzive operatorul economic privat S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, pentru ca această societate să poată participa la licitaţia privind „Servicii de reparaţii tip RR la locomotivele electrice 5100 KW, dotate cu ICOL", valoarea lucrărilor licitate fiind de maxim 55.284.858,72 lei.
Omologarea a fost efectuată în condiţiile în care S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. nu îndeplinea condiţiile legale obligatorii pentru a obţine omologarea în stadiul preliminar, condiţie obligatorie în vederea participării la licitaţie a firmei respective. Astfel, demersurile ilegale efectuate de către inculpaţii Arnăutu Mircea Cristian şi Panaite Marian au condus în final, la câştigarea licitaţiei respective de către operatorul economic privat S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A.
În perioada decembrie 2014 - ianuarie 2015, inculpatul Dae Gelu, în calitate de director general al Autorităţii Feroviare Române A.F.E.R., a exercitat presiuni asupra membrilor unei Comisii de analiză constituită la nivelul O.N.F.R. (prin ameninţarea referitoare la pierderea funcţiilor de conducere deţinute, respectiv cercetarea şi sancţionarea disciplinară) în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală, prin împiedicarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Călin Mitică.
Astfel, inculpatul Dae Gelu i-a determinat pe membrii Comisiei să revizuiască raportul adoptat iniţial şi să întocmească Raportul revizuit din 19 decembrie 2014, prin care s-a decis, în mod vădit abuziv, menținerea certificatului de omologare obţinut fraudulos de S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca. Ulterior, A.F.E.R. a expediat la dosarul de urmărire penală o adresă oficială, semnată de către inculpatul Dae Gelu, în calitate de director general, în conţinutul căreia au fost inserate, cu ştiinţă, aspecte de fapt mincinoase, cu scopul direct de a-l favoriza pe inculpatul Călin Mitică.
În luna decembrie 2012, inculpatul Ștefan Adriian, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, a promis şi remis efectiv un folos material necuvenit inculpatului Trandafirescu Sorin Alexandru, director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanţare nerambursabilă din cadrul C.NC.F. CFR S.A., pentru ca acesta din urmă, în virtutea influenţei avute în cadrul companiei naţionale, să determine funcţionari din subordine să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, în vederea avantajării intereselor economice ale S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A.
Folosul material necuvenit primit de inculpatul Trandafirescu Sorin Alexandru, de la inculpatul Ştefan Adriian, cu complicitatea inculpatului Călin Mitică (care a aprobat cheltuirea sumei de bani), a constat într-un abonament conţinând 10 călătorii dus - întors cu avionul, pe relaţia Bucureşti - Iaşi, în valoare totală de 1.870 euro.
În perioada martie 2013 - martie 2014, inculpatul Ştefan Adriian, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, a dat cu titlu de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 105.665 lei, inculpatului Seceleanu Laurenţiu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi (denumită anterior C.R.E.I.R. Galaţi), din cadrul Companiei Naţionale CFR SA, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele economice ale S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca.
Remiterea sumelor de bani a fost efectuată atât în numerar, cât şi în modalităţi disimulate, prin decontarea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA Cluj Napoca a unor facturi fictive emise de o societate comercială administrată de inculpatul Andrei Ştefan Florin sau prin angajarea fictivă în muncă a inculpatei Seceleanu Liliana Luţa, soţia directorului C.R.E.I.R. Galaţi.
Remiterea sumelor de bani date cu titlu de mită de către inculpatul Ştefan Adriian, a fost efectuată cu complicitatea inculpaţilor Călin Mitică, Seceleanu Liliana Luţa şi Andrei Ştefan Florin, după cum urmează:
- inculpatul Călin Mitică a aprobat remiterea celor 22 tranşe de mită şi a justificat scoaterea unor sume de bani din patrimoniul S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. (remise inculpatului Seceleanu Laurenţiu), prin justificarea fictivă a încasării unor dividende;
- la datele de 29 octombrie 2013 şi 10 decembrie 2013, inculpatul Ştefan Adriian a remis inculpatului Seceleanu Laurenţiu, direct sau prin intermediar, sumele de 20.000 lei şi 25.000 lei, în scopul arătat anterior;
- în perioada martie 2013 - martie 2014, S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca a plătit inculpatei Seceleanu Liliana Luţa (soţia inculpatului Seceleanu Laurenţiu) suma totală de 17.085 lei, fără ca inculpata să presteze vreo activitate reală în folosul pretinsului „angajator";
- în cursul anului 2013, inculpatul Andrei Ştefan Florin a emis un număr de 9 facturi, în valoare totală de 43.580 lei, pentru prestarea unor servicii fictive, care au fost decontate prin circuit bancar de S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A., destinatarul real al sumelor de bani fiind Seceleanu Laurenţiu.
În perioada 09 decembrie 2013 - 02 iulie 2014, inculpatul Gavriş Teodor Alexandru a pretins şi a primit în mod repetat, suma totală de 257.128,64 lei, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, pentru ca să îndeplinească / să nu îndeplinească, să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea intereselor de afaceri ale societăţii respective, care avea în derulare contracte atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. Remiterea mitei efectuată de societatea respectivă a fost disimulată prin „subcontractarea" unor servicii de reparaţii în favoarea unei firme controlate de inculpatul Gavriş Teodor Alexandru.
Astfel, societatea comercială a decontat, prin circuit bancar, suma menţionată anterior, deşi firma controlată de inculpat nu a efectuat lucrările „subcontractate".
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpaţii Călin Mitică, Mădărăşan Kinga, Gavriş Teodor Alexandru, Ştefan Adriian şi Mihuţ Georgel, într-un dosar separat, pentru alte infracţiuni comise de aceştia.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile şi sume de bani aparţinând inculpaţilor menţionaţi în cuprinsul comunicatului. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu