Patriarhie: Ne vom implica în ajutorarea refugiaţilor care vor ajunge în România
Postat la: 02.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Patriarhia Română se va implica în ajutorarea refugiaţilor care vor ajunge în ţară şi, totodată, va sprijini autorităţile române în cazul în care România va găzdui refugiaţi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Constantin Stoica.
"Chiar dacă refugiaţii sunt de alt neam, cultură şi credinţă, pentru noi, creştinii, sunt semenii noşti aflaţi în dificultate ca urmare a unui conflict sângeros din ţara lor. Aşa că toţi românii ortodocşi trebuie să acţioneze cu dragoste de semeni, în baza credinţei creştine. De asemenea, Patriarhia are în vedere şi sprijinirea autorităţilor în eventualitatea în care România va găzdui refugiaţi. De altfel, în Bucureşti există o comunitate de creştini arabi, sprijinită de BOR", a spus părintele Stoica.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a vorbit, totodată, despre colecta din 2014 organizată în toate bisericile şi mănăstririle din ţară şi din străinătate pentru ajutoarea victimelor conflictului din Siria. "Patriarhia Română a organizat, în 2014, o colectă în toate bisericile şi mănăstirile din ţară şi străinătate şi a fost colectată suma de 500.000 de euro, care a fost oferită Patriarhiei Antiohiei şi Întregului Orient pentru sprijinirea victimelor conflictului sângeros din Siria. În mod firesc, oricine are nevoie de spijin, de ajutor, trebuie ajutat", a mai spus părintele Constantin Stoica.
El a precizat că autorităţile trebuie sprijinite în demersul lor de ajutoare a acestor semeni. "Am văzut că autorităţile statului român deja se pregătesc. În mod firesc, autorităţile trebuie sprijinite în demersul lor de ajutorare a acestor semeni ai noştri care realmente sunt într-o situaţie dramatică. Ceea ce am declarat are legătură cu credinţa noastră. Credinţa se manifestă prin fapte. Între credinţă şi dragostea faţă de semeni există o legătură", a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. În plus, el a ţinut să precizeze că, recent, Patriarhul Daniel, vorbind unui grup de tineri iordanieni aflaţi în vizită în România, a spus că tinerii trebuie educaţi în spriritul păcii şi respectului reciproc.
"Lumea de astăzi este confruntată cu fenomenul secularizării, adică o construire a societăţii fără referinţă la Dumnezeu şi la religie. Societatea este confruntată cu criza economică şi financiară, dar şi cu multe conflicte armate, cu războaie şi cu violenţă, ceea ce cauzează un număr mare de refugiaţi. Vedem în aceste zile cum în Europa refugiaţii din Siria şi din alte ţări ale Orientului vin în ţările europene pentru a scăpa de violenţă şi pentru a supravieţui. De aceea, noi trebuie să educăm tineretul în spiritul păcii, al convieţuirii paşnice, al respectului reciproc între diferite religii şi diferite culturi", a adăugat Constantin Stoica.
Conform AP, peste 332.000 de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Asia au sosit până în prezent în Europa, în timp ce între statele membre UE există dezacorduri puternice cu privire la gestionarea acestui val fără precedent. Germania a acceptat mult mai mulţi imigranţi decât restul celor 27 de state membre UE, iar în state de frontieră aflate în prima linie - Grecia, Italia, Macedonia, Serbia şi Ungaria - au avut loc confruntări între poliţie şi imigranţi, ciocniri între imigranţi, iar unele persoane au murit pe mare, în condiţiile în care mii de oameni traversează zilnic Mediterana în ambarcaţiuni periculoase, în schimbul unor sume de bani plătite traficanţilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
Un bărbat din Indonezia a avut parte de un adevărat șoc atunci când a aflat că soția lui, cu care era căsătorit de 12 zile, era, de fapt, un bărbat deghizat în femeie, care plănuise să stoarcă cât mai mulți bani de la el iar apoi să dispară.
-
Bea 13 căni pe zi ca sa se vindece de cancer. Ce s-a întâmplat cu o femeie care a ținut o dietă agresivă cu suc de morcovi
O femeie de 38 de ani a ajuns la spital în stare gravă, anul trecut, după ce a ținut o dietă cu suc de morcovi pentru a se vindeca de cancer. Chiar și când se afla pe patul de spital, prea slăbită pentru a se mișca și cu probleme de repsirație, femeia refuza total să primească tratament specific.
-
Trăim într-o zonă a Universului care n-ar trebui să existe și care sfidează legile fizicii
Există tot mai multe de dovezi că trăim în "vizorul" unui vid cosmic gigantic - cel mai mare observat vreodată. Astronomii au sugerat pentru prima dată un astfel de vid în 2013, iar de atunci dovezile existenței sale s-au tot adunat.
-
Nu te aștepți la așa ceva: Care va fi ultima ființă ce va trăi pe Pământ
Viața pe Pământ există de peste 3,7 miliarde de ani. Cu toate acestea, dacă ar avea loc un eveniment catastrofal, ar putea rămâne doar un singur animal. În ciuda provocărilor legate de originea vieții, odată stabilită, acesta este remarcabil de rezistent.
-
Răducioiu nu fi trist! Fotbalistul dezvăluie cum l-a înșelat fosta soție a lui Adrian Sârbu. Cum arată acum iubirea vietii lui
Fostul fotbalist Florin Răducioiu a dezvăluit o poveste de dragoste din tinerețea sa tumultoasă. Acesta a dezvăluit cum s-a despărțit de Janine Sârbu, unul din cele mai frumoase manechine ale României, care ulterior a fost măritată cu mogului media Adrian Sârbu și care acum are aproape 60 de ani si locuieste la Paris.
-
Socrul mare de la nunta tigănească din Buzescu reținut de Poliție - Ce acuzații i se aduc
Socrul mare de la nunta faraonică din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ. El este acuzat că ar fi amplasat cortul şi alte ornamente în apropierea locuinţei unde a avut loc evenimentul.
-
Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
Statul le declară „război" proprietarilor care închiriază, dar uită să mai plătească impozit. O nouă lege a intrat în vigoare și conține un set de măsuro fiscal-bugetare prin care să se asigure sustenabilitatea financiară a țării. În setul de reguli este și mărirea impozitării, la 70%, de la data de 1 iulie 2024, în contextul evaziunii fiscale.
-
Filmul crimei din Crângași: Cine este Francis Beleaua, adolescentul de 16 ani. Mesajul postat pe Tik Tok
Unul din cei doi suspecți care au omorât cu bâtele marți seară, un bărbat în vârstă de 46 de ani, după ce l-au atacat pe o stradă circulată din cartierul bucureștean Crângași are 16 ani și este cunoscut în cartier ca Francis Beleaua.
-
Cum se pregătește Europa pentru „Al Treilea Război Mondial"
Invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a adus ororile unui război pe scară largă la ușa Europei pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 3.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 4.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 5.Profesor emerit la Universitatea din Osaka: "Pandemia a fost folosită ca pretext fals de către OMS pentru a stimula vaccinarea tuturor popoarelor" VIDEO
- 6.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 7.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 8.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
- 9.OMS anunță pe Facebook că "a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030". Rafila ascunde continutul documentului!
- 10.Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu