Premieră națională în tratamentul pacienților cu boli hematologice maligne
Postat la: 14.07.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Primele proceduri de iradiere corporală totală cu cea mai modernă tehnică - IMRT-VMAT - în vederea pregătirii unui pacient pentru transplantul de măduvă osoasă au fost realizate în premieră în România la centrul Amethyst Radiotherapy, transplantul fiind ulterior efectuat la Institutul Clinic Fundeni.
Astfel, pacienții afectați de boli hematologice maligne, precum leucemia acută limfoblastică, și care au indicație terapeutică de iradiere corporală totală (Total Body Irradiation - TBI) și transplant medular nu mai sunt nevoiți să plece la tratament în străinătate, scrie Agerpres.
"Pacienții supuși transplantului de celule stem nu părăsesc sectorul steril al Secției de Transplant Medular, timp de 4-6 săptămâni. Pe tot parcursul spitalizării, aceștia au nevoie de supraveghere continuă, iar întreg personalul medical le stă alături pentru a preveni apariția complicațiilor", a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, dr. Alina Daniela Tănase, coordonatoare a Programului de Transplant Medular și director medical în cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Până în prezent, patru pacienți au fost supuși procedurii de iradiere corporală totală înaintea transplantului de măduvă. Durata medie de efectuare a unui plan de tratament este de 4 săptămâni și implică o echipă formată din 5 medici radioterapeuți și 2 fizicieni. O ședință durează o oră și 30 de minute, iar tratamentul presupune în medie 6 ședințe.
"Prin acordul cu Amethyst Radiotehrapy, putem aplica în sfârșit și în România protocoalele internaționale de tratament pentru pacienții care necesită transplant de măduvă. După procedura de iradiere efectuată la Amethyst, pacienții sunt transferați la Institutul Clinic Fundeni și sunt atent monitorizați până la realizarea transplantului. Comparativ cu alte proceduri, iradierea corporală totală are cele mai bune rezultate, asigurând efecte adverse minime", a declarat Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Medicul Cristian Barbu, radioterapeut și coordonatorul programului TBI din cadrul Amethyst Radiotherapy, a spus că iradierea corporală totală este cea mai eficientă procedură utilizată la nivel internațional în pregătirea pacienților pentru transplant medular.
"Până în prezent, pacienții care aveau indicație de iradiere corporală totală și transplant de măduvă erau trimiși în străinătate la tratament, costurile suportate de stat ridicându-se la aproximativ 200.000 euro. În țară, costul celor două proceduri este de circa 70.000 euro, din care doar transplantul este decontat de către stat", a afirmat managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.
Tehnica de iradiere corporală totală este parte a protocolului internațional de pregătire a pacienților cu afecțiuni hematologice maligne, în special leucemie acută limfoblastică, pentru a primi transplantul de măduva osoasă. În Institutul Clinic Fundeni, aproximativ 80 de pacienți (adulți și copii) sunt diagnosticați anual cu leucemie acută limfoblastică, dintre care în jur de 15 au indicație de iradiere corporală totală și transplant medular.
Procedura de TBI presupune scanarea întregului corp din 2 în 2 mm și reconstruirea fiecărei secțiuni, de la os până la organe, astfel încât să rezulte o reconstrucție virtuală în volum a pacientului. Urmează etapa de optimizare, în care se delimitează structurile care vor fi iradiate (cele osoase), de restul țesuturilor. Comparativ cu chimioterapia sau cu alte alternative existente, iradierea corporală totală are o rată de succes de 100% și o toxicitate mult mai redusă asupra țesuturilor sănătoase.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu