The Guardian: Lanţurile Lidl şi Kaufland şi-au extins afacerile din România pe banii BERD şi ai Băncii Mondiale
Postat la: 05.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
O investigatie The Guardian publicata recent dezvaluie faptul ca lanturile de supermarketuri Lidl şi Kaufland şi-au extins afacerile în România cu ajutorul unor bani primiţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale. Pentru toată Europa de Est, cele două lanţuri comerciale germane, care au acelaşi patron, au atras sume uriaşe de la cei doi creditori internaţionali.
Cum BERD şi IFC sunt patronate de guvernele care cotizează, creditele acordate companiilor pot fi considerate finanţare publică. O formă controversată de finanţare publică, pentru că există voci care spun că scopul acordării acestor finanţări, şi anume combaterea sărăciei, nu este îndeplinit.
Potrivit datelor obţinute de ziarul britanic The Guardian, finanţările pe care de Lidl şi Kaufland le-au luat de la BERD şi IFC pe parcursul unui deceniu se ridică la 900 de milioane de dolari. Banii au fost folosiţi inclusiv în România.
Potrivit publicaţiei britanice, în 2009, Lidl a primit de la creditorii internaţionali 66 de milioane de dolari pentru extinderea în România, iar Kaufland a primit 75 de milioane de dolari atât pentru operaţiunile româneşti, cât şi pentru cele din Bulgaria. Magazinele Kaufland şi Lidl sunt patronate de Dieter Schwarz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Cele două lanţuri comerciale sunt doar două dintre companiile private din întreaga lume care beneficiază de creditare pe termen lung din partea unor instituţii financiare care au la bază bani publici.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată cu scopul de a ajuta ţările est-europene după prăbuşirea comunismului. Membrii BERD sunt împărţiţi în două mari categorii: finanţatori, în mare parte ţări occidentale, şi beneficiari, cum ar fi România. De cealaltă parte, IFC este divizia de investiţii a Băncii Mondiale şi este controlată de guvernele ţărilor membre. România a devenit membru în 1990. Atât BERD, cât şi IFC au ca obiectiv combaterea sărăciei şi a şomajului, inclusiv prin acordarea de finanţări directe companiilor private.
În România, cu ajutorul banilor primiţi de la creditorii internaţionali, Kaufland a ajuns cel mai mare angajator. Are peste 20.000 de salariaţi, însă aceştia sunt remuneraţi în general cu mai puţin de 1.500 de lei pe lună. Aceasta este una dintre criticile aduse relaţiei dintre lanţurile comerciale şi creditorii internaţionali.
În Polonia, o altă ţară în care extinderea operaţiunilor a fost finanţată de BERD şi IFC, angajaţii Lidl au protestat faţă de condiţiile de lucru. Polonezii s-au plâns că lucrează mult pe salarii mici.
Cei de la Lidl au fost însă lăudaţi de divizia agricolă a BERD, care spune că lanţul comercial german a schimbat viaţa oamenilor. Le-a oferit persoanelor sărace posibilitatea de a cumpăra produse pe care altfel nu şi le-ar fi permis. Iar cei de la IFC spun că atât Lidl cât şi Kafuland au creat noi canale de distribuţie pentru fermierii locali, iar consumatorii au câştigat acces la produse alimentare de calitate.
Însă jurnaliştii de la The Guardian au remarcat faptul că, în România, Lidl şi-a deschis magazinele foarte aproape de pieţele de zarzavaturi, iar vânzătorii de acolo se plâng că nu fac faţă concurenţei cu supermarketurile germane. Criticii finanţărilor private pe care le oferă BERD şi divizia de investiţii a Băncii Mondiale spun că aceaste legături financiare ar trebui să fie mai transparente şi că impactul social al împrumuturilor ar trebui analizat mai atent.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Detalii despre filmările la „Mad Max: Fury Road" - Actorul Tom Hardy e la cuțite cu Charlize Theron: "Situația a scăpat de sub control"
Regizorul australian George Miller a făcut declarații despre conflictul de pe platoul de filmare dintre Tom Hardy și Charlize Theron, vedetele din „Mad Max: Fury Road/ Mad Max: Drumul furiei", în cadrul unui interviu acordat publicației The Telegraph.
-
Demență totală: AMC pune avertisment la filmul Goodfellas pentru "lipsa persoanelor de culoare" în mafia italiană!
AMC a plasat un avertisment la difuzarea filmului Goodfellas, avertizând publicul că lipsește "incluziunea și toleranța" din cauza lipsei persoanelor de culoare portretizate în mafia italiană.
-
Un ucrainean a detonat o petardă în vaginul soției. Ea era din Republica Moldova și a scăpat cu viață doar printr-o minune
Tribunalul Regional din Plzeň a început săptămâna trecută să judece un ucrainean care și-a mutilat soția, o tânără moldoveancă refugiată în Cehia. Anul trecut, într-un hostel din Kožlany, în regiunea Plzen, a legat-o de pat și a detonat o petardă pe care o introdusese anterior în vaginul ei.
-
Cum a scăpat o femeie din mâinile criminalului în serie „Casanova Killer"
Singura femeie care a reușit să scape din mâinile cunoscutului criminal în serie, „Casanova Killer", Barbara Abel, s-a folosit de un truc care ține de psihologie. Ea a povestit, recent, cel mai greu moment din viața ei.
-
Care sunt cele mai ușor de ghicit PIN-uri bancare, dar și cele mai sigure. Listele expertilor in coduri criptate
Un cod PIN unic și greu de ghicit poate face diferența în securitatea conturilor dumneavoastră. Așadar, iată ce trebuie să evitați atunci când alegeți un număr PIN pentru cardul bancar.
-
Bill Gates dă 26,5 milioane de dolari pentru un vaccin care sa opreasca flatulențele vacilor!
ArkeaBio, o companie din Boston care a dezvoltat un vaccin pentru a reduce emisiile de metan ale animalelor de fermă, a obținut 26,5 milioane de dolari printr-o finanțare cu capital de risc condusă de un fond de investiții fondat de Bill Gates.
-
Specialist în aviație spune de ce s-ar fi prăbușit elicopterul cu Raisi: "Practic nu am văzut nicio comunicare..."
Un specialist în aviație susține că lipsa unui apel SOS de la pilotul elicopterului prăbușit în Iran, în care se afla președintele Raisi, indică o „problemă gravă de control". Procedurile arată că în astfel de cazuri prioritate au manevrele de zbor și apoi se poate comunica.
-
Lovitură dură pentru China, care a vrut să profite de agenda ecologică a UE: Mașinile electrice chinezești 'putrezesc' în porturile din Europa
Companiile chineze de vehicule electrice par să nmu aibă deloc succes după ce au invadat agresiv piețele europene, încercând să profite de agenda ecologică a UE.
-
Prinde Corbu, scoate-i ochii: Primarul din Bușteni patronează o suveica financiară prin interpusi careia i-a dat de capăt DNA si Curtea de Conturi
Primaria Busteni a devenit sălașul unor afaceri extrem de dubioase. De la angajari "pe spranceana", motivate cu salarii uriase, de pilda o secretara care devine interpusa in firmele de investitii, pana la nepotisme, miscari de bani prin conturi ilicite si multe astfel de "inginerii" ale primarului Mircea Corbu au devenit obiectul Curtii de Conturi
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 2.Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid
- 3.Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030
- 4.Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
- 5.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 6.Țarcuri IT pentru viitoarele "animale umane": Nimeni nu explică dar iată ce inseamnă de fapt "Orașe inteligente" și "Orașe de 15 minute"
- 7.Măsura fiscală care intră în vigoare de la 1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru proprietarii care închiriază locuințe în România!
- 8.Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
- 9.Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
- 10.Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu