Popeye există dar are braţele distruse și regretă fapta! Bărbatul s-a vrut musculos iar intervenţiile făcute îl pot costa viaţa
Postat la: 11.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Kirill Tereshin, în vârstă de 24 de ani, fost soldat, riscă să nu îşi mai poată folosi mâinile după ce şi-a injectat jeleu de petrol în braţe pentru a obţine un look ceva mai musculos, iar acum plăteşte un preţ mult prea mare.
Popeye, aşa cum a fost numit Kirill , dezvăluie groaza cu care se confruntă acum când are "muşchi mort" în tricepsul său bombat. Tereshin a apelat la injecţii pentru a se transforma într-un supraom, dar nu s-a gândit la consecinţe. El a fost convins să-şi "salveze viaţa" şi să îndepărteze implanturile de faimoasa rusoaică Alana Mamaeva, 33 de ani, care ajută persoanele ce au devenit victimele intervenţiilor estetice. Alana este este căsătorită cu fotbalisul Pavel Mamaev.
Pandemia Covid-19 a întârziat intervenţia chirurgicală la care tânărul trebuie să recurgă cu aproape un an. El trebuie să îndepărtăze complet implanturile periculoase din triceps. Kirill a trecut deja prin câteva intervenţii pentru a i se sustrage infecţia din biceps. "Am doar 24 de ani, iar sistemul meu imunitar face faţă până acum acestei inflamaţii, dar chiar nu ştiu ce se va întâmpla în continuare", a spus rusul. "De aceea am început operaţiile pentru a scăpa de acest coşmar. Mi-am mărit braţele la vârsta de 20 de ani din cauza prostiei mele. Nu m-am gândit la consecinţe".
Chirurgul Dmitry Melnikov, care a extras gelatina solidă din braţe, l-a avertizat pe Tereshin că poate muri dacă nu reuşeşte să scoată implanturile. "Doamne fereşte dacă se întâmplă ceva la nerv şi eu nu pot să mişc braţul. Chiar îmi fac griji pentru asta. Mi-e foarte frică. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta mai devreme, ştiu. Mă învinovăţesc pentru asta". Implanturile ieftine îi provoacă febră mare, durere puternică şi slăbiciune. El va intra din nou "sub cuţit" în acest an.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 3.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Presupusa amantă a lui Silvestru o ia în derâdere pe Diana Șoșoacă: "Tu - grasă, 136 kg în viu... Eu - frumoasă, deșteaptă, sexi, empatică, slăbuta"
- 6.Un expert dezvăluie secretul longevității: Dieta pentru a ajunge la vârsta de 100 de ani
- 7.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 8.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 9.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 10.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu