• Tweet

E foarte bine că domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insistă de o săptămână să ne explice că pentru situația dezastruoasă a bugetului României este RAPPS, car închiriază proprietăți prin intermediari. Căci cazul, deși este mai complex decât îl prezintă domnul prim ministru, aduce la un nivel de înțelegere comun mecanismele jafului care duce la sărăcirea statului și, cel puțin la fel de grav, la sărăcirea oamenilor.

De exemplu, la nivel micro s-au făcut eforturi pentru a elimina intermediarii dintre producători și consumatori. Dar la nivel micro rău de tot. De aceea, pentru a putea vinde legume (roșii, castraveți, ardei, ceapă etc.) în unele piețe agroalimentare este nevoie de certificat de producător. Altfel nu ai acces la tarabă. Cică așa legumele sunt mai ieftine, poporul consumator suferă mai puțin din punct de vedere financiar, bla, bla și air bla. Avem noroc și că n-au insistat UE și USR să se liberalizeze piața legumelor și fructelor. Bine, însă, că au insistat să se liberalizeze piața energiei.

În România, în acest moment, încă, cel mai mare producător de energie electrică este statul român, prin companiile de profil. Statul deține în proporție majoritară toți producătorii de energie hidro (34,58% din capacitatea totală de producție), nucleară (7,31% din capacitatea totală), obținută din hidrocarburi (14,1% din capacitatea totală de producție) sau cărbune (14,28% din capacitate). Capacitatea de producție a României este de 19.337,5 Mw. Capacitățile de producție din sursă eoliană sau solară sunt în cea mai mare parte deținute de companii private, dar reprezintă, împreună, doar 29,01% din capacitatea totală de producție în condiții ideale. Astfel, statul român deține aproximativ 70% din capacitățile de producție (puterea instalată) a energiei electrice. Dacă vorbim, însă, despre producție, care este mult mai mică decât puterea instalată, statul român, prin unitățile al căror proprietar este, livrează, anual, 81% din energia produsă în România.

Ei, bine, spre deosebire de piața agroalimentară, piața energiei electrice este liberă. Nu-ți trebuie certificat de producător ca să vinzi curent electric, așa cum îți trebuie pentru tomate sau pepeni. Îți faci o firmă, obții avizele de la ANRE și devii furnizor de energie electrică pe această piață liberă. Pur și simplu, între producător și consumatorul final se pot interpune oricâți intermediari vor, speculând și umflând prețul energiei fără nici cea mai mică constrângere.

Sunt 59 de furnizori de energie electrică pe lista ANRE, furnizori care vând energie electrică pentru utilizatorii casnici, pentru instituțiile publice și pentru firme. Dintre aceștia, cei mai mulți nu sunt nici producători și nici măcar deținători ai unor rețele de transport de energie electrică. Sunt pur și simplu intermediari, care mută energia electrică dintr-o parte în alta doar în scripte, tăind facturi consumatorului final.

Unele dintre aceste firme au un număr ridicol de angajați:
- Crest Energy, din București, furnizor de energie electrică pe piața liberă, are 4 angajați;
- EFT Furnizare, tot din București, are 5 angajați;
- Solprim, București - 10 angajați;
-QMB Energ, Timiș, 14 angajați,

iar lista poate continua. Foarte mulți dintre acești furnizori au, în medie, 30-40 de angajați. Tinmar Energy, care se definește drept „cel mai mare furnizor privat de energie din România" are 56 de angajați și a avut în 2024 venituri de 2.246.874.837 de lei și un profit de 417.038.093. Hidroelectrica, compania statului român, care livrează aproximativ 32% din energia produsă în România, a avut în 2024 venituri de 10.137.982.399 de lei, de doar 4,5 ori mai mult decât Tinmar Energy, care, însă, nu produce nici măcar un watt de energie electrică.

Dacă intermediarii de pe piața energiei electrice au 4, 5, 30-60 de angajați, oameni care, din fața unui ecran de computer, cumpără energia ieftin și o vând scump, producătorii adevărați sau cei care asigură transportul energiei nu se pot descurca la fel de economicos la capitolul resurse umane. Hidroelectrica are 3.537 de angajați, Nuclearelectrica are 2.300 de angajați, iar Transelectrica, transportatorii energiei electrice, are 1.976 de angajați.

Așadar, dacă în piața agroalimentară dintre blocuri nu poți vinde legume ca intermediar, ci doar ca producător, pe „piața liberă" de energie poți să zburzi în voie fără să produci nimic și cu o marjă de profit de aproape 20%. Această marjă de profit înseamnă un preț pe KWh mai mare cu cel puțin 20% decât ar fi normal. Iar dacă îi punem la socoteală pe toți intermediarii dintre producătorul de energie și consumatorul final, putem înțelege de ce Hidroelectrica vinde 1 KWh cu 0,45 de lei, iar consumatorul final îl cumpără cu 1,2 - 1,5 lei.

Statul român este cel mai mare producător de energie electrică din România, dar este și cel mai mare consumator. Aproximativ 30% din consumul de energie electrică din România aparține sectorului public. cam 29% din consum vine de la clădirile publice (spitale, școli, unități militare, clădiri ale administrației publice centrale și locale, alte instituții publice) și aproximativ 0,8% din consum merge spre iluminatul public. Ilie Bolojan spune că statul român are o gaură de 1,5 milioane de euro anual din manevra cu intermediarul care a închiriat o clădire de la RAPPS și a dat-o apoi în chirie unei bănci de stat. o grămadă de bani.

Gândiți-vă, însă, cam cât este gaura statului român în afacerea cu energie. El, statul, vinde energia electrică pe care o produce cu 0,45 de lei/KWh (cazul Hidroelectrica. energia produsă de alte companii de stat poate fi mai scumpă). Și tot el, stat, după ce energia trece pe la transportatori și alți intermediari, o cumpără cu cel puțin 1 leu/KWh. Din acest leu, cel puțin 20% reprezintă profitul intermediarilor. Asta înseamnă că statul român cumpără energia pe care tot el o produce lăsând la intermediari 0,2 lei/KWh. La un consum de 15 miliarde de KWh pe an, gaura statului român provocată de intermediarii din energie este de minim 3 miliarde de lei. Gaura pe care și-o dă statul în cazul Eximbank-RAPPS este de 720.000 de euro, de fapt, nu de 1,5 milioane, căci Eximbank plătește o chirie de 120.000 de euro pe lună unei firme care închiriază clădirea de la RAPPS cu 60.000 de euro pe lună. Gaura este dată de diferența de 60.000 de euro, nu de chiria totală plătită de Eximbank. Este o gaură, desigur.

Dar dacă premierul României se concentrează de o săptămână pe această pagubă și nu spune absolut nimic despre gaura de 600 de milioane de euro provocată statului de prețurile de la energie, atunci avem o problemă. Nu noi, ci acest premier, incapabil să vadă găurile mari, dar foarte preocupat de cele mici. Evident, când șeful guvernului are astfel de probleme, ele se răsfrâng asupra noastră, căci noi trebuie să plătim mai mult orice pentru a acoperi aceste găuri. Asta după ce trebuie să suportăm și găurile pe care ni le produc nouă toate creșterile de taxe, accize și așa mai departe. Dar e bine. Nu vom fi retrogradați la junk, vom mânca din junk, direct.

Patrick Andre de Hillerin