Formula "Black-Scholes" - bomba care a copt criza financiară din 2007
Postat la: 27.09.2021 |
Teoria riscului ca filosofie exhaustivă a afacerilor a fost vândută pe Wall Street de un singur om, în anul 1982. Robert Dall citise în prealabil scrierile a doi economiști de la Harvard: Fischer Black și Myron Scholes, doi tocilari care au revoluționat știința economică și, implicit, posibilitățile de a genera bogăție. Formula lor magică, exploatată însă fără discernământ două decenii și jumătate, a răsturnat lumea cu fundul în sus.
La începutul anilor '70, economiștii de bibliotecă Fischer Black și Myron Scholes au revoluționat universul afacerilor. „Tot ceea ce știm despre modul în care funcționează piața este greșit", au susținut ei. „A risca totul nu e rău, ci bine. Nu evitați riscul, îmbrățișați-l! Altfel, nu veți supraviețui", au concluzionat cei doi cercetători într-un raport păstrat în istoria economiei sub titulaturile „Schema Black-Scholes" sau „Formula Black-Scholes". Dar cum de a prins cheag, cum de a fost aplicată această teorie la scară mare? Unul dintre motivele pentru care ideile lor au avut un impact uriaș asupra piețelor a fost faptul că, la un moment dat, s-a consumat - de data aceasta în realitate, în deșertul nord-african - o lecție uimitoare despre capitalismul de cazinou. Pe 3 octombrie 1973, o coaliție de state arabe, condusă de Egipt, Siria și Irak, a invadat Israelul în ziua sfântă de Yom Kippur. OPEC, organizația țărilor producătoare de petrol din Orientul Mijlociu, a profitat de acest moment și a crescut prețul petrolului peste noapte. A fost un pariu riscant, cu totul dependent de reacția Statelor Unite față de invazia Israelului, care stăteau pe gânduri în această privință. „Țările OPEC au jucat dur poker, pe o miză enormă. În timp ce lumea stătea cu ochii pe tancurile arabe care înaintau prin deșert, prețul petrolului a atins cote maxime și, mai important, așa a rămas. Războiul de Yom Kippur fusese văzut ca o oportunitate de afaceri, iar OPEC a identificat corect această tulburare în politica mondială drept momentul potrivit pentru a da lovitura", aprecia jurnalistul BBC Jacques Peretti în studiul „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea" (Litera, 2019). Cu alte cuvinte, în loc să urmărească o creștere moderată a prețului, organizația l-a împins cu îndrăzneală până la limită și, apoi, peste limită. În 1973, șahul Iranului declara, emfatic, pentru publicația The New York Times: „Sigur că prețul mondial al petrolului va crește. Și încă cum! Să spunem de zece ori".
Creșterea prețului țițeiului de către OPEC - mai specula Jacques Peretti în cercetarea amintită - a fost formula Black-Scholes în acțiune. Cel mai riscant pariu imaginabil, pe care OPEC l-a câștigat. Înțelepciunea transmisă până atunci cu privire la deciziile de afaceri spunea că acestea erau niște judecăți bine gândite, care porneau de la ideea minimizării riscului, nu a maximizării acestuia. Pariul OPEC a făcut tocmai contrariul. OPEC a pariat totul pe negru - a riscat enorm - și a câștigat. A fost un semnal de alarmă pentru Wall Street și pentru guvernele occidentale. Criza petrolului din 1973 a demonstrat perfect viziunea economiștilor Black și Scholes, conform căreia lumea viitorului era volatilă, de necontrolat, iar mediul de afaceri trebuia să stăpânească această volatilitate. Iar riscul nu doar că aducea bani, dar, dacă nu riscai mult, nu supraviețuiai în ferocele climat de afaceri care se insinua. Dacă ideile celor doi ar fi fost păstrate în analele de la Harvard și n-ar fi fost probate niciodată în viața de zi cu zi, lumea, așa cum o cunoaștem astăzi, ar fi arătat cel mai probabil altfel. Doar că „Formula Black- Scholes" a fost apoi metamorfozată într-un mecanism numit shorting, adică vânzarea de active înainte de a le dobândi, pentru a obține profit când prețul urma să scadă. Autorul acestei „sclipiri" a fost Robert Dall, o legendă a bursei americane care-i citise pe Black și Scholes la sfârșitul anilor '70.
Ce propunea, mai exact, Robert Dall? El miza pe următorul raționament: în loc să tranzacționezi bunurile fizice și valoarea lor prezentă, trebuie să ai posibilitatea de a tranzacționa valoarea viitoare a unui lucru, asigurând însă protecția împotriva unui pericol existent în prezent, ca o politică ipotecară. „Dall a fost cel care a transformat capitalismul într-un pariu ce avea să arunce în joc miliarde de dolari în cazinoul sălii de negocieri a bursei. Dall a pus în mod necugetat primele cărămizi pe drumul care avea să ducă la creditele subprime, la shortingul practicat de marii jucători ai pieței alimentare în zona Magrebului, la Primăvara Arabă, la ascensiunea ISIS, la războiul civil sirian și strămutarea a milioane de oameni din toată Africa în Europa. Impactul geopolitic a fost și este incalculabil", aprecia jurnalistul BBC Jacques Peretti. Dar să deslușim povestea acestui „rechin", ale cărui precepte de business au zguduit întreaga planetă, afectând în cea mai mare măsură oamenii obișnuiți. La „Salomon Brothers" - una dintre cele mai influente bănci de pe Wall Street, înființată în 1910, celebră pentru speculațiile financiare de mare risc; în 2013 a renăscut sub titulatura Citigroup - Dall era stăpânul absolut al sălii de negocieri a bursei, un personaj care agrea costumele în dungi și bretelele. „Am muncit pe brânci, m-am distrat la greu, am făcut totul la superlativ. N-aveam niciun scrupul, dar am navigat o vreme pe Wall Street", obișnuia să se prezinte Robert Dall.
De fapt, „Rechinul cu bretele" a fost cel care a transformat ecuația Black-Scholes în realitate bancară. „Dall s-a concentrat asupra unei ținte: ipoteca. Dacă iei niște active sigure precum creditele ipotecare și folosești o serie complexă de instrumente financiare ca să le transformi în active lichide riscante, casele, de exemplu, pot fi tranzacționate ca garanție, ca element de securizare. O denumire ironică, fără îndoială, deoarece nu există nimic sigur (nimic garantat) în ce le privește", observa Jacques Peretti într-o anchetă BBC. În orice caz, începând cu 1982, anul în care Dall a exportat rețeta Black-Scholes (ajustată pe ici, pe colo) pe Wall Street, la bursă nu s-au mai tranzacționat bunuri reale, ci promisiuni „securizate" sau garantate de bunuri reale posedate de oameni reali. „Securizarea" a fost - se spune - invenția lui Dall, dar, de fapt, adevărații creatori fuseseră cei doi tocilari de la Harvard. Ce s-a petrecut ulterior? „Securizarea a căzut ca o bombă peste piețele financiare", opina Peretti. Dacă puteai securiza o casă, de ce nu puteai securiza și o bancă? Sau un lanț de supermarketuri, ori o corporație globală? De ce să nu securizezi o țară întreagă? În 2000, Uniunea Europeană a forțat intrarea Greciei în zona euro punând în joc bilanțul financiar al unei întregi națiuni care dăduse semne că era un activ foarte riscant. Făcând astfel, Banca Centrală Europeană a riscat toată stabilitatea Europei. Ceea ce lumea nu a știut a fost faptul că grupul bancar american Goldman Sachs primise sarcina de a manipula conturile grecești făcându-le „eligibile" pentru intrarea în zona euro. O țară întreagă a devenit „lichidă", bazându-se pe promisiunea unui rating de credit mai bun cândva, în viitor.
Goldman Sachs a avertizat, totodată, că era riscant. „Păi, și ce?", au ridicat din umeri politicienii. „Riscul e bun", au concluzionat ei, fără să aibă habar de formula Black-Scholes sau de termeni precum shorting, securizare etc. Iar afacerea s-a făcut, fiind gata-gata să surpe apoi, într-un efect de domino, întreaga Uniune Europeană. „M-am întrebat ce a gândit Robert Dall când s-a trezit în dimineața zilei de 9 octombrie 2007 și a aflat că tot sistemul bancar din Occident s-a prăbușit, fiindcă fusese construit, în mare măsură, pe un sistem de risc pe care el îl adusese la viață... ", evoca Jacques Peretti în studiul citat anterior. Curiozitatea jurnalistului britanic avea să fie potolită în urma unei întrevederi cu Robert Dall, consumată în SUA. „Am știut mereu că se va merge prea departe, că vor împinge lucrurile periculos de departe", i s-a confesat „Rechinul cu bretele", ajuns între timp la 80 de ani și dependent de un tub cu oxigen. S-a simțit însă Dall vreun moment vinovat? Până la urmă, el aprinsese fitilul care aproape că a distrus, în 2007, întregul sistem bancar. Răspunsul fostului mare jucător de pe Wall Street a fost memorabil: „Eu am pățit exact ca Robert Oppenheimer. Am inventat bomba atomică, dar nu eu am aruncat-o".
La începutul anilor '80, Robert Dall era considerat regele afacerilor pe Wall Street. Potrivit legendelor urbane americane, când Dall intra într-un restaurant din centrul orașului New York zeci de brokeri se înghesuiau să-i strângă mâna și alte zeci îi cumpărau sticle scumpe de șampanie pe care i le trimiteau la masă, însoțite de zâmbetul unei domnișoare. „Îi făcusem multimilionari, sigur că-mi mulțumeau", comenta Dall. „Formula Black-Scholes" s-a răspândit ca focul pe Wall Street la începutul anilor '80. Cei doi cercetători de la Harvard au fost aclamați ca profeți ai economiei, moștenitori ai lui Adam Smith și ai lui David Ricardo „Am muncit pe brânci, m-am distrat la greu, am făcut totul la superlativ. N-aveam niciun scrupul, dar am navigat o vreme pe Wall Street", Robert Dall. 1982 a fost anul în care Robert Dall a implementat rețeta Black-Scholes pe Wall Street. Efectul? La bursă nu s-au mai tranzacționat bunuri reale, ci promisiuni securizate sau garantate de bunuri reale posedate de oameni reali Creșterea prețului țițeiului de către OPEC în 1973 a fost formula Black-Scholes în acțiune. Cel mai riscant pariu imaginabil, pe care OPEC l-a câștigat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu