Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Postat la: 28.03.2025 |
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totală compusă dintr-o parte fixă și una variabilă, cea din urmă calculată în funcție de îndeplinirea criteriilor de performanță.
"Remunerația totala anuala brută datorata, cumulat, membrilor Directoratului aferentă anului 2024 este în valoare de 11.799.925 RON, echivalentă unei remuneratii nete totale datorate, aferentă anului financiar 2024, de 6.902.956 RON, reprezentând indemnizația fixă acordată în anul 2024 și componenta variabilă datorata, aferentă anului 2024 conform cotractului de mandat si care va fi platită in anul 2025", arată compania.
Directorul general al companiei, Karoly Borbely, de exemplu, a primit pentru prestația sa din anul 2024 o indemnizație totală brută anuală de 2,36 milioane de lei, identică, de altfel, cu a celorlalți membri ai Directoratului. Adică 196.000 de lei pe lună, în sumă brută. Sau aproape 40.000 de euro pe lună, brut. Iată situația prezentată de Hidroelectrica la acest capitol:
"Remunerația brută totală datorată cumulat celor 7 membri ai Consiliului de Supraveghere aferentă anului 2024 este în valoare totala de 3.505.351 RON, echivalentă unei remunerații nete totale datorate, aferentă anului financiar 2024, de 2.050.630 RON, reprezentând indemnizația fixă acordată în anul 2024 și componenta variabilă datorata, aferentă anului 2024, conform contractului de mandat si care urmează fi plătită in anul 2025", arată compania.
Iată și situația remunerațiilor primite de toți membrii Consiliului de Supraveghere:
Hidroelectrica a raportat pentru 2024 un profit net de doar 4,1 miliarde de lei, în scădere cu 35% față de anul precedent. Este adevărat însă că, în 2023, Hidroelectrica a raportat un profit record, de 6,3 miliarde de lei, pe fondul unui an bun din punct de vedere hidrologic și al prețurilor mari din piață.
"În anul 2024, rezultatele Hidroelectrica au fost influențate de scăderea producției de energie electrică, a cantității de energie electrică vândută, cât și de diminuarea prețurilor de vânzare a energiei electrice, conducând implicit la o scădere a veniturilor din vânzarea de energie", a anunțat compania.
Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, în bugetul pe care îl va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10,3 miliarde de lei, în creștere cu 2% față de cele din 2024, și cheltuieli totale de 6,1 miliarde de lei, în creștere și ele, cu 15% față de cele ale anului trecut. Așadar, profitul net bugetat de companie pentru acest an este de doar 3,55 miliarde de lei, în scădere cu 13% față de cele 4,06 miliarde de lei preliminate pentru anul 2024.
Compania estimează o producție de energie electrică de doar 13,3 TWh în acest an, în scădere de la cei 13,9 TWh ai anului trecut, pe fondul unei hidraulicități reduse.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din Romania și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. În plus, Hidroelectrica se plasează în topul furnizorilor de energie din țara noastră, cu un portofoliu de circa 600.000 de locuri de consum.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu