Institutul pentru Studiul Războiului: Rușii sunt aproape să rupă linia Frontului iar ucrainienii nu mai au munitie
Postat la: 14.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Institutul american avertizează că, din cauza lipsei de muniție, forțele ucrainene ar putea să nu reușească să mențină linia frontului care, până de curând, părea stabilă.
Într-oevaluare a situației de pe frontul din Ucraina, publicată miercuri, 13 martie 2024, Institute for the Study of War (ISW), subliniază o declarație a noului comandant șef al forțelor armate ucraienene, Alexandr Sîrski, după ce a„vizitat două brigăzi unde situația se complică progresiv și există o amenințare ca unitățile inamice să avanseze în adâncimea formațiilor noastre de luptă". De asemenea, ISW citează și revista germană Der Spiegel, care a purtat discuții cu mai mulți comandanți ucraineni, a căror identitate nu a fost divulgată.
Aceștia au afirmat că majoritatea unităților de luptă ucrainene sunt obligate să facă economii la muniție și echipamente, în condițiile în care, în unele zone, rușii nu pot fi opriți atunci când „atacă cu toată forța" de care dispun. „Declarațiile lui Sîrski și ale comandanților ucraineni arată că o intensificare a operațiunilor ofensive ruse într-o zonă unde forțele ucrainene nu au acordat prioritate alocării munițiilor - deja limitate - ar putea duce în scurt timp la o străpungere rusă și la destabilizarea unui lung sector, până acum stabil, al liniei frontului.", comenteaza ISW.
În legătură cu criza de muniție cu care se confruntă ucrainenii, CNN arăta recent că Statele Unite și Europa, împreună, pot livra Ucraine de trei ori mai puține obuze decât produce Rusia. Cucerirea Avdiivkăi de către ruși pare să fi fost un moment crucial al războiului. Fostul parlamentar ucrainean, Igor Luțenko, actualmente combatant pe front, a declarat că înaintarea rușilor nu mai poate fi oprită până la Nipru.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
![albeni](https://www.ziuanews.ro/static/images/albeni.jpeg)
ULTIMA ORA
-
FBI vrea să-l audieze pe Trump, după controversele referitoare la glonțul care ar fi atins urechea fostului președinte
FBI încearcă să îl audieze pe fostul preşedinte Donald Trump în ancheta sa privind tentativa de asasinat pentru a obţine o declaraţie a victimei - o parte standard a anchetei, deoarece este victima unei infracţiuni, a declarat un oficial american.
-
Un cercetător care a ajutat mari companii să dezvolte alimente ultraprocesate „dă din casă": 2 moduri surprinzătoare în care producătorii le fac irezistibile
Conform profesorului Barry Smith, expert în alimentația multisenzorială de la Universitatea din Londra, alimentele ultraprocesate precum chipsurile, fursecurile și ciocolata sunt concepute pentru a crea dependență, transmite Busines Insider.
-
Finlanda a anulat condamnările a 7 bărbați care au violat o femeie cu dizabilități. Instanța a decis că handicapul femeii nu înseamnă că nu își poate da consimțământul
Un tribunal din Finlanda a anulat condamnările 7 bărbați găsiți vinovați de violarea unei femei cu dizabilități intelectuale. Aceștia au fost întemnițați pentru că au violat-o în mod repetat pe femeie timp de 3 ani, potrivit Remix News.
-
Apare cardul european de vaccinare, din septembrie 2024. Proiect pilot în cinci state UE
Un proiect pilot privind lansarea cardului european de vaccinare va fi implementat, din septembrie 2024, în cinci state UE, anunță euvabeco.eu.
-
Iese "la incalzire" Michelle: Obama o consideră „incompetentă" pe Kamala
Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, nu a susținut candidatura la președinție a vicepreședintelui Kamala Harris, in schimb crede ca sotia sa Michele ar fi cea mai potrivita pentru rolul de presedinte al SUA.
-
Carmen Iohannis la Paris cu rochie Dolce&Gabbana și geantă Dior
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la inaugurarea Casei României, la Ambasada României din Paris.
-
Atletului francez Sasha Zhoya i s-a aprobat cererea de a defila în fustă la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
Principalul candidat la o medalie la atletism, francezul Sasha Zhoya, va putea defila în fustă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Atletul, care va alerga în cursa de 110 m obstacole, a cerut să poarte o fustă vineri seara, când va avea loc Ceremonia de deschidere la Paris. După discuții cu Comitetul Olimpic și Federația Franceză de Atletism, i s-a aprobat cererea.
-
Donald Trump: "Joe Biden a fost înlăturat cu o lovitură de stat de către Nancy Pelosi și Barack Obama"
Joe Biden, care a renunțat în cele din urmă să candideze pentru un al doilea mandat, a fost „împins" afara, a criticat joi concurentul său republican în timpul unui interviu pentru Fox News.
-
Mister vechi de 3.000 de ani descifrat: Totul a fost creat de civilizația biblică, dar descoperit acum
Canaaniții au locuit în „Țara Făgăduinței" din 3500 î.Hr. până în 1200 î.Hr. înainte de a fi cuceriți de triburile israeliene în urma ieșirii lor din Egipt. Ei sunt menționați de mai multe ori în Vechiul Testament, inclusiv în cărțile Geneza, Leviticul, Deuteronom și Iosua. Însă acum arheologii au descifrat un mister vechi de 3.000 de ani: alfabetul "pierdut" creat de civilizația biblică.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Declarația summitului NATO de la Washington deschide calea spre Al Treilea Razboi Mondial - Textul integral
- 2.Ursula a explodat si urlă că UE se delimitează ferm de Viktor Orban după vizita la Putin!
- 3.Devine "groasă" treaba: Erdogan, șeful unei țări NATO, îl acuză pe Biden de complicitate la crime de război!
- 4.Răsturnare de situație: Viktor Orbán a fost reevaluat de americani după vizita la Zelenski
- 5.DEZASTRU: Care sunt noile priorități ale Ursulei von der Leyen.C um va acționa Comisia Europeană încă cinci ani
- 6.Democrații vorbesc despre retragerea lui Biden din cursa prezidențială după prestația de la dezbaterea cu Trump: "Este terminat!"
- 7.Ucraina riscă să rămână fără ajutorul promis de Macron. Marine Le Pen trasează deja 'linii roșii' în privința războiului
- 8.Robinette Off! Lui Joe Biden i s-a oprit conducta cu fonduri a donatorilor de la Hollywood care acum îi cer retragerea
- 9.POLITICO o face praf pe von der Leyen după decizia instanței pe vaccinurile COVID: A primit o lovitură majoră
- 10.Președintele Serbiei profețește: "Europa și SUA se pregătesc de război direct cu Rusia"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu