Guvernul Orban face o nouă nedreptate copiilor
Postat la: 18.09.2020 |
Începând cu anul școlar 2020-2021, guvernul urma să finanțeze programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale în valoare de 400 lei lunar/copil.
Măsura a fost propusă ca proiect de lege de vicepremierul Raluca Turcan, înainte ca PNL să ajungă la guvernare și adoptată de Parlament, iar apoi promulgată de președinte. Odată ajunși la guvernare, liberalii vor să taie la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii doi ani școlari și să restrângă categoria copiilor care le primesc. Practic, odată ajunși la guvernare liberalii constată că măsura propusă de ei nu este sustenabilă. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a avut o reacție foarte dură la demersul liberalilor:
"Nu este o zi veselă pentru noi, după bâlbâielile cu deschiderea şcolilor. Astăzi am aflat că un proiect de lege cu tichete pentru copii, iniţiat de doamna Turcan când era în opoziţie, este tăiat de doamna Turcan care acum este vicepremier. După ce nu am găsit bani pentru alocaţii, banii i-am alocat în contul la dispoziţia primului ministru pentru mită. După ce nu am găsit soluţiile necesare şi nu s-au înţeles pe comisionul pentru măştile care trebuia să ajungă la copii, acum trebuie să îndreptăm în Parlament această nouă nedreptate copiilor" - a declarat președintele PSD într-o conferinţă de presă.
Această eroare a PNL este doar una din multele greșeli făcute de PNL în relația cu elevii și profesorii. În ultimele 9 luni, guvernul Orban a refuzat să majoreze salariile profesorilor, deși aceștia se află acum în prima linie, nu a putut cumpăra la timp tablete pentru începrea școlii și a fost complet lipsit de eficiență și strategie la deschiderea anului școlar. Este evident că Orban se concentrează doar pe alegeri, dar fix genul acesta de gafe vor duce la înfrângerea PNL.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
-
CCR ține de șase luni în sertar sesizarea privind suspendarea permisului pentru amenzi neplătite. Guvernul aplică între timp o măsură vulnerabilă constituțional
Curtea Constituționala lasa de aproape șase luni nesoluționata una dintre cele mai importante sesizari formulate in aces ...
-
Nicușor Dan intervine și pentru țuică. La cererea președintelui este eliminată majorarea cu 200 litri a cantității de țuică produse în gospodării și scutite de accize
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului pentru reexaminare proiectul de lege care prevede ca vor fi scutite de a ...
-
Ursula von der Leyen, despre suspendarea banilor din PNRR din cauza „amendamentului Fritz": Comisia Europeană va verifica Legea Integrității
Comisia Europeana va verifica Legea ANI atunci cand Romania va cere oficial ultima tranșa din banii din PNRR, a spus Urs ...
-
"Amendamentul Fritz" și asasinii economici: Ilie Bolojan și Oana Țoiu au cerut Comisiei Europene să taie banii României din PNRR
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ar fi discutat telefonic cu comisarul european pentru ...
-
Criza ANSVSA nu mai poate fi ascunsă în spatele fermierilor. Vorbim despre credibilitatea României la Bruxelles, dar cine răspunde pentru pierderea ei?
În momentul in care Romania ajunge sa primeasca de la Bruxelles mesajul ca sistemul sanitar-veterinar romanesc nu ...
-
„Partidul penalilor și condamnaților" - PSD, atac la adresa USR după condamnarea lui Clotilde Armand: Își încalcă propria rezoluție
PSD acuza USR de „duplicitate" și „criza morala profunda" dupa condamnarea in prima instanța a lui Clotilde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu