Azi e o mare Sărbătoare creştină: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Postat la: 20.07.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În fiecare an, pe 20 iulie Biserica Creştină prăznuieşte pe unul dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi prooroci ai Vechiului Testament, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. El este singurul profet din Legea Veche care, deşi nu a profeţit nimic în legătură cu venirea lui Mesia (Hristos) este pomenit mai presus de Moise şi marii profeţi mesianici.
Motivul pentru care Biserica îl ridică pe Sf. Ilie la această cinstire este valoarea excepţională a personalităţii sale, curajul şi înţelepciunea sa deosebite, arătate în lupta contra idolatriei, pentru apărarea credinţei în Dumnezeu cel adevărat. La aceste virtuţi se adaugă viaţa sa sfântă întocmai ca a monahilor şi pustnicilor creştini, apoi darul ceresc cu care l-a învrednicit Dumnezeu să facă minuni în mijlocul poporului israelit.
Sf. Prooroc Ilie era originar din Tesba Galaadului şi a trăit cu peste 800 de ani înainte de Hristos, pe vremea necredinciosului rege Ahab. Acesta ajunsese un instrument docil în mâinile soţiei sale, Izabela, originară din Fenicia, care de la început a susţinut cultul idolatru al zeului Baal, pe care apoi prin teroare, l-a impus întregului popor evreu. Văzând acest lucru, Sf. Ilie s-a prezentat în faţa regelui Ahab pe care l-a mustrat şi i-a anunţat o perioadă de trei ani şi şase luni de secetă, drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru închinarea la idoli.
În timpul secetei, Sf. Ilie a trăit fugar, ascunzându-se de mânia regelui, mai întâi la pârâul Cherit, unde corbii îi aduceau mâncare, iar apoi, după ce pârâul a secat, a fost adăpostit în casa unei văduve din Sarepta Sidonului. Această femeie avea doar o mână de făină şi puţin untdelemn, care însă nu s-a terminat atâta timp cât a stat la ea Sf. Ilie.
După trecerea celor trei ani şi jumătate de secetă, proorocul s-a întors la rege şi l-a îndemnat din nou să părăsească închinarea la idoli, pentru ca nenorocirile
care s-au abătut asupra ţării să înceteze. Pentru a adeveri dreapta credinţă, profetul i-a propus o confruntare între el şi preoţii lui Baal, care erau în număr de 450, pe muntele Cormel, o probă a focului. Ei trebuiau ca prin rugăciunile lor să coboare foc din cer pentru a mistui jertfa de pe altare. În ziua hotărâtă preoţii lui Baal au înconjurat altarul şi ore întregi şi-au implorat zeul să pogoare foc din cer, dar în zadar.
Când i-a venit rândul, Ilie era singur în faţa altarului, iar la rugăciunea sa, Dumnezeu cel adevărat într-o clipită a coborât foc din cer şi a mistuit nu numai jertfa ci şi pietrele altarului. Văzând această minune, poporul a cunoscut de partea cui este adevărul şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-au ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Restaurându-se în ţară dreapta credinţă, seceta şi foamea au încetat printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Sf. Ilie. Marele Prooroc Ilie nu va cunoaşte moarte, el va fi ridicat la ceruri într-un car cu cai de foc, nu mai înainte de a aşeza ca prooroc în locul său pe Elisei, un ucenic de-al său.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film de la Cannes.
-
Peste un sfert dintre români cred că aderarea la UE a adus dezavantaje României. Aproape jumătate cred că europarlamentarii sunt simpli sinecuristi
Aproximativ 50% dintre români cred că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje României, procentul lor fiind în creştere faţă de acum 10 ani, în timp ce 21,9% cred că aderarea la UE nu a adus nici avantaje, nici dezavantaje, iar 27,7% consideră că aderarea a adus dezavantaje, procentul fiind mai mare decât în urmă cu 10 ani, relevă un sondaj realizat de INSCOP.
-
Când a avut loc primul colaps al campului magnetic terestru. Pe Pământ au apărut creaturi ciudate și complexe
Câmpul magnetic al Pământului joacă un rol esențial în asigurarea habitabilității planetei noastre. Bula protectoare de deasupra atmosferei protejează planeta de radiațiile solare, de vânturi, de razele cosmice și de variațiile bruște de temperatură.
-
Preluarea producătorului de cipuri TSMC în cazul unei invazii chineze a Taiwanului ar fi dezastru pentru economia SUA
Preluarea producătorului de cipuri TSMC în cazul unei invazii chineze a Taiwanului ar avea ca rezultat un dezastru pentru economia SUA, a declarat secretarul american pentru comerț, Gina Raimondo , în timpul unui discurs în Camera Reprezentanților.
-
Robert Kennedy Jr are o parte din creier mâncat de un vierme care a fost gasit mort in cutia craniană
Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate din cauza unui parazit care i-a pătruns în creier şi i-a distrus o parte a acestuia, a scris miercuri cotidianul New York Times.
-
O gaură cu dimensiunile Elveției apare periodic în Antarctica: cercetătorii au analizat datele de la sateliți pentru a găsi o explicație
Timp de zeci de ani, oamenii de știință au observat formarea unei găuri de dimensiuni comparabile cu cele ale Elveției în gheața din Antarctica, fără a găsi o explicație clară pentru acest fenomen. Acum, după jumătate de secol, au ajuns în sfârșit la o concluzie în privința acestei dileme.
-
Țări UE vizate de o ofensivă fără precedent a Rusiei prin agenți, biserică și cultură. Implicare masivă a FSB, SVR și GRU
Moscova și ambasada sa la Nicosia au folosit atât comunitatea rusă, cât și banii rusești din băncile cipriote pentru a evita sancțiunile și pentru a câștiga influență în politica internă și externă a Ciprului.
-
Cu cărțile pe față: Ungaria refuză să participe la "misiunea nebunească a NATO de a ajuta Ucraina"!
Ungaria nu va participa la planul pe termen lung al NATO de sprijinire a Ucrainei, a declarat ministrul său de externe, calificând planul drept o "misiune nebună".
-
Ce "fumează" Inteligența Artificială: Urmează o epidemie de boală pulmonară obstructivă cronică
Oamenii de știință au folosit inteligența artificială pentru a prezice efectul pe termen lung al produselor de tip vape. În mai puțin de 20 ani, boala pulmonară obstructivă cronică ar putea deveni o epidemie globală, arată un studiu publicat miercuri, 8 mai.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Amenințare colosală pentru omenire: sfârșitul vieții de pe Pământ ar putea veni din Antarctica
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu