Ce au decis poliţiştii în cazul celor şapte vasluieni care au violat o fată de 18 ani până la leşin
Postat la: 21.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Cei şapte tineri din judeţul Vaslui, judecaţi după ce au sechestrat şi violat, în 2014, o tânără de 18 ani pe un câmp şi într-o maşină, până când aceasta a leşinat, sunt obligaţi să se prezinte zilnic la Poliţie, măsura fiind dispusă, marţi, de conducerea IPJ Vaslui, în urma mediatizării cazului.
Conducerea Poliţiei Judeţene Vaslui a dispus, marţi, ca tinerii din localitatea Văleni acuzaţi că au sechestrat şi violat o elevă timp de mai multe ore să se prezinte zilnic la postul comunal de poliţie pentru a semna într-un registru, transmite corespondentul MEDIAFAX. Decizia schimbării programului de a se prezenta la Poliţie în cazul celor şapte tineri, de la patru la şapte ori pe săptămână, a fost luată în urma mediatizării cazului. De altfel, a dost lansată o petiţie on-line, semnată până acum de peste 100.000 de persoane, prin care se cere judecarea în stare de arest preventiv a tinerilor.
"Până acum, cele şapte persoane aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Poliţie Văleni de patru ori pe săptămână. De astăzi (n.r. - marţi), trebuie să semneze zilnic o foaie de prezenţă. Nimeni nu lipseşte, toţi cei şapte sunt acasă, deşi se inducea ideea că doi ar fi plecat de la domiciliu. Dacă nu respectă măsurile, atunci propunem schimbarea măsurii preventive", a declarat, marţi, şeful Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihai Carp. Potrivit acestuia, poliţiştii vasluieni "şi-au făcut datoria" în cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol.
"Nu ne face cinste şi onoare acest caz pentru că iarăşi apărem pe prima pagină a ziarelor. Sunt cu conştiinţa împăcată că noi, ca Poliţie, ne-am făcut datoria. Restul, fiecare instituţie să-şi facă treaba profesionist", a mai spus Mihai Carp. Cei şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.
Astfel, imediat după ce a terminat cursurile, eleva s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o ducă acasă cu maşina. Aceştia însă au mers pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde au chemat şi alţi patru prieteni din sat. Trei dintre aceştia au sechestrat-o în maşină pe fată, apoi au violat-o, în pofida insistenţelor victimei de a fi dusă acasă. Ulterior, cei şase vasluieni s-au mutat cu maşina pe un alt câmp, din apropierea localităţii Moara Domnească, unde şi-au mai chemat un prieten, patru dintre aceştia, alţii faţă de prima dată, abuzând-o sexual pe adolescentă. La un moment dat, eleva a leşinat, fiind trezită de către violatori cu alcool, după ce a fost stropită pe faţă. După aproximativ trei ore, victima a fost dusă acasă şi i s-a recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Însă, eleva a mărturisit părinţilor că a fost abuzată sexual, fiind sesizate atât Poliţia cât şi Ambulanţa, un echipaj medical transportând-o la spital.
Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arestul Poliţiei a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte tineri. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe cei şapte să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, cei şapte tineri au primit interdicţia de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice şi în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice şi de a deţine, folosi sau purta arme. Aceştia sunt obligaţi, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra pe care au violat-o, cu părinţii acesteia şi cu martorii din dosar.
Cei şapte au fost trimişi în judecată în decembrie 2014, pentru viol şi lipsire de libertate, iar următorul termen va avea loc în 14 august la Judecătoria Vaslui. În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.
"La data de 23 iunie 2015, preşedintele CSM a înaintat Inspecţiei Judiciare sesizarea formulată de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, în conţinutul căreia se solicita să se efectueze verificări cu privire la măsurile dispuse de judecători şi procurori în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Sesizarea a fost înregistrată atât la Direcţia de inspecţie pentru judecători cât şi la Direcţia de inspecţie pentru procurori. În prezent se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârşirii vreunei abateri disciplinare de către judecătorii care s-au pronunţat cu privire la măsurile preventive luate faţă de cei 7 inculpaţi din dosarul menţionat cât şi de către procurorii care au participat în şedinţele de judecată", se arăta într-un comunicat de presă al Inspecţiei Judiciare.
Tot în 23 iunie, AID a sesizat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul deciziei de eliberare din arest a tinerilor din Văleni, care au violat-o pe elevă, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Parchetul instanţei supreme a făcut verificări interne, concluziile urmând să fie prezentate în perioada următoare, conform AID. În 25 iunie, mai multe organizaţii neguvernamentale şi asociaţii care promovează prevenirea şi combaterea violenţei sexuale au solicitat Ministerului Justiţiei şi Preşedinţiei să se implice în cazul elevei din judeţul Vaslui, după ce autorii au fost puşi în libertate de către instanţă. În acest sens, reţeaua "Rupem tăcerea despre violenţa sexuală", din care fac parte 15 asociaţii, grupuri şi ONG, a transmis o scrisoare deschisă celor două instituţii ale statului intitulată "Nu uitaţi drepturile victimelor".
"Organizaţiile semnatare au luat la cunoştinţă cu îngrijorare judecarea în stare de libertate, prin înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, a agresorilor fetei de 18 ani, care a fost violată anul trecut, când se întorcea de la şcoală, în localitatea Văleni, judeţul Vaslui. În acest caz, care a revoltat opinia publică, şapte tineri au violat ore în şir o elevă de liceu până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În ciuda acestor fapte grave, eliberarea din măsura de arest a fost motivată de judecătorii vasluieni prin prisma lipsei antecedentelor penale, susţinând că «măsura arestării preventive nu mai întruneşte cerinţa proporţionalităţii acesteia cu gravitatea acuzaţiei aduse acestora». Ca organizaţii ce promovează prevenirea şi combaterea violenţei sexuale, dorim să aducem drepturile victimelor infracţiunilor în atenţia opiniei publice şi a instituţiilor care şi-au luat angajamente în direcţia eliminării violenţei împotriva femeilor. În timp ce agresorii îşi permit avocaţi care le apără interesele, drepturile victimelor rămân adesea pe hârtie", se arăta în scrisoare adresată Ministerului Justiţiei şi Preşedinţiei României.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Europa plănuiește o nouă „umbrelă nucleară" cu 300 de rachete franceze răspândite pe continent pentru a se apăra de Rusia
Europa s-ar putea pregăti să creeze o umbrelă de protecție nucleară, formată din 300 de rachete balistice franceze, pentru a se apăra de Rusia, scrie The Sun.
-
A apărut oficial postul lui Iohannis: Viitoarea Comisie Europeană va avea un comisar pentru Apărare la un "mini-NATO"!
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.
-
NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, în luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE 24 presupune recuperarea unei baze militare ocupate, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după Al Doilea Război Mondial.
-
Situație tot mai gravă în Europa: cele mai mari state au probleme și nu se încadrează în ținta de deficit bugetar. România e printre ele
11 state UE, inclusiv Franța și Italia, vor fi mustrate de Comisia Europeană (CE) din cauza cheltuielilor publice excesive, odată ce noile reguli fiscale vor intra în vigoare anul acesta. Inclusiv România are probleme cu respectarea țintei de deficit și este posibil ca țara noastră să ceară derogare pentru a depăși 3% deficit.
-
Povestea bărbatului care a câștigat 1,3 miliarde de dolari la loto, dar are o formă gravă de cancer
Câștigătorul american al unui premiu de 1,3 miliarde de dolari la loterie are cancer. Bărbatul de 46 de ani este bolnav de opt ani. El a anunțat că va folosi banii pentru a căuta „un medic bun".
-
Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
Mafia din Agricultura, patronata de baronii locali din sudul tarii, sufoca dezvoltarea tarii in domeniu si participa la "lovituri de bursă" pentru a se imbogatii masiv. Astfel s-a ajuns ca in timpul ministrului Florin Barbu sa avem cea mai mare balanta negativa import/export. Tinta sunt subventiile si speculatiile la bursa marfurilor.
-
Liberation (Franța) analizează alegerile din România: S-a putea amplifica masiv curentul nationalism-suveranismului
În multe privințe, alegerile europene din 2024 din România reflectă ceea ce s-a întâmplat la ultimele alegeri legislative, acum patru ani. Dar există unele diferențe în ceea ce privește actorii politici, în special pentru cei care contestă status quo-ul.
-
Cum și-a procurat Damien Hirst rechinul care a speriat de moarte generații întregi
Artistul Damien Hirst a pus un rechin într-un acvariu, i-a dat un titlu lung și vag filozofic - „The Physical Impossibility of Death in The Mind of Someone Living" - și și-a lansat în mod corespunzător o carieră de artist-provocator.
-
Neurochirurgul Leon Dănăilă: Șapte reguli de aur pentru a avea un creier sănătos la vârstă înaintată
Cunoscutul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie cele șapte secrete ce trebuie respecate pentru a avea un creier sănătos şi sănătos. El a subliniat că toate organele îmbătrânesc, la fel și creierul, însă putem să încetinim acest proces dacă respectăm regulile explicate de el.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu