La doua evenimente ale unei Facultati de Medicina din Arad, unde studiaza multi arabi, s-a intrat doar printr-un detector de metale
Postat la: 19.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Reprezentantii Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii de Vest Arad au luat masuri sporite de securitate la un curs festiv, de teama unor atentate, in conditiile in care cei mai multi dintre studentii straini care frecventeaza cursurile sunt arabi, transmite Mediafax
Masurile au fost luate la cererea universitatii pentru ca multi dintre studentii facultatii sunt din tari arabe, iar la cele doua cursuri festive au fost asteptate circa 1.400 de persoane, studenti si invitati. Ca sa poata intra in sala Expo Arad, unde au avut loc evenimentele, persoanele au trebuit sa se regasesca pe liste intocmite inainte, pe care erau trecute datele personale, iar apoi au fost nevoiti sa treaca printr-un detector de metale.
"Avem 16 oameni, am acoperit tot perimetrul pentru a nu se putea trece. Solicitarile sunt din cadrul facultatii. Masurile de ordine sunt cam ca si la aeroport. Avem primul rand, unde se fac intrarile pe baza de liste nominale cu CNP si numele fiecaruia, atat studentilor, cat si invitatilor, in rest nu poate intra nimeni altcineva. Dupa care se face controlul ca sa nu avem obiecte contodente, sa nu avem arme albe, sa nu avem niciun fel de probleme, cu detectoarele de metale, dupa care se intra in sala unde mai exista celalalt personal pentru verificarea masurilor de ordine. Vin multi invitati. (...) Este o masura putin mai altfel decat la alte firme. Da, sunt foarte multi din tari arabe, sunt foarte multi studenti, familiile acestora", a declarat patronul firmei care a asigurat paza, Mariana Morar.
"Consideram ca e bine sa prevenim orice eveniment din fasa si de aceea, impreuna cu conducerea Universitatii, consideram ca merita orice efort depus pentru a asigura buna desfasurare din toate punctele de vedere, inclusiv al securitatii acestui eveniment memorabil mai ales ca exista un numar mare de studenti si foarte multi invitati si nu le putem refuza aceasta bucurie imensa de a-si vedea parintii, copii in postura de absolventi. Pana in prezent nu a fost nici cea mai mica problema", a declarat seful Biroului Studenti Straini din cadrul Universitatii de Vest Vasile Goldis Arad, Horatiu Papiu. Masurile luate de universitatea aradeana sunt in premiera pentru Romania. Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad, care este privata, are mai multe facultati la care invata multi studenti straini, printre care si arabi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
-
Adu-ți atelierul la alt nivel - Cum alegi cele mai bune compresoare și dispozitive de ridicare
Cum bine știi în orice atelier auto modern, eficiența este cheia. Pentru a duce rapid la bun sfârșit diferite operațiuni de întreținere a vehiculelor sau alte reparații majore este important să ai în dotare echipamente potrivite, de înaltă calitate. Compresoarele și dispozitivele de ridicare joacă un rol vital. Dacă îți dorești să afli cum să îți dotezi inteligent atelierul sau care sunt cele mai eficiente practice echipamente, citește rândurile următoare. Poți descoperi informații care te vor ajuta să achiziționezi produse bune, cu costuri reduse.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu