Unde poate fi văzută eclipsa rară de "Superlună" în noaptea de 27 spre 28 septembrie
Postat la: 25.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
În noaptea de 27 spre 28 septembrie are loc un fenomen astronomic rar, urmând ca din emisfera occidentală să poată fi văzută o eclipsă de Lună în timp ce astrul nopţii se află la perigeu, adică la cea mai mică distanţă faţă de Pământ a orbitei sale, condiţii în care va fi cu aproximativ 14% mai mare pe cerul nopţii, fenomen botezat de media drept "Superlună", conform NASA.
Astfel, Europa, Africa, America de Nord şi America de Sud vor fi martorele unei eclipse totale de Lună ce va dura mai mult de o oră. "Orbita Lunii nu este un cerc perfect şi astfel astrul nopţii este câteodată mai aproape de Pământ", explică Noah Petro, cercetător NASA în cadrul misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter, de la centrul Spaţial Goddard din Greenbelt, Maryland. "Atunci când Luna se află la cea mai mare distanţă faţă de Pământ este cunoscută drept Lună la apogeu, iar atunci când este la cea mai mică distanţă de Pământ, este la perigeu. La primele ore ale dimineţii de 28 septembrie vom avea o Lună plină la perigeu", susţine el.
La perigeu, Luna este cu aproximativ 50.000 de kilometri mai aproape de Pământ decât când se află la apogeu. Din cauza apropierii, o Lună plină la perigeu este cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare pe cerul nopţii decât o Lună plină la apogeu, condiţii în care a primit denumirea de "Superlună". "Nimic altceva nu este diferit la Lună. Doar că este vizibilă puţin mai mare pe cer. Nu este o diferenţă enormă, dar este observabilă", mai susţine expertul NASA.
"Superluna" din dimineaţa de 28 septembrie este însă cu atât mai interesantă cu cât coincide cu o eclipsă totală de Lună. Timp de peste o oră, umbra Pământului "înghite" Luna, pe măsură ce planeta noastră se interpune pe orbită între Soare şi astrul nopţii. De obicei, eclipsele de Lună se produc de cel puţin două ori pe an, iar conform calculelor astronomilor, în cursul acestui secol se vor produce 228 de astfel de fenomene.
Deşi pentru unele popoare din antichitate eclipsele de Lună erau fenomene inexplicabile, aleatorii şi înfricoşătoare, ele sunt de fapt foarte uşor de preconizat. Oamenii de ştiinţă de la Centrul Goddard au calculat când se vor produce toate eclipsele de Lună din mileniul trei (perioada dintre 1 ianuarie 2001 şi 31 decembrie 3000).
În ceea ce priveşte coincidenţa producerii eclipsei totale în timp ce Luna se află la perigeu, Noah Petro susţine că nu este vorba decât de dinamica planetară. Este drept însă că o astfel de coincidenţă este destul de rară, producându-se doar o dată la câteva decade. Ultima oară când o eclipsă de Lună s-a produs când Selena se afla la perigeu a fost în anul 1982, iar următorul astfel de eveniment va avea loc în 2033.
Eclipsa totală de Lună va dura o oră şi douăsprezece minute, între orele 02:11 AM GMT şi 03:23 AM GMT. Pentru cei îngrijoraţi de posibile semnificaţii ascunse, rău prevestitoare ale unui astfel de fenomen astronomic, Noah Petro oferă asigurări că "singurul efect ce va fi resimţit pe Pământ este că oamenii se vor trezi a doua zi, de dimineaţă, mai obosiţi şi cu gâtul înţepenit pentru că şi-au petrecut noaptea uitându-se pe cer".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
-
Adu-ți atelierul la alt nivel - Cum alegi cele mai bune compresoare și dispozitive de ridicare
Cum bine știi în orice atelier auto modern, eficiența este cheia. Pentru a duce rapid la bun sfârșit diferite operațiuni de întreținere a vehiculelor sau alte reparații majore este important să ai în dotare echipamente potrivite, de înaltă calitate. Compresoarele și dispozitivele de ridicare joacă un rol vital. Dacă îți dorești să afli cum să îți dotezi inteligent atelierul sau care sunt cele mai eficiente practice echipamente, citește rândurile următoare. Poți descoperi informații care te vor ajuta să achiziționezi produse bune, cu costuri reduse.
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu