Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












FC Botoșani vs CS U Craiova 3-2, în prologul etapei a 14-a. Hadnagy a marcat golul campionatului / VIDEO

Postat la: 16.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

FC Botoșani a învins-o pe CS U Craiova, scor 3-2, vineri seara, în prologul etapei a 14-a a Ligii I. Meciul a fost extrem de disputat, oltenii terminând în zece jucători.

Atacantul gazdelor, Hadnagy a deschis scorul în minutul 4, cu o lovitură de cap. Oltenii au egalat în minutul 12, prin Rocha. Faza a plecat de la Băluță, care i-a centrat lui Bawab, iar iordanianul a fost cu pasa decisivă. În minutul 28, Bălgrădean s-a făcut de râs. Portarul s-a înălțat pentru a prinde un balon, dar l-a scăpat spre poartă. În cele din urmă a reușit să-l rețină.

Cu trei minute înainte de pauză, botoșănenii au reintrat în avantaj. Marcator, același Hadnagy. Reușita atacantului poate fi cea mai frumoasă a sezonului. Hadnagy a înscris după ce a preluat pe spate în urma unei centrări a lui Dimitrov.

Gazdele s-au desprins la 3-1, în minutul 76. Martinus a fructificat o pasă a lui Cabrera, lobându-l pe Bălgrădean. Nervii au cedat, iar în minutul 81 Zlatinski a văzut direct cartonașul roșu. Bulgarul a avut o intrare cu talpa, asupra lui Cabrera. CS U Craiova a înschis tabela în minutul 2 al prelungirilor. Ivan a înscris cu un șut din interiorul careului.

Cu această victorie, FC Botoșani a urcat pe locul 11, cu 12 puncte. De partea cealaltă, CS U Craiova ocupă locul 7, cu 19 puncte.

 

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE