Mircea Rednic a fost dat afară de la Standard Liege - A rezistat doar cinci meciuri
Postat la: 27.08.2025 |
Standard Liege a anunțat miercuri, pe site-ul oficial, demiterea, cu efect imediat, a lui Mircea Rednic din postul de antrenor principal al echipei din Belgia. Îndepărarea vine după doar cinci meciuri oficiale în care tehnicianul român s-a ocupat de pregătirea celor de la Standard.
În vârstă de 63 de ani, Rednic a rezistat doar două luni în funcția de antrenor principal al celor de la Standard. Demiterea a venit după două înfrângeri consecutive în campionat: 0-3 cu Union SG și tot 0-3 cu Cercle Bruges. Mircea Rednic o lasă pe Standard pe locul 8 în campionat, cu 7 puncte acumulate. Bilanțul: două victorii, o remiză și două înfrângeri.
- RAAL La Louviere - Standard Liege 0-2
- Standard Liege - Dender 1-1
- Standard Liege - Genk 2-1
- Royale Union SG - Standard Liege 3-0
- Standard Liege - Cercle Brugge 0-3
„În dimineața zilei de miercuri, conducerea lui Standard Liege l-a informat pe Mircea Rednic cu privire la încetarea contractului său cu efect imediat. Conducerea noastră și Vincent Euvrard au ajuns la un acord: antrenorul belgian de 43 de ani tocmai a semnat un contract pe două sezoane cu Les Rouches. El va prelua frâiele primei noastre echipe începând de joi, în pregătirea deplasării la Leuven. O conferință de presă pentru prezentarea noului nostru antrenor va avea loc în curând. Îi mulțumim lui Mircea Rednic pentru implicarea sa și îi urăm lui Vincent Euvrard un bun venit călduros și mult succes în noua sa provocare", transmite Standard Liege pe site-ul său oficial.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine câștigă cu adevărat de pe urma Cupei Mondiale 2026. Suporterii plătesc, FIFA încasează, iar gazdele ies pe pierdere
Cupa Mondiala este unul dintre cele mai mari spectacole sportive ale lumii și, in același timp, unul dintre cele mai mar ...
-
Spania este în semifinalele Cupei Mondiale 2026: Duel de foc cu Franța în următoarea etapă
Spania s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale 2026, dupa ce a invins Belgia cu 2-1, vineri seara, pe SoFi Stadium ...
-
Franța e în semifinalele Cupei Mondiale 2026! Mbappe și Dembele au îngenuncheat Marocul, dar fanii tremură: starul francezilor a ieșit accidentat
Selectionata Frantei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins fara probleme echipa ...
-
Cum s-a produs tragedia în urma căreia a murit Gabi Mureșan. Noi informații despre ultimele sale momente
Fostul internațional roman și ex-jucator al CFR Cluj, Gabi Mureșan, a murit la varsta de 44 de ani, dupa un incident pet ...
-
Tabloul complet al sferturilor de finală de la Cupa Mondială 2026! Au fost 48 de echipe, au mai rămas 8
Daca la startul competiției, pe 11 iunie, au fost 48 de echipe, acum, dupa mai puțin de o luna, au mai ramas opt și toat ...
-
Spania a trimis Portugalia acasă cu un gol marcat în prelungiri. Cristiano Ronaldo, cu ochii în lacrimi, își ia adio de la Cupa Mondială
Spania a eliminat Portugalia, de la Cupa Mondiala, dupa ce a caștigat scor 1-0, in cel mai așteptat meci de pana acum di ...
-
Sfârșitul unei ere fantastice! Cristiano Ronaldo a făcut anunțul oficial după eliminarea de la Cupa Mondială 2026 - "A fost ultima mea Cupă Mondială"
„A fost ultima mea Cupa Mondiala", a confirmat, luni, capitanul echipei Portugaliei, Cristiano Ronaldo, referindu- ...
-
UE, reacție dură după cazul Balogun și implicarea lui Trump la Cupa Mondială: "Forurilor sportive, nu politicienilor, le revine sarcina de a stabili regulile sportului"
"Forurilor sportive, nu politicienilor, le revine sarcina de a stabili regulile sportului", a subliniat, luni, comisarul ...
-
Am belele, tată! E urât acum la bătrânețe: Rică Răducanu face declarații după căzătura în care și-a rupt coastele
Rica Raducanu, fost mare portar al Romaniei, face declarații dupa cazatura teribila in urma careia s-a ales cu doua coas ...
-
Modificări pe tabloul Cupei Mondiale 2026! Franța și Maroc s-au calificat în sferturi. Programul complet al fazelor eliminatorii
Maroc si Franta sunt primele echipe calificate in sferturile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, gazduita de St ...
-
Viagra, arma neașteptată a Angliei la Cupa Mondială: Cum i-ar putea ajuta „pastila albastră" pe fotbaliști înaintea meciului cu Mexic
Naționala Angliei ar putea apela la un ajutor complet neașteptat inaintea meciului cu Mexic din optimile Cupei Mondiale. ...
-
De ce nu ne mai este foame când este caniculă: Explicația din spatele acestei curiozități
Temperaturile ridicate nu iți afecteaza doar confortul, ci și modul in care funcționeaza organismul. Un medic explica ce ...
-
Cupa Mondială: Portugalia s-a calificat în optimile competiției, după un meci greu cu Croația. Urmează duelul de foc cu Spania
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat in optimile Cupei Mondiale, dupa ce a invins selectionata Croatiei, scor 2-1, v ...
-
După un debut de coșmar, Elveția a revenit și învinge Algeria la Cupa Mondială: Încă o echipă din Africa părăsește turneul
Selectionata Elvetiei s-a calificat in optimile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins echipa Alg ...
-
Detalii despre moartea tragică a fostului internațional român, la 43 de ani. Tatăl și băiatul său erau la fața locului
Fostul fotbalist Radu Marginean a incetat din viața la varsta de numai 43 de ani, au anunțat, marți seara, doua dintre c ...
-
Promisiunea făcută de NASA, dacă SUA va câștiga Campionatul Mondial: ce vor trimite pe lună
Administratorul NASA, Jared Isaacman, a promis ca va trimite o minge pe Luna daca Statele Unite caștiga Cupa Mondiala. & ...
-
Cupa Mondială: Marocul învinge Olanda, după un meci de infarct - 5 penalty-uri ratate și un gol marcat în prelungirile partidei
Marocul invinge Olanda, la Cupa Mondiala 2026, intr-un meci cu adevarat dramatic desfașurat pe Monterrey Stadium, din Me ...
-
Nebunie în Paraguay după ce au eliminat Germania de la Mondial: Președintele a decretat zi liberă - Sute de mii de oameni sunt încă pe străzi
Liderii Paraguayului au transformat una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale 2026 intr-un moment de sarbatoa ...
-
Cel mai ciudat final de meci de la CM: anti-joc fluierat de spectatori. „Nimeni nu poate spune că a fost o înțelegere"
Remiza spectaculoasa dintre Austria și Algeria, scor 3-3, din ultima etapa a Grupei J de la Cupa Mondiala 2026, a starni ...
-
Terenul de fotbal al fratelui lui Răzvan Burleanu, focar de scandal împotriva unui întreg cartier din Focșani
Ne-a scris la redacție cetațeanul Catalin Stegarescu care reclama incidente grave, scandaluri repetate, consum de alcool ...
-
Marea surpriză de la Campionatul Mondial. "Bafana Bafana" a ieșit din grupe pentru prima dată în istorie
Naționala Africii de Sud a produs surpriza de pana in prezent a Cupei Mondiale, dupa ce a reușit sa se califice in 16-im ...
-
Mesajul lui Leo Messi în ziua în care a împlinit 39 de ani: "Dumnezeu mi-a dat totul și să-i cer să joc la încă un Mondial ar fi prea mult!"
Lionel Messi a acordat un interviu cotidianului Ole din Buenos Aires in care a spus ce iși dorește la a 39-a aniversare. ...
-
Haaland continuă show-ul la Cupa Mondială. Norvegia s-a calificat în faza eliminatorie
Haaland continua show-ul la Cupa Mondiala. Norvegia s-a calificat in faza eliminatorie dupa un meci spectaculos cu Seneg ...
-
Surpriză după victoria Argentinei: Barcelona primește semnalul mult dorit din partea atacantului "pumelor"
Victoria Argentinei in fața Austriei, scor 2-0, a fost marcata de noua performanța reușita de Lionel Messi, insa declara ...
-
"Furtuna" Mbappe la Campionatul Mondial. Cum s-a încheiat Franța - Irak, meci întrerupt două ore din cauza vremii
Selecționata Franței s-a calificat in șaisprezecimile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins echi ...
-
Un egal cât o victorie. Iranienii rezistă la Campionatul Mondial
Echipa nationala a Belgiei a terminat la egalitate duminica seara, scor 0-0, cu echipa nationala a Iranului, in grupa G ...
-
Meci de infarct: Conduși cu 1 la 0, egiptenii au revenit și au câștigat cu 3-1 cu Noua Zeelandă
Startul partideia de la Vancouver i-a avut in prim-plan pe neozeelandezi, care au ratat in minutul 7, prin Singh - sut p ...
-
TENIS DE CLASĂ...GRATUIT!
Va vine sa credeți ca puteți vedea pe viu jucatori și jucatoare, pe care-i urmariți, in general, doar la televizor, g ...
-
Revenire spectaculoasă: la 46 de ani, Ronaldinho va juca din nou fotbal
La unsprezece ani dupa ce s-a retras din fotbalul profesionist, marele fotbalist brazilian Ronaldinho ar fi pe cale sa r ...
-
Telenovela Cupei Mondiale: Mama "fenomenului" Vozinha a primit viza și vine să-și vadă fiul în meciul cu Uruguay
Mama portarului Vozinha din Capul Verde, care a fost eroul meciului cu Spania (0-0) luni, a obtinut o viza pentru SUA si ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu