Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Gimnastica românească în colaps. România pierde prima dată în istorie calificarea directă la Jocurile Olimpice

Postat la: 24.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Echipa de gimnastică feminină a României se află pe locul 8 după evoluția primelor șase subdiviziuni, acesta fiind ultimul loc care aduce calificarea automată la Jocurile Olimpice de la Rio. Șansele de calificare ale gimnastelor noastre sunt ca inexistente, deoarece în următoarele grupe urmează echipe precum SUA sau China.

Echipa României a evoluat, vineri, în prima subdiviziune a calificărilor, încheind cu un total de 217.220 puncte. Clasamentul pe echipe, după cele şase subdiviziuni de vineri, este următorul: 1. Rusia (231.437 puncte), 2. Marea Britanie (227.162), 3. Italia (224.452), 4. Japonia (223.863), 5. Canada (222.780), 6. Brazilia (221.861), 7. Germania (219.961), 8. România (217.220), 9. Spania (210.094), 10. Polonia (208.527), 11. Suedia (206.262) şi 12. Austria (201.793).

Însă şansele echipei României de a rămâne în primele 8 şi, implicit, de a accede direct la JO sunt doar teoretice, pentru că sâmbătă vor intra în concurs gimnastele din celelalte şase subdiviziuni, între care favoritele la medalii din SUA, deţinătoarea titlului mondial pe echipe, şi din China (medaliata cu argint în 2014).

Ca urmare, echipa României, medaliată cu echipa la fiecare ediţie a JO, începând din 1976, ar rata pentru prima dată calificarea directă la Olimpiadă în istoria recentă a competiţiei şi ar urma să evolueze, tot în premieră, la un turneu preolimpic, alături de celelalte echipe clasate pe locurile 9-16 la CM de la Glasgow. Turneul preolimpic, la care se va lupta pentru ultimele patru locuri calificante la Olimpiadă, va avea loc tot la Rio, între 16-19 aprilie 2016. La JO de anul viitor vor intra în concurs 12 echipe, opt calificate direct de la Campionatele Mondiale din acest an, plus primele patru clasate la turneul preolimpic.

Gimnastele tricolore au obţinut următoarele note în calificările de vineri:

La sol - Laura Jurca 13.800, Diana Bulimar 13,800, Larisa Iordache 13.766, Silvia Zarzu 13.633, Andreea Iridon 12.300;

Sărituri - Laura Jurca 14.766, Larisa Iordache 14.866, Silvia Zarzu 14.566, Diana Bulimar 13.958;

Paralele - Laura Jurca 12.933, Silvia Zarzu 11.066, Diana Bulimar 11.100, Larisa Iordache 13.200, Andreea Iridon 11.900;

Bârnă - Laura Jurca 13.833, Diana Bulimar 13.733, Larisa Iordache 13.866, Andreea Iridon 13.500, Silvia Zarzu 11.700.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE