Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Halep s-a întors în țară, după rușinea trăită la Australian Open 2016: "La Wimbledon a fost dezamăgirea mai mare"

Postat la: 21.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Jucătoarea română de Simona Halep (24 de ani, locul 2 WTA) a revenit, joi, în țară, după participarea la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Sportiva a comparat situația de acum, cu cea din urmă cu un an, când a pierdut în runda inauguralăp, la Wimbledon.

"La Wimbledon a fost dezamăgirea mai mare, acum eram bolnavă şi nu eram sută la sută. La Wimbledon eram bine, doar că mental am simţit o presiune foarte mare şi nu am putut să fac faţă. Acum a fost totul pe sănătate. Nu am fost pregătită pentru că am avut foarte multe probleme în ultima perioadă. Nu vreau să găsesc scuze, dar din cauza răcelii, din cauza problemelor cu stomacul dinainte să plec, tendonul, toate la un loc nu m-au lăsat să fac ceea ce puteam pe teren. Nu vreau să-mi găsesc scuze, trebuie să-mi revin.

Înainte să plec am avut o infecţie şi nu m-am antrenat o perioadă. Nu am fost foarte bine pregăttă, dar am crezut că o să-mi treacă şi o să-mi revin. Chiar eram pe antibiotice când am plecat. Antrenorul a înţeles, a văzut şi el, pentru că a fost zi de zi lângă mine şi a văzut cât de greu mi-a fost. A zis că trebuie să-mi revin, prima dată şi apoi să muncesc din greu ca să ajung la nivelul la care eram înainte. O să stau mai mult în casă până o să mă acomodez cu frigul de afară", a declarat Halep, joi, la sosirea în România, potrivit Mediafax.

Simona Halep (24 de ani, locul 2 WTA) a ratat calificarea în turul secund la Australian Open 2016, după ce a fost învinsă în runda inaugurală de Shuai Zhang (locul 133 WTA), venită din calificări, cu scorul de 4-6, 3-6. Meciul a durat o oră și 19 minute.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE