Mituri și adevăruri: Care sunt mai bune dintre medicamentele originale și cele generice
Postat la: 19.02.2021 |
Medicamentele originale (sunt protejate de patent și nu pot fi copiate) și cele generice (pot fi replicate de alte companii farmaceutice) au prețuri semnificativ diferite, dar acționează în mod aproape identic. Totuși, mulți pacienți sunt tentați să creadă că dacă sunt mai ieftine, medicamentele generice sunt automat mai puțin eficiente. Există multe mituri în jurul acestei teme, așa că voi explica diferența între medicamentele originale și cele generice, precum și eficiența lor.
Înainte de a face orice fel de supoziții, este bine să știm că, spre deosebire de alte produse existente de piață, medicamentele originale și cele generice sunt foarte bine reglementate de legi stricte, menite să asigure astfel siguranța și eficiența medicamentului. Orice medicament, indiferent de indicațiile terapeutice, trece obligatoriu prin mai multe faze înainte de a fi pus pe piață:
Faza preclinică: după ce se obține o substanță activă despre care se presupune că ar avea anumite acțiuni farmacologice, aceasta se testează mai întâi pe animale de laborator, pentru a se observa dacă efectul urmărit este atins și, mai ales, pentru a analiza reacțiile adverse și efectele secundare care pot apărea;
Faza clinică: aceasta se împarte, la rândul ei, în alte două subfaze:
Studiile de toleranță - acestea se fac pe grupuri de oameni sănătoși și urmăresc observarea efectelor secundare și a reacțiilor adverse și cuantificarea acestora;
Studiile clinice propriu-zise - acestea se fac pe mai multe grupuri de oameni (ca număr, mii de oameni). În această etapă, se testează molecula respectivă și se evaluează eficacitatea acesteia, cât și siguranța. Testele se fac în comparație cu un placebo (o substanță inertă, fără acțiune farmacologică). Există teste orb (pacienții care primesc probele nu știu care sunt placebo și care conțin substanță activă, însă medicul știe acest amănunt) și teste dublu-orb (nici pacienții și nici medicii care le administrează nu știu care sunt placebo și care sunt substanțe active).
Daca faza clinică are un răspuns favorabil și este aprobată de către autoritățile competente (ANMDMR în România, EMA în UE), medicamentul este aprobat și este lansat pe piață, însă este urmărit în continuare în faza postclinică. Știința care se ocupă de acest lucru se numește farmacovigilență și are rolul de a evalua reacțiile adverse care apar la orice medicament. Dacă reacțiile adverse sunt grave, se retrage medicamentul de pe piață prin decizia autorității competente.
După ce obține autorizația de punere pe piață a medicamentului, producătorul are monopol timp de zece ani. Acest lucru înseamnă că niciun alt producător nu are dreptul să scoată pe piață un medicament cu aceeași substanță activă.
După ce expiră cei zece ani, ceilalți producători au dreptul să pună pe piață medicamente cu aceeași substanță activă, dar, atenție, nu au dreptul să folosească aceeași formulare (metoda de preparare). Așadar, ei trebuie să dezvolte o altă formulare, un alt mod de preparare, dar care să ducă la un medicament bioechivalent celui original. Iar prin bioechivalent se înțelege că are aceleași proprietăți chimice, farmacologice și terapeutice cu cel original.
Rețeta de preparare a originalului este făcută publică tocmai pentru a nu se dezvolta o metodă de preparare identică. Spre deosebire de produsul original, cel generic nu mai necesită studii clinice la fel de laborioase, întrucât deja există asemenea studii pe piață pentru medicamentul original, în schimb se mai adaugă studii de bioechivalență.
Modalitatea prin care au loc toate aceste procese necesare dezvoltării și înregistrării unui medicament sunt bine reglementate prin ghiduri ICH (The International Council for Harmonisation of Technical Requirements for Pharmaceuticals for Human Use), care se găsesc pe https://ich.org/, cât și prin ghiduri de human medicines regulatory, reglementate de EMA. Abaterea de la aceste ghiduri nu este permisă decât dacă există o justificare bine argumentată, producătorii preferând să respecte ghidurile.
Întrucât formularea nu este aceeași cu cea a medicamentului original, studiile de bioechivalență trebuie să se încadreze în limita de 80%-125% comparativ cu originalul, parametrul măsurat fiind ASC (aria de sub curbă). Acesta se măsoară pe grafice în care este evaluată concentrația plasmatică a medicamentului, în raport cu unitatea de timp.
Deși variația este nesemnificativă pentru majoritatea afecțiunilor, există situații când pacienții pot observa mici modificări la schimbarea genericului cu un alt generic sau cu originalul, acest lucru observându-se mai ales la medicamentele cu acțiune asupra sistemului nervos (creierul fiind foarte sensibil la orice mică variație a concentrației medicamentului) sau la medicamentele cu indice terapeutic mic (indicele terapeutic măsoară raportul între doza toxică și doza terapeutică - cu cât indicele terapeutic este mai mic, cu atât doza toxică este mai apropiată de doza terapeutică). Aceste modificări sunt temporare și dispar după câteva săptămâni.
Totuși, pacientul trebuie să ia legătura cu medicul sau farmacistul ori de câte ori observă asemenea efecte.
Genericele sunt mai ieftine dintr-un motiv foarte simplu. Așa cum menționam anterior, procedura de obținere a autorizației pentru medicamentul respectiv este mult mai puțin costisitoare.
Dacă un medicamement original are în spate circa 10-20 de ani de studii și un buget de ordinul miliardelor de euro, la medicamentele generice avem de-a face cu studii mult mai simple, care se pot realiza în 1-2 ani, cu un cost mult mai mic. Acesta este și motivul pentru care se acordă monopol originalului pentru 10 ani. În general, după apariția genericelor, medicamentele originalele reduc semnificativ prețul.
Apariția genericelor a asigurat tratament pentru toată populația
Majoritatea oamenilor au încredere mai mare în original, deoarece se gândesc că este primul apărut pe piață, că a fost descoperit și dezvoltat în totalitate de producătorul respectiv și nu este doar o copie a unui alt medicament. În plus, oamenii îl folosesc perioadă îndelungată și au încredere în el, nefiind dispuși să renunțe la acesta în favoarea unui generic nou apărut pe piață.
Totuși, nu trebuie să neglijăm genericele, mai ales pe cele care există de mulți ani pe piață și care au studii aprofundate de eficacitate și siguranță. Respectând ghidurile de calitate, producătorii de generice aduc pe piață medicamente sigure și eficiente, la un preț convenabil, asigurând astfel tratamentul pentru toată populația.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu