Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












FED Cup 2016. România - Cehia. Simona Halep nu a pierdut nici un meci în fața cehoaicelor

Postat la: 27.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Reprezentantele României la Fed Cup au intrat în linie dreaptă pentru întâlnirea cu Cehia, din sferturile de finală. Chiar dacă anunțase că se va opera de deviație de sept, Simona Halep și-a amânat intervenția chirurgicală.

Constănțeanca a jucat doar cu două din cele patru patru jucătoare selectate în echipa Cehiei și nu a pierdut nici un meci. A bătut-o de două ori pe Kvitova, iar pe Karolina Pliskova a învins-o de trei ori.

Echipa României va fi alcătuită din Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (31 WTA), Monica Niculescu (40 WTA) şi Andreea Mitu (96 WTA). Alexandra Dulgheru nu va evolua la FED Cup, din cauza unor probleme medicale. Cehia va avea în componență următoarele jucătoare: Petra Kvitova (7 WTA), Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strycova (48 WTA), Denisa Allertova (66 WTA).

Palmaresul Simonei Halep și al Irinei Begu, cu cele mai bune cehioaice este următorul:

Simona Halep vs Petra Kvitova (2-0)
semifinale Madrid, 2014: 6-7, 6-3, 6-2
finală New Haven, 2013: 6-2, 6-2

Simona Halep vs Karolina Pliskova (3-0)
sferturi Sidney, 2016: 6-4, 7-5
optimi Indian Wells, 2015: 6-4, 6-4
finală Dubai, 2015: 6-4, 7-6

Irina Begu vs Petra Kvitova (0-2)
sferturi Madrid, 2015: 5-7, 3-6
16-imi Roland Garros, 2015: 3-6, 2-6

Irina Begu vs Karolina Pliskova (1-0)
primul tur Tokio, 2011: 1-6, 6-3, 6-4

Echipa de FED Cup a României va întâlni, pe teren propriu, formaţia Cehiei, în sferturile de finală ale Grupei principale. Întâlnirea România - Cehia va avea loc la 6-7 februarie 2016. Învingătoarea dintre România şi Cehia va juca în semifinale cu Germania sau Elveţia. România a ajuns între cele mai bune opt echipe din lume după ce a învins, în luna aprilie, la Montreal, echipa Canadei, cu scorul de 3-2.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE