Mamă și fiică, bătute măr în plină zi. "M-a tras în mașină, să mă violeze!"
Postat la: 16.03.2019 |
Scene violente s-au petrecut, recent, în zona Gării din Vaslui. O mamă și fiica ei au fost lovite cu pumnii și picioarele, ziua, în amiaza mare, de un bărbat nervos. Potrivit victimelor, nu e prima dată când sunt bătute, ci a patra oară în doar două săptămâni. Motivul diferă de la victimă la agresor.
În timp ce victima spune că totul a pornit din cauza faptului că nu i-ar fi acceptat avansurile, agresorul susține că a izbucnit pentru că a primit nenumărate mesaje jignitoare din partea acesteia. "De câte ori mă vede, sare să mă bată. Am vorbit un an de zile pe Facebook, el se băga mereu în seamă, voia să ies cu el la cafea, nu am vrut, dar nu i-am dat niciodată speranțe, nu am fost iubiți", spune femeia. "Se victimizează. Am răbufnit, pentru că m-a provocat de foarte multe ori. A trimis tot felul de mesaje obscene soției și mamei mele", spune în replică bărbatul.
Toată povestea a început anul trecut, când Lăcrămioara (42 de ani) și Petrică (40 de ani) au început să converseze pe Facebook. "Ne știam din vedere, pentru că locuim în aceeași zonă, apoi am vorbit pe Facebook un an de zile, dar a fost ceva de genul , ca și cum să-l invit și pe el. Dar nu am fost iubiți, nu i-am dat speranțe, nu are motive să fi fost gelos sau supărat că l-am părăsit. Nici eu nu înteleg de ce are comportamentul acesta. Prima dată când m-a bătut, m-a tras în mașină. Cred că voia să mă violeze. Mi-a tras una, așa că am început să țip. De atunci, când mă vede, se ia de mine. Am depus patru plângeri la Poliție, mi s-a zis că o să-l caute. Cât îl căutați? Când o să ajung moartă la Poliție, atunci o să luați măsuri? La a treia bătaie a fost martoră și fiica mea, plus că am fugit repede la o Croitorie, unde au venit și jandarmii, tot timpul era lume în jur, nu s-a ferit, s-a comportat de parcă ar fi stăpân pe Vaslui, nu îi era teamă. Fiica mea e vânătă la picior, am vrut să o duc la spital, dar nu vrea sã meargă", povesteste femeia.
De cealaltã parte a baricadei, bãrbatul care a agresat-o spune cã a fost provocat pentru cã el si familia lui au primit numeroase mesaje cu injurii din partea femeii. "Într-adevãr, vorbeam cu ea pe Facebook, dar nu eu mã dãdeam la ea, ci ea era cea care se bãga mereu în seamã. Dacã îi spuneam cã mã duc la Bacãu, sau îmi trimitea mesaje de tipul . La un moment dat, m-a sunat sotia , am întrebat-o ce s-a întâmplat si mi-a zis cã primise tot felul de mesaje de la femeia asta, i-am explicat cã nu am avut nicio treabã cu femeia si sã aibã încredere în mine. La ce mesaje mi-a dat mie si familiei mele, vã spun eu, orice bãrbat din lume, doar din lemn sã nu fie, ar fi reactionat. Jop, un sut în fund! În fiecare zi primesc mesaje de amenintare si cu tot felul de injurii, atât eu, cât si familia mea, sotia si mama. Întâi trimite mesaje si apoi ne blocheazã, ca sã nu mai putem sã-i rãspundem. Am izbucnit, si da, i-am dat o palmã în momentul în care a trecut cu fiica ei pe lângã mine si a zis cã eu nu sunt un exemplu. Pãi ea ce exemplu este când îsi bagã si-si scoate în familia mea. Eu nu accept, nu permit ca cineva sã se ia de familia mea. Luni depun si eu plângere pentru cã am fost provocat, nu mi se pare corect ca o femeie maturã, la 42 ani, sã mã învinovãteascã cã am vrut sã o violez. Dacã voiam sã fac asta, trebuia sã sune la Politie sau sã se ducã sã-mi facã plângere, sã fiu audiat pentru viol. Dar ea pozeazã în victimã, pentru cã nu e primul caz de genul acesta, mai are plângeri fãcute", povesteste Petricã.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
JAG arestează un membru al Curții Penale Internaționale care a conspirat cu Obama pentru a fabrica acuzații de crime de război împotriva lui Trump
Organizația White Hats a arestat-o pe judecatoarea Kimberly Prost de la Curtea Penala Internaționala (CPI), jurista ca ...
-
AI ar putea descoperi forme de inteligență la care oamenii nu au acces
Biofizicianul și matematicianul Douglas Youvan propune ca inteligența ar putea fi o proprietate de baza a universului și ...
-
Barosanii din Silicon Valley s-au apucat de fumat ca sa demonstreze ca în viitor AI va vindeca și cancerul
Shyam Sankar, CTO-ul Palantir Technologies, a declarat., in emisiunea Face the Nation de la CBS, ca unii cercetatori in ...
-
Record la cerșit de Sfânta Parascheva: peste 9.000 de lei adunați în 8 ore de un bărbat care conducea Lexus
Un barbat care apela la mila pelerinilor veniți la Iași pentru sarbatoarea Sfintei Parascheva a fost sancționat de poliț ...
-
Orașul subteran descoperit de un bărbat după ce a spart peretele casei: are tuneluri, biserici și putea adăposti 2.000 de oameni
Un barbat care iși renova locuința a facut o descoperire uluitoare: in spatele unui perete se afla intrarea intr-un oraș ...
-
DNA a clasat unul dintre dosarele lui Cristian Anton, fostul director ARR prins cu 500.000 de euro spagă în cutii de pantofi
Cristian Anton, fostul director de la Autoritatea Rutiera Romana care ținea peste 500.000 de euro cash in cutii de panto ...
-
Cresc șansele să rămânem fără curent în plină iarnă. Dacă vortexul polar se va rupe, rețeaua electrică este în pericol
O noua cercetare arata ca fenomenele meteorologice extreme de la mare altitudine ofera operatorilor de energie un ragaz ...
-
Vrancea: Zece case afectate în urma exploziei din localitatea Sihlea. Trei imobile sunt distruse complet
În urma verificarilor detaliate efectuate la fața locului, s-a constat ca au fost afectate in totalitate trei imob ...
-
O țară a câștigat atâția bani că nu are unde să-i depoziteze: Îi trebuie 300 de containere maritime
Sporirea exporturilor unei țari a inregistrat cea mai mare creștere din februarie, ducand dezechilibrele globale la noi ...
-
Un semnal misterios a ajuns pe Pământ din spațiul cosmic. Locul de unde a venit i-a surprins pe astronomi
Misterele universului sunt inca nedescifrate de catre oamenii de știința, iar uneori primim semnale radio ciudate, fanto ...
-
Trump ia în calcul să atace Iranul cu "mama tuturor bombelor". MOAB este cea mai mare bombă convențională din arsenalul SUA
Armata americana pregatește noi scenarii de atac impotriva Iranului, care includ posibilitatea utilizarii bombei MOAB, c ...
-
Armistițiul a luat sfârșit. Ucraina reia atacurile asupra rafinăriilor rusești: "Interdicţia a fost ridicată. Am terminat cu ea"
Ucraina va relua atacurile asupra rafinariilor rusesti, a declarat presedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziar ...
-
Papa Leon le cere credincioșilor să se roage pentru el: Primul mesaj al Suveranului Pontif după diagnosticul de cancer și operația la plămân
Papa Leon al XIV-lea a transmis primul sau mesaj public dupa intervenția chirurgicala suferita la Roma, in urma careia a ...
-
O nouă variantă de COVID se răspândește în Europa. Specialiștii atrag atenția asupra unui simptom neobișnuit
COVID-19 nu a disparut nici in aceasta toamna, iar numarul cazurilor crește in unele țari europene. Un rol important il ...
-
„123456", parola cu care hackerii au accesat datele a 8,8 milioane de oameni din Danemarca
„123456". Aceasta ar fi fost parola, inclusiv la contul de administrator, a firmei prin care hackerii au intrat in ...
-
Katie Zacharia, noua purtătoare de cuvânt a lui Trump, debut cu stângul în prima sa conferință de presă. Casa Albă se află în încurcătură
Noua purtatoare de cuvant a Casei Albe, Katie Zacharia, a avut parte de un debut stanjenitor, dupa ce l-a confundat pent ...
-
În Bulgaria au fost incendiate 11 din cele 17 antene Starlink care asigură comunicațiile în Ucraina
Doi barbați mascați au incendiat 11 dintre cele 17 antene Starlink instalate intr-un obiectiv cu regim special de securi ...
-
DIICOT a contestat arestul la domiciliu pentru Călin Georgescu. Decizia finală, la instanța care l-a trimis în Arestul Central
Procurorii DIICOT au contestat hotararea prin care Tribunalul București a dispus inlocuirea arestului preventiv cu arest ...
-
Omul Faptelor Bune a dus 37 de suflete la Sfânta Cuvioasă Parascheva. O călătorie în care lacrimile, credința și speranța s-au întâlnit în rugăciune
Uneori, un om care a cunoscut suferința toata copilaria ajunge sa fie sprijinul de care au nevoie alți oameni. Iar atunc ...
-
Decizie majoră: Românii țepuiți prin ROBOR vor primi banii înapoi de la bănci în 45 de zile. Legea a trecut de Senat și se aplică inclusiv contractelor de credit care au încetat
Romanii care platesc credite in lei cu dobanda calculata in funcție de ROBOR vor putea primi o „compensare financi ...
-
Doi ofițeri au bătut la ușa inginerului după ce acesta a inversat supravegherea camerelor stradale împotriva mașinilor politiei
Doi agenți i-au batut la ușa, dar nu veneau nici cu mandat de arestare, nici cu citație ca martor. Voiau sa știe un sing ...
-
Marea Reașezare Globală: De la iluzia financiară la economia resurselor, IA și civilizațiile vechi
Privita in ansamblu, actuala dinamica geopolitica depașește cu mult cadrul restrans al conjuncturilor energetice de mome ...
-
Sf. Parascheva, tradiții și superstiții: Ce nu trebuie să faceți astăzi. Sărbătoare cu cruce roșie
Sfanta Cuvioasa Parascheva este praznuita pe 14 octombrie. În credința populara este numita și Sfanta Vineri. Onom ...
-
Spitalul modular COVID de peste 5 milioane de euro a fost furat bucată cu bucată: Hoții au fugit inclusiv cu aerele condiționate
Spitalul modular din Pipera, construit in timpul pandemiei de COVID-19 cu peste 5,2 milioane de euro, a ajuns intr-o sta ...
-
I-au dat și nu i-au dat drumul! Călin Georgescu e plasat teoretci în arest la domiciliu. Fostul candidat la prezidențiale însă NU părăsește însă Arestul Central
Calin Georgescu ar urma sa treaca din arest preventiv in arest la domiciliu, dupa ce Tribunalul București a decis inlocu ...
-
Îi doare-n "k0t": Breșă de securitate cu România pe listă: STS, SRI și alte instituții au cumpărat echipamente vizate de hackeri în valoare de zeci de milioane de euro
Romania figureaza printre cele 70 de țari vizate de un atac cibernetic de amploare asupra echipamentelor de securitate F ...
-
Cartelurile de droguri din America Latină și-au făcut cap de pod și în România. Dimensiunea rețelei este uriașă
O analiza ampla derulata timp de patru luni de jurnaliștii de la The Guardian arata cum rețelele de crima organizata din ...
-
Meseriile de arhitect si inginer contructor tocmai au fost distruse de Inteligența Artificială. Claude a proiectat o casă cu două etaje în AutoCAD în doar 88,6 de secunde!
Inteligența artificiala deseneaza si proiecteaza o casa completa in doar un minut și jumatate. Într-un experiment ...
-
E foarte rpobabil ca băncile să fie obligate să refacă socotelile din 2019 și să restituie bani clienților. Ce prevede proiectul privind creditele cu ROBOR
Romanii care au credite cu dobanda variabila calculata pe baza ROBOR ar putea beneficia de recalcularea ratelor și de re ...
-
DNA a descins la Serviciul Permise Ilfov. Cât era șpaga pentru promovarea examenului auto. Sunt vizați angajați și instructori
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectueaza, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu