Cum decurg demolarea și construirea unui stadion într-un oraș cu edili idioți: Târgu Jiu
Postat la: 08.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Nici până azi, Primăria Târgu Jiu n-a obținut aprobările legale necesare începerii lucrărilor la noul stadion, în condițiile în care echipa Pandurii a fost mutată de o jumătate de an pe un stadion gol, la Severin, sub pretextul că acasă se lucrează în forță la noua arenă.
Toate lucrările făcute până acum sunt ilegale, deoarece amplasamentul stadionului încă nu a fost transferat integral Companiei Naționale de Investiții. În acest context, nu a putut fi emis în condiții de legalitate ordinul de începere a lucrărilor. Asocierea de firme care și-a adjudecat contractul de modernizare a stadionului poate răspunde penal pentru bruma de lucrări efectuate. Toate acestea, pentru că Târgu Jiul a ajuns un oraș fără primar, și fără Primărie. La facultățile de administrație publică ar trebui studiat în detaliu cazul noului stadion din Târgu Jiu. El dezvăluie cu lux de amănunte cum decurge o "investiție" care beneficiază de implicarea unei echipe de "specialiști" aflați într-un evident faliment profesional și moral, cum este aceea a primarului Târgu Jiului din ultimii 15 ani, Florin Cârciumaru.
Ca să înțeleagă în ce rahat se află, gorjenii se uită înspre Craiova
Pentru ca locuitorii din Târgu Jiu să înțeleagă exact cât de adânc este rahatul în care îi afundă primăria, e suficient să se uite la doar 110 km distanță, în aceeași țară, la Craiova, un oraș condus de Lia Olguța Vasilescu, culmea, un primar de aceeași culoare politică. Dacă la Târgu Jiu doar s-a zgârmat pământul, ici - colo, cu un excavator, timp de câteva zile, după care nu s-a mai mișcat nimic, la Craiova se lucrează în trei schimburi, deci inclusiv noaptea, și vedem un cu totul și
Fina lui Cârciumaru: "Nu se lucrează la stadion pentru că până acum s-a lucrat prea intens" (!!!)
E normal ca târgu-jienii să-și pună întrebări și să aștepte răspunsuri. La Primăria Târgu Jiu, purtător de cuvânt este chiar fina primarului, o fostă jurnalistă de duzină, care oferă o explicație halucinantă, pentru un oraș de cretini: constructorii ar fi sistat lucrările din cauză că s-a lucrat prea intens până acum!
Primarul fără de pată dă vina pe CNI, pe constructor și pe proiectant
Primarul spune, răspicat, că el n-are nicio vină și sugerează că responsabili pentru actuala stare de fapt sunt Compania Națională de Investiții și asocierea de firme care și-a adjudecat contractul, respectiv S.C. ACI CLUJ S.A., S.C. DICO și TIGANAS - Biroul de Proiectare S.R.L. și
S.C. CON-A S.R.L.
Târgu Jiul putea avea două stadioane. Deocamdată, are doar rate de plătit pentru stadionul demolat
Șefii din primărie au demolat cocheta arenă din buricul Târgu Jiului, deși exista varianta păstrării ei, dimpreună cu toate bazele sportive adiacente, și de construire a unui stadion nou într-o altă locație. Pe primarul care, timp de 15 ani, n-a construit nicio parcare și niciun pasaj rutier sau pietonal, l-a încântat ideea realizării unei parcări subterane, sub noul stadion, plus că îi curgeau balele la gândul că noua arenă ar putea fi lozul câștigător pentru un nou mandat de primar în orașul în care nu se mișcă și nu se întâmplă aproape nimic.
Deci, Târgu Jiul s-ar fi putut bucura de două arene sportive, ceea ce ar fi fost un mare pas înainte pentru oraș și locuitorii lui. Din păcate, s-a decis invers, ca noul stadion să se construiască pe locul vechii arene. Doar pentru nocturna fostului stadion Primăria a făcut credit bancar de 50 de miliarde lei vechi, pentru care se plătesc rate până în 2017! Nimeni n-a dat nici măcar 5 bani pe vechea nocturnă, deși s-au organizat mai multe licitații, așa că zace undeva, la marginea orașului, urmând, probabil, să fie vândută la fier vechi.
Corigenți la construit, repetenți la demolat
În data de 24 mai a.c. a fost ultimul meci al echipei Pandurii Târgu Jiu pe fostul stadion. Edililor le-au trebuit două luni ca să se apuce de demolat, în timp ce fosta vicecampioană a României a fost mutată pe un stadion gol - goluț, la Severin, sub pretextul aiuritor că la Târgu Jiu se lucra deja la noul stadion! În realitate, nici măcar acum, la șase luni distanță, n-au început lucrările! Fotbalul este, în esență, un spectacol sportiv, care nu mai are nicio noimă în absența spectatorilor. La început, s-a sperat că Pandurii vor juca doar un an cu tribunele goale.
Din păcate, la cum băltesc lucrările la noul stadion, vor fi mulți - mulți ani de exil, suficienți ca echipa să se și desființeze între timp. Ca să înțelegeți exact drama acestei echipe, vă invit să vedeți aici cât de intact și de ... pustiu era stadionul din Târgu Jiu, în luna iulie a.c., în timp ce Pandurii juca la Severin, derby-ul cu Steaua, pe motiv că acasă se lucra la noua arenă.
Între timp, Cârciumaru a aflat și el că Primăria nu poate demola ceea ce nu-i aparține
După ce au demolat câteva părți din stadion, cu chiu, cu vai, edilii și-au dat seama că restul sunt administrate de Ministerul Tineretului și Sportului. Ca să înceapă lucrările, toată locația trebuia predată de Primărie către Compania Națională de Investiții. Dar cum să demoleze ceea ce nu aveau? Abia în 7 septembrie a.c., fostul ministru Ecaterina Szabo vine la Târgu Jiu să descâlcească această situație.
O săptămână mai târziu, în 14 septembrie a.c., incompetenții din Consiliul Local aprobă ceea ce trebuia aprobat cu multe luni în urmă: un schimb de imobile între Primărie și Ministerul Tineretului și Sportului, astfel încât edilii să poată demola și restul de stadion, care aparținuse până atunci guvernului. Consiliul Local Târgu Jiu modifică această hotărâre prin H.C.L. 418 din 12 octombrie 2015, care ajunge la Guvern.
Ministerului Tineretului și Sportului i-au fost suficiente doar trei zile pentru ca în data de 15 octombrie să - i prezinte premierului Ponta un proiect de hotărâre de guvern pentru parafarea transferului de imobile dintre primărie și minister, intitulat chiar așa: "H O T Ă R Â R E privind efectuarea unui schimb de imobile între Statul Român prin Ministerul Tineretului şi Sportului - Clubul Sportiv "Pandurii Târgu Jiu" și Municipiului Târgu Jiu prin Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu".
Mai multe pe GorjNews.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Planul Soros respectă și îmbunătățește Planul Kalergi: cele 6 puncte principale dupa care se va modela viitorul Europei după Europarlamentare
- 2.Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului Iulian Soceanu pana și terenul de sub statia de autobuz!
- 3.Israelul isi face planurile pentru Gaza depopulata de palestinieni - O megaregiune futuristă între Eurasia și Africa pe placul Forumului de la Davos
- 4.Șocul inevitabil ce lovește lumea: Celebrul Nouriel Roubini avertizează că vine Mama tuturor crizelor!
- 5.Ce a discutat preotul Mega cu Putin. Regizorul s-a mai întâlnit cu fostul președinte Medvedev și cu filantropul Konstantin Malofeev
- 6.Dosarul secret al lui Iohannis si ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie
- 7.Syria TV: Un sef din serviciile de informații românești a vizitat Siria și s-a întâlnit cu Bashar al-Assad
- 8.Tucker Carlson interviu cu Kris Newby: Boala Lyme provine din laboratoarele biologice americane VIDEO
- 9.Omul numărul doi al Rusiei crede că Siberia va fi unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ și de aceea „elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea
- 10.Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu