• Tweet

Manifestațiile fermierilor care tocmai s-au încheiat - probabil nu definitiv - nu pot fi reduse la o simplă revoltă a țăranilor. Afectând mai multe țări ale Uniunii Europene, această criză dezvăluie sfârșitul unui model agricol, moștenit din anii 1960. Ruptura își are originea într-o dinamică structurală de durată și într-o contradicție profundă care s-a accentuat încă din anii 2000 între viitorul agriculturii și globalizarea comerțului cu produse agricole ca urmare a acordurilor comerciale internaționale, informează LeMonde.

Ce fel de contradicție este aceasta? Pe de o parte, o perspectivă agroecologică care răspunde noilor imperative de decarbonizare și de stoparea a declinului biodiversității și a mediului natural, dar și așteptărilor societății. Green Deal este expresia europeană a acestui deziderat care are ca scop reducerea utilizării îngrășămintelor și a pesticidelor, creșterea suprafețelor cu agricultură ecologică etc. Pe de altă parte, globalizarea care alimentează tensiunile competitive și îi forțează pe fermieri să-și reducă din ce în ce mai mult costurile de producție, pe care în schimb standardele mai ambițioase de mediu și sănătate le pot scumpi. Iar aceste standarde adesea nu sunt respectate de țările terțe. Obiectivul lor? O ofertă de produse agricole și alimentare la costuri mai mici.

La această contradicție se adaugă și faptul că statele care au îmbrățișat sirenele globalizării nu mai controlează nici organizarea acesteia, nici consecințele asupra sistemelor productive. Începută cu semnarea acordurilor de la Marrakech în 1994, deschiderea comercială a agriculturii - solicitată la vremea respectivă de Statele Unite, care și-au văzut cotele de piață dizolvate în beneficiul Uniunii Europene - a precipitat treptat producătorii sectoarelor agricole într-o concurență devastatoare și a dus la crize repetate. Succesiunea acordurilor bilaterale de liber schimb și războiul din Ucraina au fost doar pasul următor.

Aceasta este problema, larg dezbătută astăzi, a tuturor acordurilor de liberalizare a comerțului negociate și semnate de Comisia Europeană. La aceste acorduri se adaugă o deschidere totală a comerțului agricol cu Ucraina din 2022, în semn de solidaritate cu economia țării aflate în război. Ca urmare, importurile de zahăr și păsări au crescut, destabilizând piețele și agricultura Uniunii Europene. Importurile de zahăr, de exemplu, au crescut de la 21.000 de tone înainte de război la peste 400.000 de tone în 2023, făcând din această țară al doilea furnizor al UE, după Brazilia. O problemă care este cuplată cu perspectiva aderării Kievului la UE.

Nu trebuie să uităm că epicentrul crizei agricole a fost situat, din 2023, în Polonia, Ungaria și România, din cauza repercusiunilor tranzitului cerealelor ucrainene pe aceste piețe, tranzit facilitat de UE în temeiul ajutorului acordat Kievului. Dereglementându-și în continuare piețele agricole, Franța și țările Uniunii Europene pornesc pe o cale contrară celei urmate de Rusia, care își consolidează o strategie de suveranitate alimentară bazată pe reglementarea prețurilor și a comerțului și pe o politică ofensivă de export agricol. Geo-economia sistemelor de producție agricolă a fost reproiectată din anul 2000, fără ca nimeni din UE să fie cu adevărat conștient de asta în UE.

Din 2014, Rusia a aplicat un embargo împotriva puterilor occidentale, protejându-și efectiv fermierii de importurile lor. De atunci, a aplicat prețuri minime pentru exportatori, prețuri de sprijin intern, subvenții fără dobândă etc. Și-a dezvoltat, de asemenea, legături economice și comerciale cu națiuni agricole precum Brazilia care, la fel ca restul Brics [Rusia, India, China. și Africa de Sud], consolidează reglementarea piețelor sale agricole interne. În plus, războiul din Ucraina a scos la iveală dependențele europene în materie de energie și îngrășăminte, care ar putea afecta în cele din urmă alimentele. Este clar ceea ce reproșează fermierii europeni, după cum arată cazul german. Germania este de fapt statul membru UE care, de la plecarea Marii Britanii, are cel mai mare deficit comercial la produse agroalimentare (15 miliarde de euro în medie anual). La rândul ei, Franța își vede prăbușit surplusul comercial, în special în 2023.

Cu alte cuvinte, Rusia zădărnicește atât logica deschiderii comerciale, cât și tranziția agroecologică a UE. Această tranziție este cu atât mai amenințată într-un context de concurență sporită și ofensiva geopolitică rusă pe piețele agroalimentare. Un context care ar trebui să cheme Uniunea Europeană și Franța să-și consolideze politicile militare, energetice, industriale și acum de securitate alimentară, pentru a limita orice formă de dependență. Criza agricolă relevă astfel amploarea dificultăților inerente UE, incapabilă astăzi să definească o nouă traiectorie de suveranitate și independență alimentară pentru statele sale membre.

Criza agricolă din Europa poate fi, așadar, citită prin prisma unei ciocniri a națiunilor, ca expresie a globalizării atinsă limitele. Se bazează pe o critică națională a alegerilor europene și poate fi citită ca un manifest pentru crearea suveranității alimentare europene și naționale care, așa cum stau lucrurile în prezent, este un orizont îndepărtat. Acest obiectiv al suveranității alimentare este, de asemenea, în opoziție cu ambiția anumitor forțe politice și economice de a goli Europa de o parte din substanța ei originară, și anume de politica agricolă comună.

Din toate aceste motive, crizele agricole vor reapărea pe termen mai mult sau mai puțin scurt, în măsura în care răspunsurile guvernelor și ale Comisiei Europene nu permit agriculturii să scape de contradicția dintre tranziția agroecologică și dereglementarea pieței și să reziste șocului reorganizării geopolitice globale.

(Autori: Thierry Pouch este economist șef la Camerele de Agricultură din Franța și cercetător asociat la Laboratorul de economie și management Regar de la Universitatea din Reims; Aurélie Trouvé este agroeconomist, profesor-cercetător la AgroParisTech și La France insoumise MP pentru Seine-Saint-Denis) Sursa: LeMonde, în traducerea Rador Radio România