• Tweet

Autor:Antoine Marcival

Pentru orice persoană cu mintea întreagă, nebunia entității sioniste genocidare și supremaciste iudaice nu mai poate fi pusă la îndoială. De peste o sută de ani, populațiile din Palestina suferă monstruozitățile acestei „secte a morții" formate din coloniști fanatizați. Demența supremațiștilor iudei a trecut însă la un nivel superior pe 13 iunie 2025, odată cu lansarea fără preaviz a rachetelor asupra Iranului. Insistând în special asupra posibilității ca, fiind bombardată și riscând milioane de victime, populația din Teheran să poată cunoaște în curând bucuriile „democrației" occidentale. „Răsturnarea regimului mollahilor, pariul foarte riscant al lui Benjamin Netanyahu" titrează, printre altele, și nu fără complacere, ziarul L'Express din 17 iunie 2025. Adevărul este că iranienii cunosc deja valoarea ridicată pe care occidentalii o acordă principiilor democratice: pe 19 august 1953, primul ministru legitim Mohammad Mossadegh, care cu doi ani înainte lansase naționalizarea industriei petroliere iraniene, a fost destituit în urma unei lovituri de stat a CIA, cu sprijinul Marii Britanii.

În ultimele luni ale anului 1925, dinastia Kadjar - la conducerea Iranului din 1789 - a fost detronată și înlocuită de dinastia Pahlavi, numele pe care fondatorul său, Reza Khan, l-a luat începând cu 1925: Reza Pahlavan. Anglo-Persian Oil Company (APOC), cu capital britanic, exploata la acea vreme o bună parte din petrolul iranian. Dorind să restabilească suveranitatea economică a Iranului (denumirea oficială internațională a Persiei din 1935), Reza Pahlavan renegociază concesiunile petroliere ale APOC în 1933 și încheie acorduri comerciale și industriale cu Germania nazistă. Deși Iranul se declară neutru la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, britanicii și sovieticii invadează țara și îl obligă pe Reza Pahlavan să renunțe la putere pe 16 septembrie 1941 în favoarea fiului său, Mohammad Reza. Concesiunile petroliere ale AIOC (Anglo-Iranian Oil Company, noul nume al APOC în 1935) sunt revizuite în favoarea acesteia.

Problema exploatării petrolului rămâne fierbinte în anii care urmează celui de-al Doilea Război Mondial. Ea va opune în special prim-ministrul Haj Ali Razmara și Mohammad Mossadegh, pe atunci președinte al Comitetului parlamentar pentru probleme petroliere, favorabil naționalizării AIOC. În timp ce Razmara a fost asasinat la 7 martie 1951 de un membru al grupării fundamentaliste Fedayins de l'Islam, parlamentul a votat naționalizarea o săptămână mai târziu, la 15 martie 1951. La 29 aprilie, Mossadegh - perceput ca „omul naționalizării" - a fost numit șef al guvernului de către șahul Mohammad Reza. Marea Britanie era furioasă, considerând naționalizarea o „jefuire". Ea a trimis un vas de război în largul orașului Abadan, în Golful Persic, ca amenințare. Sunt luate sancțiuni economice împotriva Iranului și accesul la valutele țării depozitate în băncile britanice este blocat. În cursul anului 1952, Marea Britanie organizează un blocaj al petrolului iranian. Petrolierul italian Rose Mary este interceptat de Royal Navy în luna iulie, aceasta susținând că petrolul iranian din rezervoarele navei este „petrol furat". Marea Britanie organizează, de asemenea, un boicot al țărilor occidentale privind trimiterea de ingineri care ar putea înlocui inginerii săi din cadrul fostei AIOC. La 12 iulie 1952, Mossadegh demisionează. El este înlocuit de Ahmad Ghavam, dispus să negocieze cu britanicii. Dar Ghavam rezistă doar trei zile și trebuie să demisioneze la rândul său la 19 iulie, în urma reprimării unei manifestații gigantice care face 36 de morți. La 20 iulie, Mossadegh este din nou prim-ministru. Blocada și boicotul britanic au distrus însă producția petrolieră iraniană, iar situația socială din țară este tensionată. Dar există și riscul ca Iranul să se îndrepte în cele din urmă către URSS, cu atât mai mult cu cât Mossadegh este susținut, în interiorul țării, de partidul comunist Tudeh.

Pentru CIA și agentul său Donald Wilber, este momentul să organizeze o operațiune secretă menită să-l înlăture pe „domnul Naționalizare" Mossadegh: aceasta va fi operațiunea Ajax. Kermit Roosevelt, nepotul fostului președinte Roosevelt, este desemnat să organizeze complotul la fața locului. Un număr mare de jurnaliști și politicieni iranieni sunt mituiți și, la momentul potrivit, vor trebui să susțină lovitura de stat menită să-l înlocuiască pe Mossadegh cu generalul Fazlollah Zahedi. Iranienii care lucrează pentru CIA organizează atacuri false împotriva liderilor religioși, dându-se drept comuniști, pentru a învrăjbi comunitatea islamică împotriva guvernului. Prin intermediul prințesei Ashraf, CIA și MI6 obțin promisiunea șahului Mohammad Reza de a semna documentul care va permite demiterea lui Mossadegh. Acest lucru se va întâmpla pe 13 august 1953. Încolțit, Mossadegh face urechea surdă când URSS se oferă să acorde ajutor economic țării și să repatrieze cele unsprezece tone de aur luate de trupele sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Faza decisivă a operațiunii Ajax este lansată pe 15 august, dar nu se desfășoară conform planului. În timp ce comandantul Nematollah Nassiri vine să-i comunice lui Mossadegh arestarea sa în jurul miezului nopții, în cele din urmă ofițerul militar este arestat ca puciist. Șahul fuge din Iran a doua zi, în timp ce generalul Zahedi este nevoit să se ascundă. Partidul Tudeh cere sfârșitul monarhiei și proclamarea republicii. Agentul Donald Wilber organizează atunci o pseudo-manifestație comunistă pe bulevardul Laleh-Zar, considerat „Champs-Élysées" al Teheranului. Falsii manifestanți, compuși din gangsteri și mercenari, au atacat vitrinele magazinelor, trecătorii, au tras în direcția moscheilor, totul în timp ce strigau sloganul: „Îl iubim pe Mossadegh și comunismul!" A fost organizată o altă pseudo-manifestație, menită să demonstreze sprijinul populației față de șah. Aceasta este formată din huligani și membri ai Zurkhanehs, săli de sport unde se practică Pahlevani, o formă de luptă iraniană. Însuși ambasadorul american, Loy Henderson, furnizează rialii destinați plății falsilor manifestanți. Mai multe manifestații de acest fel au loc în toată țara.

Pe 18 august, ministrul de externe Hossein Fatemi organizează o contra-manifestație în favoarea republicii și cerând măsuri sociale inspirate din comunism. Dar Mossadegh ezită. Se teme să nu fie considerat pro-sovietic de către occidentali și decide să disperseze manifestanții. Pe 19 august, manifestanți pretinși pro-Șah au luat cu asalt o serie de clădiri publice. Un grup care se îndrepta spre adunare a fost ținta focurilor de armă ale soldaților, la ordinul generalului Zahedi. Scopul era de a face să se creadă că Mossadegh reprima manifestările în sânge. În jurul reședinței lui Mossadegh au loc ciocniri între susținătorii lui Zahedi și cei loiali lui Mossadegh. În fața acestei situații, șeful partidului comunist Tudeh îi cere lui Mossadegh să furnizeze arme populației, dar Mossadegh persistă în atitudinea ostilă pe care o adoptase încă de la începutul evenimentelor față de comuniști și de o eventuală revoltă populară. Acesta fuge, dar este arestat a doua zi. Generalul Zahedi se proclamă prim-ministru imediat după aceea.

Pe 22 august, șahul se întoarce din exil. Mossadegh este condamnat la trei ani de închisoare, apoi este plasat în arest la domiciliu. Ministrul său, Fatemi, este condamnat la moarte. Dacă naționalizarea AIOC nu este pusă în discuție, comercializarea petrolului în străinătate revine unui consorțiu anglo-american. Operațiunea Ajax poate fi considerată un succes pentru Occident. Același Occident care nu va ezita să pretindă ulterior - și încă o face - că țările cu majoritate musulmană sunt fundamental ostile sistemelor politice democratice și laice. Vedem care este situația și cum așa-zișii campioni ai democrației occidentale au fost de la început manipulatori ipocriți, preocupați exclusiv de interesele lor materiale.