• Tweet

Cel mai devastator și totodată șocant pentru cei care i-au văzut efectele a fost înregistrat pe 30 iulie 1908, în taigaua Siberiei. O explozie puternică, petrecută la aproximativ 5 kilometri deasupra nivelului solului, a distrus totul în cale pe o rază de peste 2000 de kilometri pătrați. Dacă incidentul s-ar fi petrecut într-o zonă intens locuitǎ, se estimează că ar fi ucis totul în cale, suflul exploziei fiind capabil să transforme în ruine o zonă metropolitană întinsă. Nici până astăzi nu se știe ce corp ceresc a explodat deasupra Siberiei, lăsând în urmă un mister cu multe semne de întrebare.

Pe 30 iunie 1908, în provincia rusească Yeniseysk (astăzi Krasnoyarsk Krai), aproape de râul Tunguska din taigaua siberiană, a avut loc un eveniment care i-a șocat pe contemporani. La ora locală 7:17, crescătorii de reni din triburile siberiene Evenki și coloniștii ruși din zona de nord-vest a Lacului Baikal au observat o lumină albăstruie, aproape la fel de strălucitoare ca soarele, mișcându-se pe cer și lăsând o dâră subțire. Aproape de orizont, au văzut o străfulgerare orbitoare care a produs un nor învolburat, urmat de un stâlp de foc care a aruncat o lumină roșie asupra întregului peisaj.

Zece minute mai târziu, s-a auzit un tunet puternic, similar cu un foc susținut de artilerie. Martorii oculari aflați mai aproape de explozie au raportat că sursa sunetului s-a mutat din est spre nord. Sunetele au fost însoțite de o undă de șoc care a doborât oameni și a spart geamurile la case pe o rază de mii de kilometri pătrați. Unda de șoc a distrus mai multe case și a doborât într-o fracțiune de secundă o pădure întreagă. Copacii au fost efectiv arși de la căldura extremă degajată de explozie și mai apoi stinși de unda de șoc și aruncați la pământ. Fiind o zonă foarte puțin populată, au fost înregistrate doar trei decese în rândul păstorilor de reni, nativi ai triburilor Evenki.

Explozia a fost înregistrată la stațiile seismice din toată Europa și Asia, iar unda de șoc a fost detectată și în țări precum Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Indiile Olandeze și chiar Washington DC. Se estimează că în unele locuri unda de șoc rezultată a fost echivalentă cu un cutremur de 5.0 grade pe scara Richter. În următoarele zile, cerul nopții în Asia și Europa a strălucit. Există rapoarte contemporane incidentului care indică faptul că zone din Suedia și Scoția au fost luminate, la miezul nopții, la fel ca în timpul zilei. S-a emis teoria că acest efect de strălucire susținută s-a datorat trecerii luminii prin particulele de gheață de la mare altitudine care se formaseră la temperaturi extrem de scăzute ca urmare a exploziei. Este un fenomen care, decenii mai târziu, a fost reprodus de navetele spațiale.

Incidentul de lângă râul Tunguska a avut loc în timpul domniei țarului rus Nicolae al II-lea. Fără mijloacele media și sistemele informatice de astăzi, evenimentul nu a fost luat foarte în serios, în condițiile în care se petrecuse într-o zonă izolată, fără pierderi consistente de vieți omenești. În plus, Europa de la aceea vreme stătea pe un butoi de pulbere. Cercetările la fața locului au fost mult întârziate de război, de schimbările de regim politic, de apariția noilor ideologii, de epurările sociale, dar și de faptul că era dificil de ajuns în zonă. Abia după 20 de ani, o echipă de cercetători științifici a ajuns la Tunguska pentru a cerceta locul exploziei.

„Academia Sovietică de Științe l-a trimis pentru prima dată pe geologul Leonid A. Kulik într-o expediție la fața locului în 1921, dar zona s-a dovedit atât de inaccesibilă încât acesta nu a putut ajunge la ea. Abia în 1927 Kulik a reușit să-și atingă obiectivul. Chiar dacă trecuseră 19 ani, zona încă prezenta semne clare ale exploziei. În observațiile sale din cadrul acestei expediții și al celor trei ulterioare, Kulik a descris o zonă de distrugere în formă de fluture de 830 de mile pătrate( 2149 de kilometri pătrați), cu aproximativ 80 de milioane de copaci doborâți. În apropierea epicentrului, copacii au rămas în picioare, dar cu ramuri rupte și fără scoarță, cu dovezi de ardere", precizează specialiștii de la NASA, pe site-ul lor oficial. Geologul Leonid Kulik a strâns și câteva mărturii privind acest incident de la martorii oculari.

„La micul dejun stăteam lângă casa de la Vanavara. Am văzut brusc că direct la nord, peste drumul de la Tunguska din Onkoul, cerul s-a despicat în două iar întreaga parte nordică era acoperită de foc. În acel moment mi s-a făcut atât de cald încât nu am mai putut suporta ca și cum cămașa mea ar fi luat foc. Am vrut să-mi rup cămașa și să o arunc, dar apoi cerul s-a închis și s-a auzit o bubuitură puternică și am fost aruncat câțiva metri înapoi și am căzut la pământ. Mi-am pierdut mințile pentru o clipă, dar apoi soția mea a ieșit în fugă și m-a condus la casă. După aceea s-a auzit un zgomot asemenea, ca și cum ar fi căzut pietre sau ar fi tras tunuri, pământul s-a cutremurat. Mai târziu am văzut că multe ferestre erau sparte, iar în hambar, o parte din încuietoarea de fier s-a rupt", mărturisea Semeonov, un localnic.

Deși au fost efectuate mai multe expediții ulterioare și au fost realizate aproximativ 1000 de lucrări de specialitate și articole științifice privind incidentul de la Tunguska, nici până astăzi nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat. Unii bănuiesc că a fost o cometă, un meteorit sau un asteroid. Cert este că a explodat deasupra nivelului solului, fără să impacteze scoarța terestră. Una de șoc a fost însă uriașă. Specialiștii de la NASA cred că acel corp ceresc extraterestru a fost un asteroid și că a explodat la aproximativ 10 kilometri deasupra solului.

„Asteroidul cu un diametru estimat la 40 de metri, avea un unghi de intrare de aproximativ 30 de grade, bazat pe urma pe care a lăsat-o pe cer, și a explodat la o altitudine de aproximativ 9,6 kilometri. Unda de șoc și explozia de căldură rezultate se corelează cel mai probabil cu relatările martorilor oculari și cu distrugerile descrise de expedițiile ulterioare. Instrumente seismice din Rusia, aflate la sute de kilometri de locul respectiv, au înregistrat trepidațiile cauzate de unda de șoc", arată cei de la NASA. Tot cei de la NASA spun că asteroidul a fost efectiv vaporizat de la explozie, cercetătorii descoperind după 1930 doar fragmente mici de origine extraterestră.