Apple ar putea opri producţia de iPhone 12 mini si in schimb s-o dubleze pe cea de iPhone 11 care bate la vanzari iPhone 12
Postat la: 08.02.2021 |
Apple ar urma să înceteze, din următorul trimestru, să mai producă iPhone 12 mini, smartphone care performează multă sub aşteptările companiei in privinta vanzarilor si acel "boom" estimat de companie in toamna lui 2020.
Din cauză că vânzările nu corespund cu previziunile, Apple ar urma să reducă, în primă fază, producţia modelelor iPhone 12 şi iPhone 12 mini cu 9 milioane, respectiv 11 milioane de unităţi. Din al doilea trimestru, Apple ar putea înceta complet să mai producă iPhone 12 mini, urmând să-l mai comercializeze până la epuizarea stocurilor.
În schimb, datorită vânzărilor peste aşteptările companiei, Apple va creşte producţia pentru iPhone 12 Pro Max şi iPhone 12 Pro, precum şi iPhone 11, care se dovedeşte un device de succes şi după lansarea noii serii. Apple va creşte cu 11 milioane, 2 milioane, respectiv 8 milioane de unităţi producţia pentru cele trei modele.
Cum iPhone 12 şi iPhone 12 mini sunt cele mai ieftine modele ale noii serii, iar iPhone 12 Pro Max şi iPhone 12 Pro sunt cele mai scumpe, modificările menţionate ar putea să se dovedească pozitive asupra veniturilor Apple. Conform unor estimări, iPhone 12 mini reprezintă doar 6% din vânzările noii serii de smartphone-uri Apple, semn că epopeea telefoanelor cu ecran mic se apropie de final.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Unul din opt cazuri de cancer la nivel mondial este cauzat de infecții. Care sunt pricipalele virusuri care pot cauza boli oncologice
Pentru mulți oameni, expunerea la soare, fumatul și istoricul familial sunt primele lucruri care le vin in minte cand se ...
-
Omul de care Donald Trump se teme cel mai mult. Cum a devenit un profesor pensionar din Alaska cel mai mare dușman politic al președintelui SUA
Pe o insula indepartata din Alaska, inconjurata de fiorduri glaciare, traiește un barbat liniștit pe nume Daniel J. Sull ...
-
S-au pariat 4,5 milioane de dolari pentru cine are cele mai mari șanse să ajungă premier conform Polymarket. Lista celor 38 de candidați și procentele lor
Pe Polymarket, utilizatorii au tranzacționat pana sambata, 3 octombrie, contracte in valoare de aproximativ 4,4 milioane ...
-
Efectul super El Niño: Ceea ce s-a întâmplat în cel mai arid deșert de pe Pământ este un adevărat miracol
Cunoscut drept cel mai arid deșert de pe Pamant, o porțiune imensa din Deșertul Atacama a fost acoperita de flori dupa c ...
-
Bucureștiul și Ilfovul au cam 3 milioane de autoturisme. Cifrele arată cât spațiu ar ocupa toate mașinile în Capitală
Bucureștiul și Ilfovul au ajuns la aproape 2,9 milioane de autoturisme inmatriculate. Cifra poate parea abstracta, dar d ...
-
Cercetare în domeniul AI: Conștiința nu are legătură cu inteligența și nu e emergentă din computație
Conștiința ar putea avea mai puțin de-a face cu inteligența decat se credea pana acum. Un cercetator susține ca aceasta ...
-
Suspiciuni rezonabile de poză fake de la Administratia Prezidențială în imaginea lui Nicușor Dan cu Donald Trump bașca Mirabela Grădinaru
Pentru ca Administrația Prezidențiala a Romaniei incearca sa ne bage pe gat un FAKE ordinar pe care eu doar in 8 luni ca ...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
-
Experții avertizează asupra unui fenomen care apare o dată la 250 de ani: Ar arunca milioane de oameni în întuneric
Un nou studiu realizat de catre cercetatorii de la Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite, a avertizat c ...
-
O femeie a șocat America: A supraviețuit la 2 injecții letale și deschide o mare dezbatere în SUA
Christa Pike, condamnata la moarte in SUA, a supraviețuit dupa ce autoritațile din Tennessee i-au administrat doua injec ...
-
Schimbări radicale împotriva înșelătoriilor din magazine: Produsele 'eco', 'bio' sau 'verzi' nu mai pot fi promovate prin afirmații generale și imposibil de verificat
Avertisment dur pentru comercianți: produsele prezentate drept „eco", „verzi" sau „prietenoase cu medi ...
-
Regulă nouă la bancomatele din România: Cum vei putea retrage banii după noua decizie din Parlament
O modificare majora privind funcționarea bancomatelor din Romania a primit unda verde. Potrivit noului proiect de lege a ...
-
A picat mitul celor 90 km/h la oră: Care este, de fapt, viteza reală la care mașina consumă cel mai puțin combustibil
Mulți șoferi au impresia ca viteza de 90 km/h este pragul universal pentru un consum minim de combustibil, indiferent de ...
-
Transport România-Germania: cum alegi o firmă de transport pentru o călătorie fără griji
Planificarea unei calatorii intre Romania și Germania presupune mai mult decat alegerea unei date de plecare. Fie ca vre ...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu