Guvernul a aprobat normele pentru acordarea voucherelor de vacanţă. Ce valoare vor avea acestea
Postat la: 28.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi, printr-o Hotărâre, normele de aplicare a legislaţiei privind acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul privat şi bugetar. Astfel s-a decis că voucherele de vacanţă pot fi distribuite angajaţilor atât pe suport de hârtie, cât şi electronic.
Potrivit noilor reglementări, pot fi acordate vouchere de vacanţă atât pe suport hârtie, cât şi pe suport electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori împreună cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii beneficiarilor. În cazul personalului contractual şi funcţionarilor publici din instituţiile bugetare, regulile de acordare a voucherelor de vacanţă se stabilesc potrivit prevederilor în vigoare. Pentru instituţiile publice, voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale. Valoarea voucherelor de vacanţă emise pe suport hârtie, respectiv electronic, nu poate depăşi într-un an calendaristic contravaloarea a şase salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată pentru fiecare salariat, limită stabilită prin Ordonanţa nr. 8/2014.
Potrivit normelor de aplicare, voucherul de vacanţă are o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii atât pe suport hârtie, cât şi pe suport electronic, cu precizarea însă că perioada de valabilitate a suportului electronic nu este limitată la un an. Costurile determinate de imprimarea voucherelor de vacanţă pe suport hârtie, respectiv costul suportului electronic pe acestea, precum şi costurile emiterii lor, se suportă de către angajatori. Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea de la care achiziţionează servicii turistice, însă numai dintre cele afiliate care deţin licenţă de turism sau certificat de clasificare emise de Autoritatea Naţională pentru Turism. Pe site-ul acestei instituţii va fi postată lista unităţilor turistice autorizate.
Beneficiarii pot utiliza voucherele de vacanţă pe baza actului de identitate. Este interzisă comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi/sau altor bunuri/servicii. Voucherul de vacanţă tipărit sau suportul electornic pe care este acordat acest drept trebuie să aibă înscrise sau stocate următoarele elemente obligatorii: Emitentul şi datele de identificare; Angajatorul şi datele sale de identificare; Numele, prenumele şi codul numeric personal ale beneficiarului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanţă; Interdicţia de a utiliza voucherul de vacanţă în alte locuri decât unităţile afiliate; Numărul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic; Perioada de valabilitate a suportului electronic; Elemente de siguranţă a suportului electronic (PIN, CIP) Elemente de identitate vizuală ale brandului de turism al României. Suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanţă poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a acestora. Este interzis ca suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanţă să permită retragerea de numerar sau plăţi către alte unităţi decât cele afiliate, conform legii.
Voucherele de vacanţă pe suport electronic care sunt transferate primele către beneficiari de către unităţile emitente vor fi considerate utilizate cu prioritate, în baza principiului "primul intrat-primul ieşit" (first-in - first-out). Sistemul pe suport electronic trebuie să permit accesul la informaţiile privind utilizarea şi soldul valorii nominale a voucherelor transferate beneficiarilor. Angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze beneficiarii cu privire la data alimentării şi valoarea voucherelor de vacanţă transferate pe suport electronic. Salariaţii pot primi vouchere de vacanţă, o singură dată pe an În iunie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial legea care introduce noi modificări privind acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public şi cel privat. Voucherele de vacanţă reprezită bonuri de valoare, emise de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice şi acordate persoanelor angajate prin încheierea unui contract individual de muncă.
În cazul angajaţilor din sistemul public, se vor acorda doar vouchere, nu şi bani sau prime. În cazul angajaţilor din sistemul privat, rămâne la latitudinea angajatorului dacă acordă prime sau vouchere de vacanţă, cu ocazia plecării salariatului în concediul de odihnă, în funcţie de sumele prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate. Acordarea primelor sau voucherelor de vacanţă va fi stabilită de comun acord cu sindicatele şi va fi menţionată în mod obligatoriu în contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate.
Salariaţii pot primi vouchere de vacanţă, o singură dată pe an, în limita a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată. În acest moment, salariul minim pe economie este stabilit la 1.050 de lei lunar. Voucherele de vacanţă sunt integral suportate de către angajator: - pentru sectorul bugetar: în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale; - pentru sectorul privat: în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Sumele corespunzătoare voucherelor acordate de către angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun.
-
Americanii și saudiții se apropie de un pact istoric care ar putea remodela Orientul Mijlociu. Care va fi mișcarea Israelului
SUA și Arabia Saudită se apropie de un pact istoric care ar oferi regatului garanții de securitate și ar stabili o posibilă cale către legăturile diplomatice cu Israelul, au dezvăluit persoane familiare cu problema pentru Bloomberg.
-
Cel mai avansat portavion al Chinei se apropie de lansare. Cele două avantaje esențiale pe care le au navele SUA în fața Fujian
Cel mai nou, mai mare și mai avansat portavion al Chinei, Fujian, a făcut un salt serios pentru a se alătura celei mai mari flote navale din lume, miercuri, când a plecat din Shanghai pentru primele sale probe pe mare.
-
O nouă anomalie meteo la Hong Kong - a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere. Peste jumatate din ele intr-o singură oră
Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marți spre miercuri, potrivit observatorului meteorologic al orașului, scrie Le Figaro.
-
Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare: vile in strainatate, depozite in criptomonede, soțul plătit ca secretară, salariu imens la profit zero
Are aproape 45.000 de euro în conturi și criptomonede evaluate la circa 31.000 de dolari. Realizator al unor emisiuni pe propriile platforme online, Lazarus a menționat venituri din "publicitate online" de 51.199 de dolari de la Facebook Ireland și 16.530 euro de la Youtube.
-
Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați în Timiș, încercând să prindă migranți. Ministrul de Interne vrea să primim și mai mulți
Doi polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au fost înjunghiați în timp ce încercau să prindă mai mulți migranți și două călauze, informează Televiziunea Română.
-
Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar"
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar.
-
Donald Trump, interviu care dă fiori: "Preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume!"
Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat "If he wins" ("Dacă câştigă") ambiţiile lui Donald Trump şi felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori.
-
Secretul longevității lui Ion Iliescu, dezvăluit de un nutriționist. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani
Ion Iliescu, fostul președinte al României, urmează o dietă strictă, iar acesta ar fi secretul longevității sale. Fostul lider al țării a ajuns la vârsta de 94 de ani. Un nutriționist a dezvăluit care este regimul pe care acesta îl urmează cu strictețe.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu