• Tweet

Marius Balo, romanul intemnitat la Shanghai timp de 8 ani de zile, s-a adresat din nou redactiei noastre intr-o scrisoare către toti românii pe care o redam in cele ce urmeaza:

Iubitii mei,

Va scriu din nou din Shanghai. Pe 27 martie, am fost scos dintr-o cusca si apoi ferecat intr-o alta. Aceasta din urma ce-i drept e mai frumoasa: are cearceafuri albe apretate, cabina de dus si mic dejun inclus, pe care chiar il mananci cu placere. Insa tot inchis sunt, deoarece intreg Shanghai'ul, o aglomerare urbana de peste 25 de milioane de suflete, a intrat in lockdown total. Nu poti sa iesi din casa, sau in cazul meu din camera de hotel. Pe strazi nu vezi tipenie de om, de parca ar fi intrat cu totii in pamant. Suna straniu si chiar este.

Mi s-a anulat in acest context si ultimul bilet, al patrulea cred, in ultimele trei saptamani. Raman totusi cu nadejdea ca in preajma praznicului Invierii Domnului va ridica bunul Dumnezeu din mormant si pe acest pacatos. Inainte insa de a parasi in sfarsit acest pamant binecuvantat, doresc sa va adresez un mesaj, ultimul sper de aici din adancul de departe.

Am considerat ca este de datoria mea, in aceste trei saptamani de cand am fost eliberat, sa incerc sa le multumesc tuturor celor care s-au implicat pentru mine, intr-un fel sau altul, in toti acesti ani. Mi-am configurat asadar imediat o casuta de mail si am inceput sa trimit mesaje familiei, prietenilor, la diferite organizatii, presei, chiar si un mesaj, vineri, Dlui Ministru al Justitiei Marian Predoiu.

Am ramas insa surprins sa constat ca imediat, in rastimp de cateva zeci de minute, Domnia Sa a decupat gratios, cu precizie de bisturiu, mesajul pe care i-l trimisesem Dansului personal - asa incat sa ramana, inconsecventiale, doar primele doua fraze si ultima - iar apoi l-a trimis presei de pretutindeni.

Motivul pentru care a facut acest lucru nu il cunosc. Il cunoaste Domnia Sa. M-as fi bucurat insa, daca tot a decis sa faca acest lucru fara consimtamantul meu, sa fi publicat mesajul integral... pentru ca a fost intr-adevar un mesaj special, trimis cuiva care ar fi putut sa faca ceva pentru mine dar nu a facut-o, trimis cuiva inaintea caruia in genunchi m-am asezat sa ii cer sa aiba mila de mine si sa ma scoata de acolo, un mesaj scris cu sufletul, din inima catre inima. Truncheat insa in acest mod cinic, nu spune nimic... sau mai rau, spune denaturat.

Domnule Ministru, va rog asadar sa publicati integral mesajul meu. Aveti permisiunea mea. Va rog sa o faceti chiar astazi, sa vada toata lumea, complet, mesajul pe care l-ati primit de la ultimul dintre pamanteni.

Este adevarat, suntem departe unul de celalalt cum este Polul Nord departe de cel Sud, cum este ora 1 departe de ora 11... insa suntem impreuna la fel de aproape de Ecuator, la fel de aproape de miezul zilei, de ceea ce ne defineste cu adevarat, ca si oameni in general si ca si romani in special. Imparatul si sclavul, ministrul si prizonierul, printul si cersetorul - necunoscuti unul cu altul insa nutrind impreuna acelasi ideal: sa se recunoasca unul in celalalt, sa fie primiti de
semenii lor si sa fie miluiti de Dumnezeu. Fiti asadar just, Domnule Ministru, pentru ca adresa institutiei pe care o conduceti este just.ro!

Iubitii mei, nu vreau sa invinovatesc pe nimeni. Daca e vina cuiva atunci e doar vina mea. De la bun inceput nu s-ar fi creat toata aceasta situatie. Asa a fost sa fie. Trec insa toate ca valurile. Asta a fost incurajarea, ascunsa pe spatele unei iconite, pe care mi-o trimisese de departe un prieten drag. Era in preajma Craciunului lui 2016 si tocmai fusesem extras dintr-o cusca rece si intunecata unde ma tinusera mai bine de 2 ani de zile, fara sa fiu judecat, fara sa pot contacta pe nimeni, fara sa vad lumina soarelui.

Si a avut dreptate. Trec toate ca valurile. Ma gandesc ca poate suna fortat, insa acum pe masura ce ma apropiu de sfarsitul acestui lung pelerinaj nu pot decat sa simt o profunda recunostinta fata de bunul Dumnezeu, pentru toti si pentru toate, pentru aceasta mica viata a mea... si sa-i multumesc ca m-a adus pana aici.

Trebuie sa multumesc de asemenea si tuturor acelor suflete nobile care au facut fiecare dupa puterea lui, atat cat le-a fost omeneste posibil: familiei mele dragi, prietenilor, Dlui Avocat si casei de avocatura pe care o conduce, Dlui Ambasador al Romaniei de la Beijing, presei din Romania si tuturor romanilor de pretutindeni care au plecat urechea si inima la necazul meu.

Atunci cand iti pasa de celalalt, daca sufera... suferi impreuna cu el si imediat, actionezi. E un act de mare curaj atunci cand il compari cu nepasarea, cu indiferenta. Acest efort deosebit al atator oameni pe care nu-i cunosc insa care au simtit ca trebuie sa fie alaturi de mine, ma face sa fiu mandru ca sunt roman.

Am si un motiv suplimentar pentru care spun acest lucru. Nu am fost singurul cetatean european intemnitat aici. Super puterile economice ale Europei au oameni inchisi in Shanghai. Nu e ca acesti oameni nu vor sa se intoarca acasa, ca cer si vor cu totii, va dati seama... e ca tarile lor, concetatenii lor se prefac ca nu-i aud.

Secularizarea lasa de multe ori sufletul insensibil. Cuplata cu interesele economice enorme si teama de a nu le periclita - intr-o piata capricioasa cum e China - impreuna au devenit mai puternice decat insasi principiile morale ale acestor tari, ale acestor super puteri.

Dupa cum stim, principiile sunt sufletul unei natiuni. Nu pot fi achizitionate cu bani, nici nu i se pot lua cu forta. Pot fi doar forfetate. Acestea sunt momentele, iubitii mei, in care trebuie sa ne reamintim ca la portile Raiului nu exista culoar special pentru business class, asa cum este la imbarcarea in avioane. Acolo vom intra toti pe aceeasi poarta.

Romani din tara si romani de peste hotare au insistat ani de zile pentru ca sa fiu adus acasa, oferind inca o dovada ca sufletul acestui popor este viu, este nobil si sensibil, traieste intens, iubeste, aspira la idealuri inalte si vibreaza la cele mai fine atingeri. Aceasta este pana la urma cea mai importanta dintre resursele unei natiuni si cheia in orice criza: climatica, economica sau de alt fel. Bogatia si intensitatea spirituala pe care acea natiune o are si pe care a castigat-o trecand si calindu-se, in illo tempore, prin atatea si atatea batalii. Privind inainte, avem cauza sa fim optimisti. Atat timp cat acest suflet vibreaza, Romania va fi bine.

Lupta insa se da in fiecare dintre noi in parte. E personala si obligatorie. Un truism, insa atat de adevarat: faptul ca ajungi sa apreciezi cat de frumoasa este aceasta lume abia atunci cand esti oprit sa ai parte de ea. Cand esti ferecat intr-o cusca a carei usa pare sortita sa nu se mai deschida niciodata.

De ce am facut prostii? De ce am pierdut vremea? De ce am fumat? De ce am baut peste masura? De ce nu am avut rabdare? De ce am incercat sa trisez, sa fac lumea mai frumoasa decat e? Aceasta este alegerea, suflet drag, decizia care trebuie luata... chiar acum daca vrei, in acest moment. In orice moment, insa pe masura ce aman ea devine tot mai grea.

Intrebarea e, sunt indeajuns de puternic sa mi-o asum si apoi sa ma tin de ea? Sa zbor la inaltimi la care vulturii doar viseaza! Momentul in care iei aceasta decizie devii instantaneu un erou. Fara sa te stim, devii eroul nostru al tuturor. Atunci cand esti corect cu tine si cu ceilalti tu esti eroul, tu esti protagonistul, tu esti instrumentul din mana lui Dumnezeu!

Iertati-mi indrazneala, nu stiu exact de ce simt ca trebuie sa va impartasesc aceste framantari sufletesti pe care le am. Poate pentru ca vreau ca lectia care mi-a fost predata aici si pentru care am platit atat de scump sa fie de folos si altora. In acest templu al suferintei si al nedreptatii, un om moare multe morti si plange multe lacrimi... nu mai are nimic de pierdut pentru ca a pierdut totul, insa asta il aduce in postura de a intelege ca are doar de oferit.

Permiteti-mi, iubitii mei, sa inchei relatarile mele de aici din adancul de departe asa cum se cuvine, cu o rugaciune: Doamne, un scriitor japonez spunea ca fiecare om, in sufletul lui, asteapta sa vina sfarsitul lumii. Nu stiu cat e de adevarat pentru altii insa stiu ca eu astept de 8 ani de zile sfarsitul acestei lumi reci si fara suflet in care sunt inlantuit. Privind cu nadejde la poarta care se deschide inaintea mea, te rog indrepteaza-mi Stapane pasii pe calea care duce catre libertatea aceea, absoluta si deplina, libertatea de pacat. Tu toate le stii si toate le vezi. Ajuta-ma sa fiu mai bun de cum am fost. Ajuta-ma sa ma schimb. Sa lepad lacomia, sa lepad lenea, sa lepad patimile care ma lupta. Ajuta-ma, Doamne, sa-ti fiu bine placut Tie! Amin.

Cu prietenie,
Marius Balo