Radu Mazăre a evadat împreună cu King Kong!
Postat la: 19.05.2019 |
L-am așteptat, într-o dimineață, pe Radu Mazăre, în fața casei sale din Mamaia. Urma să sosească, după un proces foarte greu, de la București, fiind la un pas de a fi arestat. După ce am urmărit firul evenimentelor la televizor, am fost convins că, în scurt timp, vor veni vremuri grele pentru el. Și am avut dreptate.
O dovadă palpabilă se contura chiar sub ochii mei. Mă așteptam să găsesc curtea casei sale plină cu toți cei care, pe atunci, se legitimau ca fiind prietenii lui Radu Mazăre și, la o adică, sunt în stare de orice sacrificiu pentru el. Inclusiv, dacă și acesta era un sacrificiu!, să îl aștepte în poartă după un episod dur consumat în instanță și după o zi, la total, infernală. Se spunea că gruparea Mazăre este ermetică și că este imposibil să ajungi la miezul ei. Realitatea din jurul meu, una extrem de dură, vorbea de la sine despre statutul unui om care nu mai este ceea ce a fost și care se scurge, precum nisipul, pe fundul clepsidrei.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu s-a învrednicit să-i iasă în cale cu mâinile larg deschise și să îl încurajeze într-un moment deosebit de greu al vieții sale! Mă refer, desigur, la cei care nu ratau nici o masă sau sindrofie organizate de fostul primar, la toți cei care s-au căpătuit cu sprijinul său! Așa începe uitarea cronică! A fost surprins de prezența mea la o oră matinală, singur cuc în fața porții! M-a invitat înăuntru și mi-a oferit un ceai. I-am explicat că am realizat că e părăsit de toată lumea și că intenționez să scriu un reportaj despre situația lui. I-am mai spus că mă așteptam ca prietenii să îl îmbărbăteze! Timpul mi-a demonstrat că gestul meu a fost inutil. Radu Mazăre este un luptător dur și imprevizibil, capabil să se apere singur. Și care nu are nevoie de lamentările cuiva... A demonstrat acest lucru în numeroasele clinciuri pe care le-a avut cu fostul președinte Traian Băsescu, care a evitat tot timpul confruntările corp la corp.
Ca și autoritățile abilitate, nu am o confirmare oficială în ce privește evadarea lui Radu Mazăre din pușcăria din Madagascar! Dar, trebuie să recunosc, noua ipostază îl avantajează din nou, chiar dacă informația este falsă. Evadatul Radu Mazăre! Sună spectaculos, nu-i așa? Oare cum a evadat? A organizat o ambuscadă? A sărit pe fereastră cu parapanta? S-a travestit în King Kong evadează? A săpat un tunel? Fiind foarte slab, s-a amestecat cu trestia de pe o tarla? S-a infiltrat într-un mușuroi de furnici? A jucat rolul lui Fifi Înaripatul? A jucat rolul madagascarianului sub acoperire? Din câte roluri a jucat vara la Mamaia, nu îmi amintesc ca pe listă să figureze și evadatul! Acum a ajuns și evadat? Cu sau fără voia lui!
Cine a lansat o asemenea variantă i-a făcut un mare serviciu lui Mazăre! Iar dacă a evadat cu adevărat și le-a tras basca polițiștilor din Madagascar pe frunte, bravo lui! Avem și noi evadatul nostru! Sunt și alții, dar mărunți. Una este să evadezi din sau în Madagascar și alta e să fugi dintr-o toaletă pe sub nasul înfundat al unui plutonier de la noi! În postura de evadat, fostul primar culege deja primele elogii ale simpatiei populare...Una este să evadeze Mazăre sau alta este să evadeze Gheorghe SRL! Dacă va evada pe bune, cota sa de popularitate va fi și mai mare, fiind cunoscută atitudinea tolerantă a opiniei publice de la noi, atunci când cei care au călcat pe bec sunt tratați cu duhul blândeții.
Mi-e greu să cred că îi arde cuiva de glume în Madagascar! Dar oare se găsesc becuri în Madagascar? Am scris, într-un alt editorial, că Radu Mazăre nu își va vinde pielea pe un preț de nimic! Pentru domnia sa, libertatea este bunul cel mai de preț. Dacă cineva atentează la ea, sunt sigur că e în stare de orice! Experiențele trăite în aresturile din România l-au determinat să plece din țară, fiind sigur că va fi condamnat. Nimeni nu cunoaște, la ora târzie din noapte la care scriu aceste rânduri, dacă Radu Mazăre a evadat cu adevărat. Varianta lansată nu este imposibilă. Din toate punctele de vedere. Și, dacă a evadat, unde să se ducă? Președintele Madagascarului a declarat război corupților de pretutindeni! Nu prea sunt locuri în țările învecinate...Costa Rica? Brazilia?
La noi, sunt destui cei care se gândesc cum să evite întâlnirea cu evadatul Radu Mazăre! Sunt în stare să-i finanțeze o evadare care să desființeze mitul Papillon în materie de sărit gardul pușcăriilor. Sau o diversiune care să ne determine să ne uităm în altă parte. Pentru că nu are simțul umorului, "organul nostru" îl caută pe Mazăre în nucile de cocos pe care stă scris ca la trenurile noastre avertismentul "E pericoloso sporgersi!"
Lucian Cristea
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
-
Experții avertizează asupra unui fenomen care apare o dată la 250 de ani: Ar arunca milioane de oameni în întuneric
Un nou studiu realizat de catre cercetatorii de la Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite, a avertizat c ...
-
O femeie a șocat America: A supraviețuit la 2 injecții letale și deschide o mare dezbatere în SUA
Christa Pike, condamnata la moarte in SUA, a supraviețuit dupa ce autoritațile din Tennessee i-au administrat doua injec ...
-
Schimbări radicale împotriva înșelătoriilor din magazine: Produsele 'eco', 'bio' sau 'verzi' nu mai pot fi promovate prin afirmații generale și imposibil de verificat
Avertisment dur pentru comercianți: produsele prezentate drept „eco", „verzi" sau „prietenoase cu medi ...
-
Regulă nouă la bancomatele din România: Cum vei putea retrage banii după noua decizie din Parlament
O modificare majora privind funcționarea bancomatelor din Romania a primit unda verde. Potrivit noului proiect de lege a ...
-
A picat mitul celor 90 km/h la oră: Care este, de fapt, viteza reală la care mașina consumă cel mai puțin combustibil
Mulți șoferi au impresia ca viteza de 90 km/h este pragul universal pentru un consum minim de combustibil, indiferent de ...
-
Transport România-Germania: cum alegi o firmă de transport pentru o călătorie fără griji
Planificarea unei calatorii intre Romania și Germania presupune mai mult decat alegerea unei date de plecare. Fie ca vre ...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu